Un fost ataşat militar în Statele Unite este acuzat că a instalat o cameră de filmat în toaleta ambasadei ţării sale pentru a face rost de imagini intime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost ataşat militar este acuzat că a ascuns o cameră de filmat în toaleta ambasadei Noii Zeelande din Washington (Statele Unite) pentru a încerca să obţină imagini intime, relatează AFP, care citează o hotărâre judecătorească dată publicităţii vineri.

Fostul contraamiral Alfred Keating, în vârstă de 58 de ani, care a exercitat funcţia de ataşat militar în Statele Unite, este acuzat că a instalat o cameră de filmat în toaleta Ambasadei Noii Zeelande din Washington.

Camera a fost descoperită în iulie 2017, într-o toaletă unisex.

„Camera a fost instalată intenţionat într-o conductă de încălzire a băii. Înălţimea şi orientarea relevă că ea înregistra oamenii care veneau şi foloseau toaleta“, arată o hotărâre judecătorească făcută publică vineri de Înalta Curte din Noua Zeelandă.

Camera a fost găsită după ce a căzut pe podea. Grosimea stratului de praf care acoperea suportul său dă de înţeles că dispozitivul se afla acolo ascuns de mai multe luni, iar ADN-ul recuperat de pe cardul de memorie corespunde cu cel al lui Alfred Keating, notează AFP.

Fostul contraamiral a beneficiat de imunitate diplomatică în Statele Unite, dar în Noua Zeelandă poliţia i-a percheziţionat domiciliul.

El a demisionat din armată în martie, după ce a fost inculpat pentru încercarea de a înregistra imagini intime.

Keating pledează „nevinovat“ în acest caz. Ancheta încă este în desfăşurare. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite