„The Independent“: dovada că locurile sfinte ale Islamului sunt demolate în Mecca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moscheea Masjid al Haram, din Mecca, cea mai mare moschee din lume, poate găzdui circa patru milioane de oameni
Moscheea Masjid al Haram, din Mecca, cea mai mare moschee din lume, poate găzdui circa patru milioane de oameni

Autorităţile din Arabia Saudită au început demolarea unora dintre cele mai vechi secţiuni ale celei mai importante moschei islamice, ca parte a unei expansiuni controversate în valoare de miliarde de euro.

Fotografiile obţinute de „The Independent“ arată cum muncitorii au început demolarea unor secţiuni ale părţii estice din moscheea Masjid al-Haram din Mecca. Clădirea, cunoscută şi sub numele de „Marea Moschee“, este cel mai sfânt loc din Islam, deoarece conţine Kaaba, punctul spre care se întorc musulmanii când se roagă. Coloanele sunt ultimele secţiuni rămase din moschee care datează de sute de ani şi care formează perimetrul intern de la marginea podelei de marmură care înconjoară Kaaba.

Multe dintre coloanele otomane şi abbaside au fost inscripţionate cu o caligrafie arabă complexă, marcând numele însoţitorilor Profetului Mohamed şi momentele cheie din viaţa lui. O coloană despre care se crede că a fost dărâmată, se presupune că marca locul din care Mohamed şi-a început călătoria cerească pe un cal înaripat care l-a purtat la Ierusalim şi în rai într-o singură noapte.

Pentru a primi numărul tot mai mare de pelerini care se îndreaptă an de an către oraşele gemene, Mecca şi Medina, autorităţile arabe au început un proces uriaş de expansiune. Miliarde de euro au fost investite în mărirea moscheelor Masjid al-Haram şi Masjit an-Nabawo din Medina, care marchează locul unde este îngropat Mohamed. Regele Abdulah l-a pus la conducerea acestui proiect pe clericul şi imanul Marei Moschei, Abdul Rahman al-Sudais, iar Grupul Saudi Binladin, una dintre cele mai mari firme ale ţării, a câştigat contractul de construcţie.

Deşi există nişte neînţeleferi cu privire la nevoia de expansiune, criticii au acuzat regimul saudit că nu ţine cont de moştenirea arheologică, istorică şi culturală a celor două oraşe sfinte ale Islamului. În ultimul deceniu, Mecca s-a transformat dintr-un oraş prăfuit al deşertului într-o metropolă strălucitoare cu zgârie-nori care depăşesc înălţimea moscheii Masjid al-Haram şi care sunt pline de mall-uri, de apartamente de lux şi de hoteluri de cinci stele.

Dar o asemenea transformare a avut un preţ. Institutul „Gulf“ din Washington estimează că 95% din clădirile antice ale Meccăi au fost demolate doar în ultimele două decenii. Zeci de situri istorice care datau încă de la naşterea Islamului s-au pierdut deja şi există o luptă printre arheologi şi academicieni care încearcă să încurajeze autorităţile să păstreze puţinul care a rămas.

Mulţi conducători seniori „Wahabis“ (o aripă ultra-conservatoare a islamismului sunnit) sunt complet împotriva păstrării siturilor istorice ale Islamului care au legătură cu Profetul, deoarece consideră că încurajează „sirq“, păcatul adorării idolilor.

Multe dintre aceste coloane reprezintă zone diverse ale moscheei unde Profetul a stat şi s-a rugat. Prin asta sunt şterse documente istorice. Un musulman nou nu ar avea niciun indiciu, deoarece nimic nu mai marchează aceste locuri. Există şi moduri prin care Mecca şi Medina pot fi extinse, fără a distruge moştenirea istorică a moscheei şi a locurilor înconjurătoare“, spune doctorul Irfan al-Alawi, directorul executiv al Fundaţiei de Cercetare a Moştenirii Islamice, care a şi obţinut fotografiile din interiorul „Moscheei Mari“.

„The Independent“ a obţinut o prezentare folosită de saudiţi pentru a ilustra cum va arăta expansiunea moscheii principale din Mecca. Într-unul dintre slide-uri se vede foarte clar că Bayt al-Mawlid, zonă despre care se spune că a fost casa în care s-a născut Mohamed, va trebui mutată.

renovari la marea moschee the independent
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite