VIDEO Proteste violente la Istanbul în urma decesului celor zece muncitori turci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane au protestat duminică la Istanbul, după moartea a zece turci într-un accident de muncă pe un şantier de construcţii, determinând poliţia să folosească gaze lacrimogene pentru dispersarea lor, relatează AFP.

Poliţia a intervenit cu grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea de aproximativ 1.000 de persoane, furioasă din cauza lipsei unor măsuri de siguranţă pe şantiere.

"Acesta nu este un accident, nu este o fatalitate, este o crimă!", a strigat mulţimea furioasă la adresa condiţiilor de muncă deplorabile în ceea ce priveşte siguranţa, în Turcia.

Aceasta este prima confruntare dintre manifestanţi şi forţele de ordine după ce Recep Tayyip Erdogan a preluat funcţia de preşedinte, luna trecută.

Autorităţile au anunţat deschiderea unei anchete asupra acestui accident care s-a produs în centrul comercial Torunlar. Cauza exactă a accidentului nu a fost stabilită încă. Unele persoane au avansat ipoteza că ascensorul s-a defectat cu 15 zile înainte şi că muncitorii aşteptau să primească fonduri pentru repararea lui.

Poliţia a eliberat duminică opt persoane reţinute sâmbătă, între care şeful serviciilor responsabile de siguranţa şantierului.

Accidentul a provocat o revoltă pe reţelele de socializare, iar opoziţia a cerut Guvernului să amelioreze condiţiile de muncă. "Accidentele de muncă au devenit crime de muncă", a declarat Kemal Kilicdaroglu, şeful partidului republican al poporului.

Proprietarul imobilului Aziz Torun a negat orice responsabilitate, respingând posibilitatea unei probleme tehnice a ascensorului. Acest accident pune din nou în evidenţă condiţiile precare de muncă şi securitate din Turcia.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite