Tunisia a reintrodus pedeapsa cu moartea în noua lege privind combaterea terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul tunisian a adoptat noua lege într-un context de creştere a ameninţărilor jihadiste FOTO Wikimedia Commons
Parlamentul tunisian a adoptat noua lege într-un context de creştere a ameninţărilor jihadiste FOTO Wikimedia Commons

Parlamentul tunisian a adoptat vineri seara o nouă lege privind combaterea terorismului, cu scopul de a răspunde atacurilor jihadiste. Totuşi, noua lege, care reintroduce pedeapsa cu moartea, este vehement criticată de societatea civilă.

După trei zile de debateri şi câteva ore de discuţii, vineri, cu uşile închise, noua lege privind „lupta împotriva terorismului şi spălării banilor“ a fost adoptată cu 174 de voturi pentru şi 10 abţineri, informează Liberation.

„Această lege va reasigura cetăţeanul“, a apreciat preşedintele Parlamentului tunisian, Mohamed Ennaceur.

Votul asupra noii legi privind combaterea terorismului a intervenit într-un context de creştere a ameninţărilor jihadiste în Tunisia. Două atacuri jihadiste, ambele revendicate de organizaţia extremistă Statul Islamic, au avut loc în acest an în Tunisia. Douăzeci şi două de persoane, între care 21 de turişti, au fost ucise în martie într-un atentat la Muzeul Bardo din Tunis. De asemenea, 38 de turişti au fost ucişi în urma unor atacuri comise în iunie în staţiunea Sousse.

Acest text înlocuieşte o lege antiteroristă din 2003, adoptată sub dictatura lui Zine El Abidine Ben Ali şi pe larg folosită, potrivit apărătorior drepturilor omului, pentru reprimarea opoziţiei, în special a partidului islamist Ennahda, interzis la acea vreme şi una dintre principalele forţe politice tunisiene în prezent.

ONG-urile, care sperau că noua legislaţie va fi mai laxă în privinţa statului de drept, şi-au exprimat dezamăgirea şi au criticat-o vehement.

Pedeapsa cu moartea, absentă în textul din 2003, a fost introdusă pentru o serie de crime „teoriste“. Pedeapsa capitală este prevăzută în Codul Penal din Tunisia, dar această ţară din nordul Africii respectă, din 1991, un moratoriu în acest sens.

„Această lege reprezintă un pericol real pentru drepturile şi libertăţile din Tunisia şi (...) un recul în raport cu legea din 2003“, şi-a exprimat regretul Amna Guellali, reprezentata Human Rights Watch la Tunis.

La rîndul ei, opoziţia de stânga a denunţat formularea prea vagă a termenului „terorism“, care ar putea include şi mişcări de contestare ce nu au nicio legătură cu organizaţiile şi acţiunile teroriste.

În acest context, preşedintele tunisian, Béji Caïd Essebsi, a făcut apel, sâmbătă dimineaţa, la unitate împotriva ameninţării jihadiste.

Sectorul turistic din Tunisia a suferit pierderi grele după atacurile de la Muzeul Bardo şi din Sousse, iar Guvernul tunisian şi-a multiplicat eforturile în vederea reasigurării turiştilor şi partenerilor săi străini.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite