Washingtonul cere respectarea „statu-quoului“ pe Esplanada Moscheilor
0
Statele Unite le-au cerut miercuri israelienilor şi palestinienilor să respecte "statu-quoul" existent pentru Esplanada Moscheilor, la Ierusalim, teatrul unor ciocniri, cu o zi înainte, care au antrenat reţinerea şi arestarea de către poliţia israeliană a muftiului Oraşului Sfânt, relatează AFP.
"Noi suntem îngrijoraţi faţă de ultimele tensiuni din împrejurimile Muntelui Templului, Haram Al-Sharif, inclusiv faţă de arestarea de astăzi a Marelui Muftiu. Ştim că a fost eliberat, dar cerem tuturor părţilor să respecte statu-quoul acestui loc sfânt şi să se abţină de la comiterea unor acte provocatoare", a pledat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell.
Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est, pe care musulmanii o numesc "Sanctuarul Nobil" (Haram Al-Sharif), iar evreii "Muntele Templului", făcând trimitere la cel de-al doilea templu evreiesc distrus de Imperiul Roman în anul 70, este un loc sacru atât pentru islam, cât şi pentru iudaism şi o sursă de tensiuni între cele două comunităţi.
Miercuri, zeci de mii de israelieni au defilat şi dansat la Ierusalim pentru a celebra, într-o fervoare naţionalistă, "reunificarea" de către armata israeliană, în 1967, a Oraşului Sfânt, al cărui muftiu, cea mai înaltă autoritate religioasă palestiniană, a fost arestat.
Muftiul Mohammad Hussein a fost eliberat, după ce poliţia israeliană l-a interogat timp de şase ore cu privire la ciocnirile de marţi de pe Esplanada Moscheilor, cel de-al treilea loc sfânt al islamului.
În acelaşi timp, în Iordania vecină, deputaţii au cerut Guvernului să-l expulzeze pe ambasadorul israelian Daniel Nevo, ca urmare a reţinerii muftiului, a informat agenţia oficială Petra. În virtutea unui acord cu autorităţile palestiniene, Iordania este gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalim.
Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa "unificată şi indivizibilă". Dar comunitatea internaţională nu recunoaşte anexarea părţii de est a oraşului, dorită de către palestienieni drept capitală a statului la care aspiră.
Secretarul de Stat american John Kerry, care conduce Departamentul de Stat de trei luni, a făcut din relansarea procesului de pace israeliano-palestinian prioritatea mandatului său şi, pentru a reuşi în acest sens, se află de asemenea în contact strâns cu Iordania.