Declarată în incapacitate parţială de plată, Venezuela se confruntă cu o inflaţie uriaşă, estimată de FMI la circa 14.000% în 2018, precum şi o prăbuşire a PIB de 15%. Penuria de alimente şi medicamente a constrâns deja sute de mii de locuitori să fugă din ţară. Cei rămaşi se descurcă cum pot: ei s-au întors la troc, atunci când au nevoie să plătească un serviciu sau un produs. Asta se întâmplă într-o economie care se prăbuşeşte. În prag de noi alegeri anticipate, cu opoziţia blocată.

Mii de protestatari au luat cu asalt sâmbătă centrul din Glasgow, în Scoţia, pentru a pleda pentru independenţă, la 4 ani de la referendumul anterior în care opţiunea independenţei Scoţiei de Marea Britanie a pierdut scrutinul. Azi, Brexitul dă o nouă motivaţie demersului electoral şi un referendum este posibil. Protestele şi dorinţa afirmată de independenţă rămân o permanenţă.

În Crimeea ocupată de Rusia, un bărbat din oraşul Sevastopol a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru comentariu pe reţeaua de socializare Vkontakte, unde a scris „Crimeea este Ucraina“. Bărbatul de 40 de ani a scris încă în anul 2016. Instanţa l-a găsit vinovat de instigare la extremism prin intermediul Internetului. De la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 mai mulţi cetăţeni ucraineni care locuiau în peninsulă au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru acţiuni „împotriva statului“ (nr. Rusia) sau pentru spionaj.

Dar că tot vorbeam de Rusia, Vladimir Putin s-a confruntat cu manifestaţii masive de stradă, în 97 de localităţi din Rusia profundă, pentru a bloca inaugurarea de luni şi pentru a sancţiona nerespectarea regulilor democratice de către Putin. Manifestaţiile conduse de Navalnâi au amploare şi răspândire în profunzimea Rusiei, fapt ce marchează problemele Rusiei lui Putin.

Şi Macron se confruntă cu protestele anarhiştilor, comuniştilor, socialiştilor, structurilor de stânga extremă şi utopicilor. Totul pentru a combate şi a stopa reformele pentru eficientizarea acţiunii statului francez, încremenit în proiect şi cu multe blocaje pe baza unor singularităţi ale rolului sindicatelor în Franţa. Iar în Serbia, Vojislav Seselj a încercat să reia discursul de ură şi abordarea xenofobă chiar în satul unde a făcut-o acum 26 de ani, gest care, alături de tortură şi genocid, l-au dus la condamnarea la 10 ani închisoare.

O lume nebună şi tulbure, greu de constrâns sau gestionat de către lideri slabi sau autoritari care încearcă să-şi impună propriile idei, fără a consulta experţii şi instituţiile statului, de frică să nu încerce să le preia atribuţiile.


FOTO EPA-EFE

„El nu ne este Ţar!“ Atac împotriva lui Putin

În ajunul inaugurării lui Vladimir Putin pentru un al patrulea mandat de Preşedinte, după 18 ani de când a preluat puterea autoritar în Rusia, opoziţia condusă de Alexei Navalnâi - cel care a fost blocat să candideze la prezidenţiale pentru că fusese deja condamnat pentru proteste ilegale de stradă - a reuşit să strângă câteva zeci de mii de protestatari în 97 de localităţi din Federaţia Rusă. Titlul protestului a fost „El nu ne este Ţar!“, iar cei care au ieşit în stradă au reclamat faptul că timp de 18 ani Putin nu a adus nimic nou şi bun pentru Rusia şi că ar trebui să plece înainte de a depune, din nou, jurământul pentru un nou mandat de 6 ani ca Preşedinte.

În 2012, când Putin revenea în postura de Preşedinte printr-o interpretare a Constituţiei ce marca faptul că un Preşedinte nu poate avea mai mult de două mandate consecutive - deci după o pauză ca premier, Putin a putut reveni ca Preşedinte, într-un mandat majorat de la 4 la 6 ani - manifestaţiile de stradă erau masive, iar secretarul de stat Hillary Clinton susţinea protestele deschis. Asta a costat-o implicarea Rusiei în alegerile americane din 2016, spargerea serverelor Comitetului Naţional Democrat în timpul campaniei şi expunerea publică a propriei sale corespondenţe, pe un mail personal de asemenea spart de către hackerii ruşi ţinând de SVR şi GRU, serviciul de informaţii extern şi cel al Armatei, cunoscute sub numele APT 28 şi APT 29.

De această dată, dimensiunea protestelor nu a mai fost atât de masivă. Însă vorbim despre o altă epocă şi alte condiţii, nu situaţia unei perioade mai liberale sub preşedintele Dmitri Medvedev (deşi soldată cu războiul ruso-georgian declanşat în ziua inaugurării Jocurilor Olimpice de la Beijing, 8 august 2008), ci o situaţia de dominaţie absolută de către Putin a arenei interne, o stagnare în care corupţia şi verticala puterii domină cleptocraţia locală rusă, provenită majoritar din zona instituţiilor de forţă şi serviciilor secrete. Pe de altă parte, motivaţia prelungirii numărului de mandate este contestată de pe aceleaşi poziţii: liderul deţinător al puterii într-un stat nu se poate perpetua dincolo de cei 8-10-12 ani ai mandatelor în această funcţie supremă, aceasta fiind regula democratică!

Mâna forte a lui Putin nu mai lasă atât de simplu să se manifeste opoziţia, şi aceea mult rarefiată, în ciuda dăinuirii libertăţilor cuvântului sau a celei la întruniri publice şi proteste din Constituţia Rusiei. Cu atât mai remarcabilă ieşirea în stradă cu mii de oameni şi în atât de multe localităţi, nu numai în zona urbană şi liberală a capitalei Moscova şi a Sankt Petersburgului, ci în multe zone din profunzimea Moscovei, unde lumea şi-a asumat arestările şi bătăile, dosare penale şi îndepărtarea de resurse doar pentru a protesta împotriva lui Putin. Pentru că oricum nu puteau schimba, juridic, nimic în acest al patrulea mandat Putin care începe luni.

Iar represiunea nu a întârziat să apară, masivă şi dură, pentru a evita multiplicarea protestelor. Apărătorii drepturilor omului au anunţat în jurul orei 5 la Moscova 1029 arestaţi şi duşi la secţiile de poliţie, inclusiv liderul Navalnâi şi mai mulţi copii ce se aflau în zonă, unul chiar de 14 ani, care se plimba în Piaţa Puşkin unde avea loc demonstraţia. Printre oraşele cu cei mai mulţi protestatari reţinuţi se numără Celeabinsk, 164, Iakutsk 75, Toleatie 63, Sank Petersburg 53. La Moscova în Piaţa Puşkin, au fost reţinute 574 de persoane, autorităţile au anunţat că au reţinut doar 300.

Când în 97 de localităţi din Rusia profundă, din zone care nu au cunoscut în viaţa lor protestele, lumea se revoltă, semnalul că la nivel naţional lumea clocoteşte este clar.

Grupul OVD-Info, care monitorizează activitatea poliţiei, a insistat în final că la Moscova au participat la manifestaţie câteva mii de persoane în piaţă şi că 1612 au fost arestate la nivel naţional în 26 de oraşe, în legătură cu manifestaţiile de protest, dintre care 703 la Moscova şi 233 la Sankt Petersburg (faţă de cei circa 300 arestaţi anunţaţi de poliţia moscovită). Principalele acuzaţii pentru reţineri/arestări sunt manifestarea fără autorizaţie şi nerespectarea indicaţiilor poliţiei. La Moscova, însă, în afara poliţiei, care a intrat cu violenţă în mulţime, în piaţă s-au mai aflat grupuri de susţinători ai lui Putin, tineri îmbrăcaţi în haine tradiţionale căzăceşti sau doar în îmbrăcăminte sport, care scandau în favoarea lui Putin şi pentru „Ţara noastră, regulile noastre“, şi care au intrat în mulţime luând la bătaie fără discernământ şi nici o diferenţiere manifestanţii cere-i cereau demisia lui Putin.

Alexei Navalnâi a fost eliberat după miezul nopţii, aşteptând audierea şi condamnarea în faţa unei instanţe. Audierile au loc zilele următoare şi pentru ceilalţi reţinuţi/arestaţi în legătură cu protestul. Eliberările au avut loc după reacţii dure ale UE şi SUA, Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat şi Maia Kociancic de la Comisia Europeană insistând că protestele paşnice nu trebuie să ducă la arestări şi că un lider sigur pe sine nu are nevoie de arestări în ajunul inaugurării sale pentru a arăta cât e de puternic.

Remarcabil e nivelul de angajare şi de mobilizare la care s-a ajuns în Rusia lui Putin, dominată copios de către liderul absolut şi instituţiile statului. Când în 97 de localităţi din Rusia profundă, din zone care nu au cunoscut în viaţa lor protestele, lumea se revoltă, semnalul că la nivel naţional lumea clocoteşte este clar. De altfel, situaţia economică e din ce în ce mai precară, anul 2017 fiind primul an după 1998, anul crizei financiare în Rusia, când bugetul militar scade, cheltuielile militare fiind în coborâre abruptă, potrivit ultimului raport SIPRI, institutului suedez de resort. Rezultatul e un indicator mult mai profund al situaţiei Rusiei decât manifestările fastuoase şi discursurile propagandistice ale Moscovei oficiale, care pare sigură, stabilă şi incapabilă de a se reforma sau de a fi clintită în acest al patrulea mandat Putin, cel puţin.


EPA-EFE/YOAN VALAT

Anarhişti, sindicalişti şi stânga comunistă împotriva reformelor lui Macron pe piaţa muncii

Preşedintele francez Emmanuel Macron se confruntă cu cel de-al treilea val de proteste din acest an de când se află în funcţie şi se pregăteşte de cea mai mare reuniune civico-politico-sindicală, la 26 mai, care adună toţi anarhiştii, comuniştii şi socialiştii de stânga împotriva reformelor sale în favoarea competiţiei şi economiei de piaţă în Franţa. Promisiunile după manifestaţiile din martie, 1 mai şi 5 mai sunt greu de ignorat, mai ales că Macron a câştigat alegerile acum un an pe baza unui program pro-european, dar care includea şi angajamentul de a aduce Franţa la eficienţă, dezvoltare, şi în marja de 3% deficit bugetar, potrivit Tratatului de la Maastricht.

Emmanuel Macron este susţinut de Germania, care nu are nevoie alături de un secondant care să aibă probleme economice, fiind prea mare ca economie pentru a putea fi susţinută de către Berlin şi statele nordice. Cu plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Franţa, Italia şi Spania, economiile care au în continuare probleme (cu Spania cel mai aproape de o redresare completă) pot oricând să debalanseze economia europeană, piaţa comună, bugetul european şi moneda euro.

Revenirea Franţei prin reforme la rentabilitate şi competitivitate, la dezvoltare economică sănătoasă şi reală, a fost dezideratul lui Emmanuel Macron atunci când a fost ministru al economiei în administraţia de stânga Hollande, el jucând un rol de liberal reformator. Partidul său, En Marche!, declarat de Centru, doreşte reformele profunde ale unei Franţe cu multe singularităţi istorice, un exces de ajutoare sociale, un număr mare de persoane care aleg să nu muncească - pe lângă şomaj - şi o implicare masivă a sindicatelor cu resurse enorme, foarte puternice, care sunt şi puţin patronate, şi mari investitori în sectoare cheie ale economiei franceze.

Dacă la 1 mai am avut în stradă în primul rând anarhiştii violenţi, cu feţele acoperite, veniţi între sindicalişti ca să atace cu pietre şi să distrugă totul, să se bată cu jandarmii şi să dea foc la magazine, sâmbătă în stradă a venit o  combinaţie la fel de eterogenă, dar cu câteva mii de jandarmi în faţă, fapt ce a limitat ciocnirile. Protestatarii contestă reformele lui Macron pe care-l acuză de liberalism, autoritarism şi că ar fi susţinător al bogaţilor, când nu e acuzat de iubitor al austerităţii de tip Merkel. Manifestaţii au avut loc sâmbătă la Paris şi în alte regiuni din Franţa. La Toulouse au defilat circa 1.500 de persoane - potrivit poliţiei -, 3.000, potrivit organizatorilor, iar la Bordeaux, numărul participanţilor s-a ridicat la 500, potrivit agenţiilor de presă.

O listă deschisă de 50 artişti, intelectuali şi actori au semnat convocarea la proteste pentru 5 şi 26 mai, chemând la combaterea „liberalului şi autoritarului“ Macron, care ar trebui să plece.

Flexibilizarea pieţei muncii, eliminarea privilegiilor excesive şi intangibilităţii funcţionarilor publici, înlocuirea acestora – angajaţi pe viaţă – cu personal contractual nou, acestea au fost dezideratele lui Emmanuel Macron. Ca urmare, toţi cei care s-au văzut în pericol în faţa generaţiilor tinere, mai bine pregătite şi mai adaptate la economie şi competiţie, au ieşit în stradă. Pe de altă parte, Macron nu are decât şansa de a reuşi, în caz contrar Franţa intră în vrie economică, fiind oricum nesustenabil sistemul său atât de socializant. Macron continuă să aibă 45% susţinere pentru reforme, chiar dacă cu privire la maniera de realizare a lor, guvernarea prin ordonanţe, 55% dintre francezi îi contestă opţiunea, la un an de mandat.

Protestatarii sunt o combinaţie eterogenă de asociaţii civice, sindicate şi partide politice, Jean Luc Melanchon, comunist din extrema stângă franceză şi fost candidat prezidenţial, fiind cel care preia politic manifestaţiile, cu partidul său France Insoumise (Franţa neîngenunchiată). El a preluat toate nemulţumirile sindicale, cu precădere reforma feroviară - a SNCF, căile ferate franceze, cu acţionari marile centrale sindicale - ca şi cea din transportul cu metroul şi cel aerian. La 5 mai, Melanchon a fost în stradă, pentru ca, la 9 mai, să fie în Piaţa Roşie, alături de Vladimir Putin, pentru a saluta defilarea regimentului nemuritorilor(copii şi nepoţii celor morţi în al doilea război mondial).

În coaliţia sa se află sindicate – CGT, Solidaires, Snesup FSU, Sindicatul magistraţilor – asociaţii – Femeile pentru egalitate, Convergenţă pentru serviciile publice – dar şi mişcări politice – Franţa neîngenunchiată, Partidul Comunist, Împreună!, Noul Partid Anti-capitalist. Stânga extremă, stânga radicală, stânga anarhistă, comuniştii idealişti şi utopici, toată pegra legată de ajutoarele sociale supradimensionate în Franţa, al cărui sistem e cel mai descalificant pentru muncă, competiţie, eficienţă.

De altfel, şi o listă deschisă de 50 artişti, intelectuali şi actori au semnat convocarea la proteste pentru 5 şi 26 mai, chemând la combaterea „liberalului şi autoritarului“ Macron, care ar trebui să plece. Apelul lor vorbeşte despre mânie (proletară?) şi despre nevoia de a-l opri, fără ca o anumită personalitate să profite politic din acest marş - cu referire la Melanchon, care a anunţat că a înţeles mesajul. Trenuri, avioane, metrouri, servicii publice blocate, acestea sunt instrumentele împotriva lui Macron, la 50 de ani de la manifestările mamut ale stângii din mai 1968, care au dus la Franţa sindicală, dominată de către muncitori în sectorul public cu asigurări imuabile şi locuri de muncă intangibile. Macron vizează reducerea voluntară cu 120.000 de funcţii publice şi flexibilizarea statutului celor 5,64 milioane de funcţionari francezi pentru a intra sub 3% deficit bugetar.


Ultranaţionalistul sârb Vojislav Seselj FOTO EPA-EFE

Vojislav Seselj de la condamnarea la Haga la proteste xenofobe şi ale urii, la locul crimei

Şi Serbia fierbe din nou, de această dată din cauza manifestărilor de protest pe care le-a încercat ultranaţionalistul Vojislav Seselj, preşedinte al Partidului Radical, recent condamnat la Haga de către Tribunalul Penal Internaţional la 10 ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, tortură şi alte crime. Acesta a ajuns la concluzia în weekendul trecut că e cazul să comemoreze faptele sale şi a revenit în satul Hrtkovici, la 40 km nord-vest de Belgrad, pentru a repeta discursul său din 1992 împotriva croaţilor, discurs care a dus la epurare etnică, crime şi care l-a adus la condamnarea de la Haga.

Poliţia a blocat intrarea în sat, acolo unde epurarea etnică a croaţilor a redus minoritatea la doar 10% din populaţie de la 40%. Potenţialele ciocniri cu croaţii ale radicalilor sârbi ameninţau liniştea publică. În plus, actualul preşedinte Alexandr Vucic, fost aliat al lui Seselj, a îmbrăţişat opţiunea europeană şi nu doreşte să-şi pericliteze nici situaţia internă, nici pe cea la nivelul Bruxelles-ului. În plus, încearcă să evite şi ca Seselj, eliberat condiţionat, să fie reîncarcerat la Haga.

Dacă lucrurile nu au degenerat la locul crimei originare a lui Sasalj, iar discursul său nu a mai putut avea loc, ciocniri au avut loc cu reprezentanţii Partidului Liberal Democratic care au venit pentru a cere expulzarea lui Seselj din Parlamentul sârb pentru condamnarea de la Haga şi încarcerarea sa pentru a ispăşi pedeapsa pronunţată. Seselj a ispăşit o parte din pedeapsă în perioada arestului preventiv dar a fost eliberat din motive umanitare „din cauza deteriorării stării de sănătate a acuzatului“ şi pentru a-i oferi ocazia de a beneficia de tratament medical, a declarat Magdalena Spalinska, purtătorul de cuvânt al TPI.

Conform condiţiilor eliberării, Vojislav Seselj nu trebuie să aibă contacte cu persoane implicate în procesul său, cu excepţia propriilor avocaţi. Însă e clar că instanţa nu ar tolera prea bine eventala implicare a sa, din nou, într-un discurs al urii şi în porniri xenofobe, similar celui din 1992 pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult la locul crimei originare, de unde şi motivul direct pentru anularea suspendării pedepsei sale şi reîncarcerarea sa.

În vârstă de 60 de ani, Seselj avea 34 de ani când a rostit la Hrtkovici discursul care a dus la epurarea etnică a croaţilor de către sârbii localnici.

Autorităţile sârbe au interzis formal mitingul Partidului Radical al lui Seselj, pe motiv că care risca să-i irite pe etnicii croaţi rămaşi în satul Hrtkovci. Poliţia a instalat duminică dimineaţă baraje rutiere pentru a împiedica orice deplasare către satul cu pricina, iar Seselj şi zeci de susţinători ai săi au fost opriţi la unul dintre aceste baraje.

Acţiunea are loc în perioada în care oricum Belgradul are o problemă majoră în Kosovo.

„Doream să ţinem un miting paşnic, dar regimul l-a interzis fără motiv“, a spus ultranaţionalistul sârb Seselj în faţa presei. Totuşi mici ciocniri au avut loc, implicate fiind persoane dintre susţinătorii săi în incidente separate, soldate cu bătăi. Mai întâi, la locul manifestării Radicalilor au sosit şi susţinători ai Partidului Liberal Democratic (LDP) care au ridicat un banner pe care scria: „Seselj este un criminal de război“. Manifestarea şi sloganele liberalilor au provocat incidente. De asemenea, înaintea desfăşurării poliţiei în zonă, într-un sat vecin, un protestatar dintr-un grup rival care cerea reîncarcerarea lui Sasalj a fost uşor rănit în urma confruntărilor cu susţinătorii preşedintelui formaţiunii ultranaţionaliste.

Seselj, fondator al Partidul Radical Sârb, a fost vicepremier în regimul lui Slobodan Miloşevici, în timpul războaielor ce au condus la destrămarea Iugoslaviei. El a fost condamnat recent la Haga de un tribunal ONU pentru crime împotriva umanităţii în timpul conflictelor în Balcani, însă a rămas în libertate, tocmai din cauza combinaţiei între perioada de detenţie deja efectuată şi motivele umanitare de suspendare.

Acţiunea are loc în perioada în care oricum Belgradul are o problemă majoră în Kosovo. E vorba despre blocajele şi incapacitatea guvernamentală, inclusiv criza dată de retragerea Listei Sârbe din majoritatea de la Pristina, dar şi arestări şi blocări ale diverselor figuri publice, miniştri şi oameni politici de la Belgrad, care circulat în Kosovo, în special la nord de râul Ibar, şi care au fost arestaţi şi expulzaţi de autorităţile regionale pe motiv că nu au avut acordul oficialilor omologi de la Pristina.

Belgradul nu recunoaşte Kosovo decât ca o provincie a Serbiei şi doreşte o formulă de autonomie pentru localităţile locuite de sârbi în nordul regiunii similară cu cea pe care o are Kosovo în cadrul Serbiei (nefiind recunoscută independenţa declarată unilateral şi recunoscută de un număr mare de state). Negocierile între Belgrad şi Pristina continuă astăzi sub auspiciile Comisiei Europene, însă kosovarii sunt în pierdere de viteză din cauza inflexibilităţii manifestate şi la recunoşterea frontierei cu Muntenegrul, şi în negocierile cu UE şi Belgradul.