Poate Obama să conteze pe Europa când SUA se află în criză?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama îşi îndreaptă atenţia către Europa
Barack Obama îşi îndreaptă atenţia către Europa

Asaltat de problemele Statelor Unite, Barack Obama ar prefera să împartă cu Uniunea Europeană multe dintre problemele internaţionale, în cursul celui de-al doilea mandat al său. Problema este că nimeni nu ştie dacă Europa se ridică la înălţimea aşteptărilor.

Potrivit unui articol scris de Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia şi publicat de „Deutsche Welle“, se pune întrebarea dacă UE este aptă să se susţină într-un moment în care Rusia a întors spatele Vestului, Turcia şi-a pierdut speranţa de a se alătura Uniunii, iar la periferia UE situaţia este una tensionată.

Într-un moment în care SUA  nu mai pot acţiona pentru a menţine securitatea în lume, întrebarea care apare este dacă Europa va putea să se împovăreze cu această responsabilitate.

Criza financiară le-a arătat celor de la Washington care sunt limitele americane şi i-a forţat să privească mai atent în ograda proprie. Ce au văzut nu a fost tocmai îmbucurător, consideră expertul.

Serialul „The Newsroom“, consideră el, este expresia perfectă a stării care i-a cuprins pe americani când au descoperit că nu sunt pe primul loc la unele capitole:

„Suntem pe locul şapte la nivel de alfabetizare, al 27-lea în matematică, al 22-lea în ştiinţe, al 49-lea în ce priveşte speranţa de viaţă, pe locul 178 în ce priveşte mortalitatea infantilă, pe locul al treilea după venitul pe gospodărie, locul patru în ce priveşte forţa de muncă şi locul patru la exporturi. Conducem lumea la trei categorii: numărul de cetăţeni aflaţi la închisoare, numărul adulţilor care cred că îngerii sunt reali şi cheltuielile pentru apărare, unde investim mai mult decât următoarele 26 de ţări laolaltă“.

Prin urmare, eforturile preşedintelui se vor îndrepta în cel de-al doilea mandat către reformarea statului american, mai puţin către schimbarea lumii.

Pentru a face rost de mai mult timp, Obama trebuie să ştie cât de eficientă poate fi UE ca putere regională şi cât de ambiţioasă este ca putere globală.

Este evident acum că SUA nu au resursele pentru a continua să se implice în Balcani sau Ucraina, iar Obama vrea să transfere toate problemele europene la Bruxelles.

Mulţi oficiali de la Washington sunt sceptici, dar preşedintele nu are de ales, se arată în articol.

Ieşirea Marii Britanii din UE ar conduce la probleme şi pentru SUA, iar întrebarea care se pune este dacă Washingtonul este destul de influent pentru a împiedica asta.

Singura idee care a rămas în plan este perspectiva unei zone transatlantice de comerţ liber şi care este pe placul comunităţii de afaceri, dar şi a celor care cred în reinventarea Vestului. Dar deşi este atractivă în principiu, ar deveni un coşmar în momentul în care s-ar ajunge la negocieri.

Preşedintele Obama nu are de fapt o strategie mare pentru UE. Are, în schimb, temeri şi speranţe care îi vor influenţa politicile din timpul celui de-al doilea mandat.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite