Toate însă împing lumea spre confruntare şi explozie, pas cu pas, într-un tumult al confruntării voinţelor şi intereselor recomandabil pentru cause mai bune.

Mai întâi, duminică, Austria şi-a ales viitorul cancelar. Sebastian Kurz, un tânăr de 31 de ani care a preluat de numai 6 luni Partidul Popular, cu o detentă de lup tânăr care a ajuns peste noapte viitorul politic după ce a ocupat postul de ministru de Externe al popularilor, este pe cale să răstoarne uzanţele şi să preia funcţia de Cancelar într-un joc extrem de periculos cu extrema dreaptă. Îmbrăcând haina unui preocupat luptător pentru binele concetăţenilor săi împotriva migranţilor, dar într-o nuanţă extrem de echilibrată, Kurz a reuşit să atragă votanţii extremei drepte ai Partidului Libertăţii doar pentru a împinge partidul său propriu spre dreapta şi pentru a face alianţă cu aceeaşi extremă dreaptă, dar cu resurse mult diminuate. Geniu sau ucenic vrăjitor, Kunz se alătură lui Trudeau şi Macron ca salvatori ai propriei ţări în faţa extremismelor, jucându-se cu focul şi riscând experienţe nefaste cu extrema dreaptă.

În nordul Irakului, o rivalitate regională ajunsă la cotele de explozie după referendumul kurd riscă să antreneze actorii regionali de forţă, Iran şi Turcia, implicaţi în susţinerea regimului de la Bagdad, într-un conflict cu impact asupra luptei împotriva Daesh-Stat Islamic care să antreneze deopotrivă şi actorii globali majori într-o sarabandă de violenţă greu de prezis. Peshmerga kurdă rămâne cea mai puternică formaţiune militară din regiune şi partener relevant al SUA împotriva terorismului, dar vizată de represiunile actorilor din regiune pentru ambiţiile de independenţă.

Şi în relaţia turco-europeană tensiunile par să fi ajuns la un extrem, prin nemulţumirea majoră exprimată de Ankara faţă de criticile în raport cu regimul Erdogan şi excesele sale, nerecunoaşterea rolului său de partener economic şi securitar al Europei şi al Occidentului, abordarea distinctă a structurilor declarate teroriste de Ankara precum PKK şi FETO şi lipsa de sprijin şi solidaritate cu problemele şi preocupările legitime ale Turciei. O deschidere spre negociere există, însă Europa însăşi e chemată să revizuiască propria abordare internă şi să redescopere punctele comune în care relaţia cu Turcia, fie şi a lui Erdogan, este un punct de ajutor mutual şi interes recirpoc a fi cultivate în continuare.

În Rusia, armata de troli a regimului Putin, cu efecte tot mai mari asupra realităţilor înconjurătoare din sânul regimurilor democratice, implicările în alegeri şi în pervertirea opiniei publice creează dificultăţi tot mai mari şi trădează ofensiva şi agresiunea constantă asupra spaţiului public şi virtual de către Moscova, un spaţiu pe care îl domină tot mai autoritar, în timp ce voci tot mai originale atacă fondul valorilor europene de pe poziţiile de lideri ai statelor europene, în posturi revizioniste, propunând, în instituţii de prestigiu altfel profund dependente de respectarea dreptului international public şi al drepturilor omului, aberaţii de felul tranzacţionării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei statului contra bani, cumpărarea de favoruri pentru infractorii la dreptul internaţional, totul pentru a obţine dezideratul Rusiei de ridicare a sancţiunilor şi relansarea relaţiilor de dominaţie în Europa, după scindarea malurilor Atlanticului şi fragmentarea Europei, aşa cum şi le doreşte regimul Putin astăzi.


Sebastian Kurz FOTO EPA

Sebastian Kurz, băiatul frumos şi cuminte al politicii austriece, aduce dreapta anti-imigraţie şi islamofobă la guvernare

La 31 de ani, Sebastian Kurz pare să câştige, în fruntea partidului său (Noul Partid Popular) alegerile din Austria cu un program strict anti-imigraţie şi de dreapta, care-l împinge natural spre o nouă alianţă cu Partidul Libertăţii, de extremă dreaptă, aşa cum s-a întâmplat în 2000. Vorbim despre copilul frumos şi cuminte al politicii austriece, cel considerat ginerele ideal pentru orice femei de vârstă şi clasă medie a Austriei, un politician care se autointitulează omul schimbării.

Deşi aflat în politică dintotdeauna, fără altă slujbă decât cea de politician, Kurz a reuşit să joace rolul omului nou pe baza propriei sale tinereţi, însă nu a trădat niciodată mâna de fier cu care conduce propriul partid. O situaţie care l-a adus în postura de a deveni cancelar al Austriei după alegerile de duminică, 15 octombrie, un nou politician-minune după modelul canadianului Justin Trudeau şi al lui Emmanuel Macron.

El a preluat Partidul Popular Austriac (ÖVP) în luna mai şi l-a transformat într-o mişcare personală, profund legată de imaginea sa şi urmând preferinţele sale personale, care au adus partidul de centru-dreapta în spaţiul dreptei prin politica şi discursul său soft anti-imigranţi, bine cumpănit şi îmbrăcat comunicaţional într-o formă edulcorată, ce-l ţine departe de extremă dar îl face atractiv votanţilor Partidului Libertăţii. Acesta a fost, de altfel, şi principalul scop al său, acela de a apărea ca un partid anti-sistem - schimbând numele în Lista Sebastian Kurz-Noul Partid Popular şi culorile turcoaz ale candidaturii, faţă de negrul convenţional al Partidului Popular - acela de a prelua votanţii extremei drepte, Partidului Libertăţii lui Norbert Hofer, care a fost cât pe ce să câştige alegerile prezidenţiale, în mai 2016, şi le-a pierdut în faţa ecologistului Alexander Van der Bellen, actualul preşedinte al Austriei.

Electoral şi comunicaţional, tânărul Kurz a reuşit să vorbească despre marile teme ale imigraţiei într-un fel care să nu trădeze nici extrema, nici ostentativitatea şi nici forme de radicalism.

De aici nuanţele sunt distincte şi variază între pledoaria pentru inventivitatea, capacitatea de comunicare şi virulenţa proactivă a apariţiilor lui Sebastian Kurz şi, respectiv, acuzaţiile de extremism, compararea cu Viktor Orban şi pornirile sale anti-europene (şi pe seama unei apropieri a Austriei de spaţiul Visegrad, deşi Kurz şi Noul Partid Popular nu au nimic anti-european sau euro-sceptic măcar). Asocierile cu tematica imigranţilor i-au adus chiar acuzaţii privind nu numai împingerea propriului partid, membru al PPE, spre dreapta, ci chiar porniri de extremă dreapta.

Electoral şi comunicaţional, tânărul Kurz a reuşit să vorbească despre marile teme ale imigraţiei într-un fel care să nu trădeze nici extrema, nici ostentativitatea şi nici forme de radicalism, postura sa publică fiind mai degrabă cea a politicianului care constată preocupările propriului public şi a cetăţenilor/alegători austrieci şi încearcă să găsească soluţii la aceste preocupări. Chiar şi clipurile sale electorale, percutante prin efectul imaginii trezirii austriecilor în casă cu străinii care le mănâncă mâncarea şi le folosesc bunurile, nu vorbesc în niciun punct de imigranţi sau refugiaţi, fiind calibrate cu mare atenţie şi nuanţe multiple în această perspectivă.

Dacă unii îl acuză pe Kurz de preluarea temelor, metodelor şi votanţilor Partidului Libertăţii – lucru adevărat dacă e să ne uităm la perspectivele menţinerii controlului migranţilor din Orientul Mijlociu, ale descurajării imigranţilor şi ale respingerii oricăror ajutoare de stat, cu referinţă şi la europenii ce sunt stabiliţi în Austria – alţii vorbesc despre politica poliţistului rău şi a poliţistului bun, în care Kurz preia voturile extremei drepte (lucru salutat de unii) de pe poziţii europene conservatoare, dar urmând să se asocieze cu extrema dreaptă ca-n 2000, pentru guvernare. Aici e imponderabila din votul de duminică, în condiţiile în care social-democraţii actualului cancelar, Christian Kern, pierd alegerile pe baza unor atacuri venite de la rivalii populari şi nu lasă decât perspective teoretice pentru o mare alianţă, iar ecologiştii şi alte partide mici sunt mai puţin relevante în actul guvernării.

În ultimele sondaje de opinie, Partidul Popular conduce cu 33,3% - în fapt o listă independentă numită Lista Sebastian Kurz – Noul Partid Popular, un rebranding de listă deschisă şi în afara partidului - urmat de Partidul Libertăţii cu 26% şi Partidul Socialist cu 24%. Trei alte partide sunt la prag, NEOS – Noua listă a Austriei şi Forumul Liberalilor, cu 5,1%, Verzii, cu 4,9% şi Pilz – Lista lui Peter Pilz, cu 4,6%. Votul e proporţional în 7 constituenţe cu un prag de 4%.


Trupele guvernamentale irakiene FOTO EPA

Ciocniri între kurzi şi miliţiile şiite din Irak la Kirkuk anunţă debutul unui nou război civil

Guvernul Kurdistanului irakian a avertizat vineri că militarii irakieni se pregătesc să confişte pe cale militară câmpurile petrolifere din regiunea Kirkuk, disputate între Bagdad şi Erbil. Prim-ministrul irakian Haider al-Abadi a negat că se fac pregătiri pentru un atac asupra poziţiilor kurde, o informaţie ce a determinat forţele kurde să blocheze preventiv anumite căi de acces. Cert este că părţile sunt pe punctul de a declanşa un adevărat război civil în Irak, iar ciocnirile au început în sudul oraşului Kirkuk.

Circa 6.000 de luptători din Peshmerga s-au alăturat celor câteva zeci de mii aflaţi deja în regiunea Kirkuk pentru a proteja regiunea majoritar kurdă, dar cu puternice minorităţi arabe şi turcomane, şi a bloca armata irakiană şi miliţiile şiite să preia controlul regiunii care s-a declarat favorabilă alăturării regiunii autonome kurde din nordul Irakului în referendumul pentru independenţă de acum două săptămâni. Vicepreşedintele regiunii kurde, Kosrat Rasul, a susţinut că răspunde astfel ameninţărilor armatei irakiene susţinute de miliţiile şiite pro-iraniene.

Premierul irakian Haider al-Abadi a afirmat că armata nu va trage în cetăţeni irakieni, dar convoaiele de blindate au fost văzute în direcţia Kirkuk, iar soldaţii de la bord făceau semnul victoriei şi anunţau că vin să-i alunge pe kurzi din regiune. Mişcarea e o reacţie directă la referendumul pentru independenţă al kurzilor de acum două săptămâni, Kirkuk fiind un oraş care li s-a alăturat. De altfel, săptămâna trecută am avut o abundenţă de contacte turco-iraniene pe această temă la Teheran, şi şefii statelor majore generale, şi preşedinţii întâlnindu-se, ba chiar s-a vorbit despre o întâlnire Erdogan-Khamenei, liderul suprem iranian. Tema a fost referendumul kurd şi blocarea apariţiei unui stat kurd la frontierele turco-iraniene, de unde reacţia de blocare a frontierei în zona iraniană şi exerciţii comune turco-irakiene, lansate la scurt timp după tensiunile prezenţei armatei turce în Irak fără acceptul oficial al Bagdadului.

Kirkuk este o provincie bogată în petrol care e controlată de Peshmerga kurdă încă din 2014, când a apărat şi a eliberat regiunea de Daesh, autointitulată Stat Islamic, şi care controlează de mai mulţi ani exportul de petrol din regiune via Turcia. Joi, Parlamentul irakian a cerut preşedintelui Abadi să desfăşoare trupe irakiene arabe şi miliţii şiite în zonele care şi-au declarat independenţa, afirmând că ar fi de acord cu o formulă de administrare duală a regiunii Kirkuk, împreună cu autoritatea kurdă.

Această manifestare de forţă împinge Irakul spre un conflict civil, în condiţiile în care Daesh-Stat Islamic nu a fost încă pe deplin învinsă în Irak.

De asemenea, Al Abadi a afirmat că trupele irakiene identificate nu se îndreaptă spre Kirkuk pentru o operaţiune militară, ci către ultimul bastion al Stat Islamic la graniţa cu Siria, la Rawa şi al-Qaim. Convoiul identificat este alcătuit din soldaţi, poliţia federal (majoritar şiită) şi miliţiile şiite paramilitare din Mobilizarea Populară. Cât despre comunicările neoficiale ale soldaţilor din gruparea pro-guvernamentală, ele vorbesc despre zdrobirea kurzilor la Kirkuk drept obiectiv al grupării de trupe desfăşurate de guvernul de la Bagdad, la presiunea şi cu susţinerea turco-iraniană.

Această manifestare de forţă împinge Irakul spre un conflict civil, în condiţiile în care Daesh-Stat Islamic nu a fost încă pe deplin învinsă în Irak. Mai mult, presiunea împotriva kurzilor poate duce la ciocniri între Peshmerga – cea mai bine pregătită şi solidă structură militară din regiune – şi forţele naţionale irakiene, ciocniri care pot degenera într-un război civil. Mai mult, dacă Peshmerga kurdă învinge lejer trupele trimise împotriva sa, există riscul unei intervenţii externe în Irak, o schimbare pe teren ce poate duce la escaladarea prin intervenţia şi a altor categorii de forţe, fiind cunoscută susţinerea autonomiei kurde de către SUA şi prezenţa trupelor speciale americane de antrenare şi susţinere a trupelor Peshmerga contra Daesh Stat Islamic.

Deja Consiliul de Securitate al regiunii kurde a anunţat nemulţumirea şi preocuparea faţă de acumularea de tehnică militară pro-guvernamentală la sud de Kirkuk, constând în tancuri, vehicule blindate, artilerie, maşini ale infanterei şi mortiere, la Bashir şi Taz, la mai puţin de 3 km sud de poziţiile Pershmerga kurdă, la sud de Kirkuk, în timp ce intelligence-ul kurd vorbeşte despre intenţia acestor trupe pro-guvernamentale de a prelua controlul câmpurilor petroliere, al aeroportului şi al bazei militare din regiune.


FOTO EPA

Relaţiile turco-europene pe drumul spre coliziune: acuzaţii grave de la Ankara

Acuzaţii reciproce din ce în ce mai grave definesc astăzi relaţiile dintre Ankara şi Bruxelles. Ele vin într-un moment în care rivalităţile şi divergenţele s-au acutizat la maximum, deşi stabilitatea şi securitatea ambelor părţi ţine tot mai mult de consolidarea unei relaţii reciproce, pe care numeroase cancelarii europene o văd ca imposibilă în era Erdogan, pe baza acuzaţiilor de represiunile în masă de după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie anul trecut.

În cadrul publicaţiilor Consiliului European de Relaţii Externe, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Erdogan, Ibrahim Kalin, a publicat, la 4 octombrie, un text de referinţă Cum să resetăm relaţiile turco-europene. Materialul în cauză reflectă pe deplin abordarea Ankarei asupra acestor relaţii şi prezintă direct şi fără perdea acuzaţiile reciproce ale părţilor, dar prezintă şi dependenţa directă în materie de securitate şi prosperitate UE-Turcia, asumată de către partea turcă. Însă textul e şi mai relevant pentru elementele de perspectivă pe care le deschide.

Pe scurt, Turcia acuză Occidentul, statele europene şi UE, în particular, de dublu standard la nivel diplomatic şi ca raportare la suveranitatea naţională a Turciei, de lipsă de respect faţă de alegerile poporului turc şi faţă de conducătorul său, preşedintele Tayyp Recep Erdogan, faţă de rolul Turciei ca partener european în materie de securitate şi parte a relaţiilor comerciale cu statele UE, de lipsă de sprijin ba chiar de tolerare a activităţilor organizaţiilor teroriste declarate de Ankara (PKK, recunoscută ca atare şi de Bruxelles, FETO - organizaţia Hizmet a lui Fetulleh Gulen, acuzată de tentativă de lovitură de stat, respectiv Daesh-Stat Islamic, cu care Turcia luptă concomitent la ea acasă dar şi în Irak şi Siria).

Fireşte că unele tonuri sunt inacceptabile şi trădează componenta non-analitică, politică şi câteodată frizând propaganda destinată propriului public din articolul cu pricina, care reclamă acelaşi lucru de la pornirile populiste, xenofobe, anti-islamice şi anti-migraţie de la nivel european. Turcia s-a schimbat de acum 10 ani, dar şi UE nu mai e aceeaşi ca-n anii 2000. Turcia şi-a triplat populaţia din anii ’60, iar PIB-ul a crescut de 80 de ori faţă de 1963 şi de 5 ori de la preluarea puterii de către preşedintele Erdogan (e adevărat, în termeni nominali). Şi Europa, de la bastionul democraţiei, libertăţilor şi a multiculturalismului, imagine care a făcut-o atractivă ca model, astăzi e spaţiul creşterii extremismului de extremă dreapta, populismului, şi a urii faţă de imigranţi. Cât despre integrarea Turciei în UE, subiectul e blocat politic, gripat birocratic şi împotmolit de-a dreptul în divergenţele născute de blocarea admiterii oficialilor turci în statele europene în campania pentru referendumul de modificare a Constituţiei.

Pentru viitor, Turcia propune o formulă de resetare, reconciliere şi relansare a relaţiilor care, în sine, e un pas important înainte ce merită considerat cu atenţie.

Dacă acuzaţiile sunt simplu de formulat - şi merită urmărite pentru componenta lor realistă, acolo unde se manifestă, chiar dacă rămân în spaţiul multor excese de limbaj şi de interpretare - interesantă e formula propusă pentru reconciliere. E adevărat că textul nu vorbeşte despre diferenţele de interpretare asupra teroriştilor – cu titlu individual, nu în masă – respectiv condamnarea arestărilor pe categorii întregi pentru rivalitatea faţă de preşedinte, care e interpretată la nivel european drept libertate de exprimare şi poziţie politică. Că e contestată de plano ideea declarării FETO ca organizaţie teroristă de către Ankara, ca şi catalogarea turcă a kurzilor din Irak şi Siria care luptă împotriva Stat Islamic drept terorişti sau membri asociaţi PKK. În plus, alunecarea antidemocratică a regimului de la Ankara e la fel de puţin contestabilă pentru analişti ca şi creşterea extremei drepte, populismului şi a islamofobiei în Europa, în timp ce relaţiile militare cu Rusia şi creşterea apropierii exhibate de Moscova e considerată ostentativă şi nerealistă de către Occident, dar sfidătoare prin esenţă, antrenând interpretarea privind nesiguranţa Turciei ca aliat.

Pentru viitor, Turcia propune o formulă de resetare, reconciliere şi relansare a relaţiilor care, în sine, e un pas important înainte ce merită considerat cu atenţie, cu precădere când vorbeşte despre luarea în calcul şi sprijinirea preocupărilor legitime de securitate ale Turciei, ca aliat în cadrul NATO, relansând încrederea reciprocă, respectul şi solidaritatea cu statul turc, că place sau nu persoana sau politicile lui Erdogan, care sunt natural criticabile prin prisma valorilor europene, fireşte. Apoi relansarea relaţiei Europei cu statele islamului e de primă importanţă, pentru a evita radicalizarea şi câştigul pe care-l obţin jihadiştii în miezul Europei. Dianetul şi parteneriatul Islamului politic moderat, dar „adevărat“ al Turciei sunt preferabili ca parteneri şi pot fi de ajutor în faţa radicalismului, jihadismului şi pervertirii religiei musulmane în forma în care are loc în Occident, de unde vin luptătorii străini în zona Daesh, ameninţând deopotrivă Turcia şi statele europene cu acţiuni teroriste. Fără a mai vorbi că Turcia este crucială pentru securitatea Europei, aşa cum sprijinul european e crucial pentru Ankara şi securitatea Turciei. Iar articolul citat, dincolo de formule ritualice, conţine şi acest strigăt de ajutor şi dorinţa Ankarei de a nu împinge Turcia spre răsărit, lumea arabă sau terţe orizonturi, ci să o menţinem angajată şi angrenată în Occident şi în lumea civilizată.


FOTO sobaka.ru

Noua fabrică de troli a Kremlinului

The Washington Post a dat publicităţii unul din rarele interviuri cu una dintre cele mai importante organizaţii din Rusia care a dezvăluit public acţiunea şi organizarea, strategia şi modul de acţiune în războiul informaţional, respectiv adevărul despre fabrica de troli din Rusia, grupările organizate care intervin şi comentează în favoarea Rusiei peste tot în lume şi care susţin ingerinţa şi influenţa Rusiei peste tot în lume. Este vorba despre aşa numitul Institut de Studierea Internetului de la Sankt Petersburg, mutat între timp în Golful Finic, în Nord, reorganizat şi redenumit în compania Teka.

Liudmila Savciuk, jurnalist de 36 ani şi mamă singură a doi copii, a fost angajată a Agenţiei de Studiere a Internetului, fabrica de troli rusă, şi a câştigat procesul cu uzina de troli în 2016, după care a fost martor în nenumărate alte procese, utilizată de ziarişti la nivel global pentru a expune evoluţiile interne şi strategiile Rusiei. Avocatul său, Ivan Pavlov, este şi şeful Echipei 29, grup specializat în cazuri de libertate a accesului la informaţie în Rusia. Scopul grupului este blocarea abuzurilor trolilor, pornind de la ideea că social media a fost inventată pentru a promova libertatea de expresie, trolii plătiţi şi instrumentalizaţi abuzând de această situaţie.

Expunerea fabricii de troli s-a făcut pe metoda Al Capone. Este cunoscut faptul că celebrul mafiot din Chicago nu a putut niciodată fi condamnat pentru crime, trafic de droguri, vânzare de alcool în perioada prohibiţiei, jocuri de noroc, atac cu mână armată, asasinate la comandă şi mai toate infracţiunile epocii, ci doar pentru evaziune fiscală. Pe asta s-a bazat şi demersul celor din Echipa 29, respectiv pe specularea faptului că uzina de troli plătea cash. De aici şi expunerea în curţile de justiţie din Rusia şi anchetarea pentru evaziune fiscal.

Noua fabrică de troli, compania Teka, angajează tineri pentru schimburi de 12 ore pe care-i plăteşte cu între 800 şi 1.000 USD pe lună, un salariu atractiv pentru foşti studenţi şi pasionaţi de calculatoare de pe cuprinsul Federaţiei. Deşi a făcut supraveghere apropiată pe spaţiul fizic al sediului companiei, Echipa 29 nu a reuşit să identifice cine e troll şi cine administrator, din cauza multiplelor intrări în perimetru.

Războiul informaţional al Rusiei împotriva lumii e dus la scară globală, cu armate de troli şi experţi în psihologie.

Tinerii lucrează pe fiecare forum, în fiecare grup din social media din lume, cu programe globale şi altele ţintite regional şi naţional, inclusiv în limba statului în cauză, oriunde există un public suficient care să urmărească aceste postări. Strategiile sunt mai directe sau mai sofisticate, în funcţie de obiective şi de calitatea trolilor. Responsabilitatea formală pentru companie revine, potrivit mass media ruse, lui Evgheni Prigozhin, un producător de alimente din Sankt Petersburg, considerat bucătarul şef al lui Putin şi furnizorul principal de produse alimentare prin catering pentru preşedinte.

Evident că Savciuk şi Pavlov au fost acuzaţi că sunt vânduţi intereselor străine de către mass-media ruse, o abordare obişnuită cu cei din interior care expun faptele uzinelor de troli. Toţi iau măsuri extreme de precauţie pentru a evita expunerea publică sau provocările care să ducă la arestări. Plata în cash şi evitarea impozitelor a fost o bună găselniţă, însă mutarea sediului companiei (în acelaşi timp unitate militară dezvoltată la nivel de armată, în subordinea Şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov) şi lecţiile învăţate fac şi mai sofisticată întreprinderea războiului informaţional rus şi afectează fundamental posibilităţile de viitor de a identifica aceste activităţi.

Războiul informaţional al Rusiei împotriva lumii e dus la scară globală, cu armate de troli şi experţi în psihologie, vizând grupuri, comentatori, dar şi abordări directe a personajelor şi decidenţilor străini particulari vizaţi. Expunerea publică a problematicii, dar mai ales crearea de instrumente adecvate de contracarare în Occident, e obligatorie, şi chiar ultima Adunare Parlamentară a NATO de la Bucureşti a adoptat o rezoluţie în acest sens, care face apel la creşterea capacităţilor Alianţei de diplomaţie publică şi comunicare strategică, dar mai ales cere statelor să-şi pregătească instrumentarul pentru a confrunta Rusia pe tărâmul războiului pentru spaţiul public.


Vladimir Putin şi Milos Zeman FOTO info.cz

Scandal la APCE: Preşedintele Milos Zeman vrea recunoaşterea pe bani a anexării Crimeei

Tensiunile ruso-ucrainene au degenerat ieri la nivelul unui scandal între Cehia şi Ucraina, după ce Kievul a acuzat falanga rusă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de orchestrarea unui discurs al Preşedintelui ceh Milos Zeman în faţa adunării. Preşedintele Cehiei, cunoscut pentru înclinaţiile sale originale şi nu rareori pro-ruse, a declarat în faţa forului parlamentar, că pierderea Crimeei de către Ucraina este un „fapt împlinit“, a făcut apel pentru anularea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse şi a propus ca, pentru rezolvarea problemei peninsulei anexate, Rusia să despăgubească Ucraina.

„În opinia mea, ar exista o compensaţie pentru Ucraina – şi sub formă financiară, sau cu petrol şi gaze“, a spus preşedintele ceh. El a afirmat că „Crimeea este anexată, fără îndoială, este un fapt înfăptuit. Zeman a explicat că, dacă Ucraina nu este de acord cu compensaţia, va începe un „război european”, citându-l pe fostul preşedinte german Joachim Gauck: „Dacă vom dori să luăm înapoi Crimeea şi s-o dăm Ucrainei, ar însemna război european“. Prin urmare, a ajuns la concluzie Zeman, „războiul este inevitabil dacă Ucraina nu renunţă la Crimeea. Trebuie să evităm războiul european şi trebuie să înţelegeţi acest lucru, le-a spus el parlamentarilor APCE.

Nu a întârziat reacţia din partea delegaţiei ucrainene la APCE la enormitatea clamării legalizării unui fapt împlinit prin forţa armelor, anexarea Crimeei, în faţa forului garant al dreptului internaţional şi al drepturilor omului. Deputatul Alexei Goncearenko i-a amintit lui Zeman ca în anii ’30 a existat un al agresor pe care au încercat în zadar să-l împăciuiască, dar ca rezultat a izbucnit un război îngrozitor, iar una dintre primele victime a fost chiar Cehia. Parlamentarul de la Kiev a părăsit sala de şedinţe. „Dacă se poate vinde Crimeea, poate preşedintele Republicii Cehe îi va vinde lui Putin Praga sau Karlovy Vary? Putin îi va da şi bani şi petrol!, a adăugat el mai târziu.Zeman a trădat memoria victimelor Primăverii de la Praga. Îi convine acum să uite despre tancurile ruseşti de pe străzile oraşelor cehe. Dar noi le vedem acum pe străzile noastre!“, – a explicat parlamentarul ucrainean.

Cât despre Ucraina, situaţia sa devine extrem de complicată după adoptarea legii educaţiei, prin tensionarea relaţiilor exact cu statele vecine care au interes şi au promovat problema ucraineană la nivel european şi care au susţinut constant suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei.

Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a avut şi el o reacţie, în timp ce MAE ucrainean elaborează un comunicat dur în care solicită Cehiei intrarea în regulile dreptului internaţional, dezavuarea preşedintelui său în legătură cu această afirmaţie şi oferirea de scuze publice Ucrainei pentru o asemenea poziţie. Klimkin susţine că Zeman nu e decât un actor într-o scenetă regizată de altcineva, respectiv de falanga rusă din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Lăsaţi-l pe Zeman, în pace, nu mai poate fi reparat. Orice piesă de teatru are regizori şi actori. Cei care l-au invitat să vorbească ştiau ceea ce va spune. Noi cu aceştia trebuie să luptăm, susţine Klimkin.

Ideea utilizării forului european al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ca spaţiu pentru oferte indecente către Ucraina şi prin gura unui lider de stat european creează dificultăţi majore atât acestui for, legat de respectarea drepturilor omului în spaţiul european, cât mai ales statelor implicate, Cehia şi Ucraina. În plus, ideea utilizării preşedintelui ceh accentuează problemele Pragăi, care are un guvern pro-occidental alături de un preşedinte extrem de voluntar şi original, chiar dacă rolul său în statul ceh este marginal.

Cât despre Ucraina, situaţia sa devine extrem de complicată după adoptarea legii educaţiei, prin tensionarea relaţiilor exact cu statele vecine care au interes şi au promovat problema ucraineană la nivel european şi care au susţinut constant suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei. Pavlo Klimkin merge la Budapesta - dar nu e sigur că-şi va întâlni omologul, care anunţa că refuză această întâlnire - după care urmează să vină la Bucureşti, la final de săptămână, tot în perspectiva liniştirii spiritelor cu anunţul că legea a fost trimisă la expertizare la Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi că va fi revizuită potrivit avizului existent. Ea nu va intra în vigoare în această formă, iar Rada Supremă evaluează deja elementele şi posibilităţile de revizuire, observând presiunea şi nemulţumirile generate, care aduc mai multe costuri Kievului decât beneficii şi exact de la cei care-l susţineau în faţa presiunilor ruse.