România va participa la un program NATO de supraveghere aeriană cu ajutorul dronelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii Apărării din 28 de ţări membre ale NATO au adoptat, vineri, un acord care vizează îmbunătăţirea supravegherii aeriene, prin achiziţionarea de avioane fără pilot. Franţa şi Marea Britanie vor face parte din acest program ambiţios, fără însă al finanţa.

Miniştrii apărării aliaţi au ajuns la un acord, după două decenii de controverse în privinţa împărţirii costurilor, asupra unui ambiţios program de supraveghere aeriană, ce prevede achiziţionarea de drone.

„Operaţiune noastră recentă din Libia ne-a arătat importanţa unor astfel de echipamente (...). Am demonstrat că suntem hotărâţi să învăţăm din misiunile noastre", a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, citat de „Le Monde", în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de apărare de la Bruxelles. El a adaugat că sistemul AGS va oferi posibilitatea comandanţilor de a vedea ce se întâmplă pe teren, pe o distanţă mare şi pe o perioadă îndelungată.

Noul centru de comandament urmează să fie construit la baza aeriană din Sigonella, Sicilia. Sistemul ar trebui să intre în funcţiune în 2015, tot atunci când ar urma să fie operabil şi sistemul antirachetă din România.

Noul sistem se bazează pe tehnologia americană Global Hawk şi va fi finanţat de NATO. Franţa şi Marea Britanie vor contribui şi ele la program, cu drona britanică Sentinel şi cu viitorul sistem francez Heron, bazat pe o tehnologie israeliană, dar nu îl vor finanţa.
Cele 13 ţări care participă la proiect sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite