VIDEO Gestul necugetat al preşedintelui Braziliei: Bolsonaro şi-a dat masca jos în faţa jurnaliştilor după ce a anunţat că a fost testat pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jair Bolsonaro dându-şi masca jos pentru a le arăta jurnaliştilor că se simte bine Captură YouTube/ The Guardian
Jair Bolsonaro dându-şi masca jos pentru a le arăta jurnaliştilor că se simte bine Captură YouTube/ The Guardian

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, şi-a dat masca jos în faţa jurnaliştilor după ce a anunţat că a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Surprinsă neplăcut de acest gest, o jurnalistă a plecat de la conferinţă.

Jair Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, este unul dintre liderii curentului negaţionist legat de noul coronavirus.

După ce s-a plimbat prin pieţe fără să respecte recomandările de distanţare socială şi cele sanitare, preşedintele brazilian a fost depistat pozitiv.

Anunţul a fost făcut marţi chiar de el în faţa unor jurnalişti. Şi, pentru a arăta că se simte bine, Bolsonaro şi-a dat masca jos. Surprinsă de acest gest necugetat, o jurnalistă a plecat imediat de la conferinţă.

Pe de altă parte, Asociaţia Presei din Brazilia intenţioneză să-l denunţe pe Jair Bolsonaro, acuzându-l că a pus în pericol viaţa jurnaliştilor.

Bolsonaro nu s-ar afla la prima plângere în instanţă în legătură cu încălcarea măsurilor privind combaterea noului coronavirus. Anterior, judecătorul Renato Borelli a stabilit o amendă de 2.000 de reali (387 de dolari) pe zi pentru preşedintele brazilian în cazul continuării sfidării ordonanţei federale destinate încetinirii răspândirii noului coronavirus.

Jair Bolsonaro a calificat noul coronavirus drept o „gripă uşoară” şi s-a certat adesea cu guvernatorii care au ales să impună restricţii. Acum spune că se tratează cu hidroxiclorochină, un medicament considerat ineficient împootriva covid-19.

Brazilia este a doua cea mai afectată ţară din lume de covid-19, având până acum 1.674.655 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care 66.868 fatale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite