Slăbiciunea puterii

Anul 2017 va marca mai multe date rotunde care îndeamnă la reflecţie pe marginea istoriei recente. Este suficient să ne gândim la secolul trecut de la revoluţia bolşevică şi la ce a mai rămas, respectiv la cum s-a transformat moştenirea acesteia.

Măcar şi prin durată, prin întinderea geografică, numărul de victime, brutalitatea transformărilor şi complexitatea efectelor pe termen lung, dictatura proletariatului, nu obosesc să repet aceste evidenţe, reprezintă cel mai sângeros experiment social din memoria umanităţii. Da, anticip unele reacţii: dar industrializarea occidentală şi costurile ei, dar crimele capitalismului, pentru a nu mai pomeni de cele ale imperialismului? etc. De aceea necesitatea unui acord etic minimal: nicio pagină neagră de istorie nu are voie să fie albită prin ocultare sau rescriere.

Revenind la comunism, să încercăm să înţelegem din ce se hrăneşte incontestabila lui vocaţie malefică. Anumite trăsături îi premerg: vezi carnagiul din 1789 şi din anii care au urmat revoluţiei franceze. Instaurării şi consolidării puterii comuniste îi sunt definitorii, în Rusia şi oriunde în altă parte, domnia resentimentului, absolutizarea ipocrită a cauzei, ascunzând o luptă acerbă pentru putere, practicarea la scară totală, vizând întreaga societate, fără diferenţe dar şi fără garanţii, a terorismului de stat, răsturnarea completă a criteriilor până atunci valabile.

Nicio pagină neagră de istorie nu are voie să fie albită prin ocultare sau rescriere.

În 1917 este declanşată o mişcare anti-politică, în afara oricărui joc dintre majoritate şi minoritate. Revoluţionarii sunt sacerdoţii blestemaţi ai unui proiect de teologie atee, un paradox semnalat primul de Berdiaev. În numele „omului nou”, comunismul reuşeşte să scoată tot ce este mai rău în om. Frica de a nu muri înaintea altuia, de lângă tine, te împingea să faci primul gestul omucidar. Crima ajunsese instrument de bază al reformării sociale, excesul fiind instaurat drept unică unitate de măsură. Aşa se explică, în fond, afinitatea dintre Hitler şi Stalin.

Doar ironia istoriei îngăduie ca la un secol de la dezlegarea fiarei să ne aflăm într-un impas mondial al deciziei politice. Manipularea prin toate mijloacele, fapt numit război hibrid, noile tehnologii care, cum era de aşteptat, ne fac nu doar mai puternici, dar şi mai vulnerabili, ciocnirea la propriu a civilizaţiilor, recrudescenţa apelului la emoţii, mizând pe ignoranţa nervoasă – toate acestea demostrează cât de slabă este, la urma urmei, puterea. Motiv să regândim marcarea primului secol de la revoluţia bolşevică în termenii unui reînnoit şi obligatoriu examen al umanităţii.