Robert Mugabe a murit. Declaraţii care au şocat lumea ale fostului preşedinte al Zimbabwe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rpobert Mugabe a murit FOTO EPA
Rpobert Mugabe a murit FOTO EPA

Robert Mugabe, fostul preşedinte al Zimbabwe, primul ales în urma proclamării independenţei statului în 1980, a murit vineri la vârsta de 95 de ani, în urma unor probleme de sănătate.

Informaţia a fost confirmată de familie pentru BBC.

Robert Mugabe a fost la putere între 1987 şi 2017, când a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat. Fostul om forte al ţării, care beneficia de o pensie substanţială, a lăsat Zimbabwe într-o criză economică profundă.

Cele trei decenii în care Zimbabwe s-a aflat sub conducerea lui Mugabe au fost marcate de un regim autoritar care a dus la o situaţie economică precară a ţării. Rata şomajului ajunsese până la 90%. După un an de manifestaţii împotriva guvernului său autoritar, fostul preşedinte a fost înlăturat de la putere pe 15 noiembrie 2017 şi plasat sub arest la domiciliu de către armată. 

De asemenea, regimul Mugabe a fost arătat mult timp cu degetul pentru gestionarea defectuoasă a sectorului minier din Zimbabwe. În 2017, ONG-ul Global Witness l-a acuzat că foloseşte bani din diamante pentru a-şi finanţa serviciile de informaţii acuzate de încălcări ale drepturilor omului şi de opresiune.

Înainte de a renunţa la funcţia de preşedinte, Robert Mugabe a negociat o înţelegere conform căreia a încasat 10 milioane de dolari şi un salariu lunar de 150.000 de dolari până la moarte. În plus, după moartea sa, soţia lui, Grace, în vârstă de 52 de ani, va primi pe toată durata vieţii în fiecare lună jumătate din salariul lui Mugabe (75.000 de dolari).

Robert şi Grace Mugabe 

Imagine indisponibilă

Declaraţii care au şocat lumea

Mugabe a rămas în istorie ca un erou al luptei împotriva colonialismului britanic, dar şi ca un tiran care şi-a ruinat economic ţara. Lumea, în schimb, îşi aduce aminte de declaraţiile sale halucinante. Nu a ezitat să se compare cu Hitler şi nici să se laude că l-a „bătut pe Hristos“.

În 2000, la un congres al atotputernicului partid Zanu-PF: „Partidul nostru trebuie să continue să inoculeze frica în inima omului alb, adevăratul nostru duşman“.

În 2003, la funeraliile unui fost ministru: „Sunt Hitler al epocii noastre. Hitler nu a avut decât un obiectiv: dreptate pentru poporul său“.

În 2008, către cei care i-au cerut demisia: „Zimbabwe îmi aparţine“.

În 2012, într-un interviu oferit înainte de a împlini 88 de ani: „Am murit de mai multe ori şi m-am bătut cu Hristos“.

În 2013, pentru publicaţia sud-africană „The Sunday Independent": „Mandela a mers prea departe cu bunătatea sa faţă de comunităţile non-negre. Aşa ceva este prea sfânt, prea bun“.

În 2014, după expulzarea unor diplomaţi occidentali: „Europa să-şi păstreze absurditatea homosexuală pentru ea şi să nu o aducă aici“. 

Imagine indisponibilă

Te-ar putea interesa şi:

Capăt de drum pentru Mugabe: cronica prăbuşirii prietenului lui Ceauşescu

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite