Pentru că vreau să înţelegem lumea în care trăim! Şi să punctăm...

Nu trebuie decât să facem lucruri, care, da!, implică şi finanţare. Dar, cu siguranţă, investiţia în oameni şi în educaţie merită toţi banii!

Luna iulie, luna lui “cuptor”, nu aduce doar un soare arzător, ci şi un tumult continuu pe arena internaţională. Auzim, mai mult sau mai puţin, un tropăit surd care stabileşte mediul propice pentru mutări strategice mondiale foarte alerte.

Grecia, Iran, zona euro, Japonia, America Latină, Statul Islamic, Republica Moldova, BRICS, Afganistan, Turcia, Cuba, China, U.E., Federaţia Rusă, Germania şi lista poate continua:  toate acestea semnifică situaţii şi stabilesc stratificări ale jocului politic şi economic mondial.

Întrebarea mea este: oare câte dintre aceste situaţii sunt înţelese de către români şi care ar fi impactul cunoaşterii acestora?

Care este nivelul de educaţie de securitate în România? Am încercat să aflu, dar nu am reuşit, poate pentru că nu avem preocuparea de a monitoriza şi de a realiza o statistică. Şi pe bună dreptate, atâta vreme cât nu ne asumăm responsabilitatea educării în acest domeniu, nu am avea ce să monitorizăm.

Pe de altă parte, nu pot să nu constat că avem tineri curajoşi şi descurcăreţi, care, pe cont propriu, cu resurse limitate şi multă ambiţie, reuşesc să se perfecţioneze şi să acumuleze experienţă internaţională. Am toată admiraţia pentru aceşti oameni, mai mici sau mai mari, dar consider că :

1. Este necesar să existe o platformă la nivel naţional care să sprijine şi să coordoneze această pregătire. Nu putem să fim competitivi atât timp cât nu investim în cercetare, inovare şi, mai ales, în educaţie. 

De exemplu, Statele Unite ale Americii a dezvoltat un program major de educaţie în domeniul securităţii naţionale - ”National Security Education Program” - iniţiativă concepută pentru a lărgi bazinul de cetăţeni americani calificaţi, cunoscători de limbi străine şi cu competenţe internaţionale.

Programul se realizează pe baza unor parteneriate strategice cu comunitatea de învăţământ din S.U.A., conceput pentru a servi nevoilor de securitate naţională şi pentru a susţine competitivitatea Statelor Unite. N.S.E.P. se concentrează pe cunoaşterea limbilor străine şi a culturilor din Asia, Africa, Europa de Est, Orientul Mijlociu şi America Latină. Practic, cele mai importante zone pentru politica externă americană.

Această iniţiativă este, dacă vreţi, manifestarea grijii pentru generaţiile care vin, o grijă firească de predare a ştafetei şi de pregătire pentru îndeplinirea, într-o manieră eficientă şi profesionistă, a obiectivelor naţionale.

2. Este important să se coaguleze un grup de lucru interinstituţional în colaborare cu societatea civilă pentru a dezvolta şi promova o cultură de securitate în România (s-au făcut deja câţiva paşi şi este de admirat faptul că, într-o frază din noua Strategie Naţională de Apărare, se face trimitere la acest concept, dar nu este suficient).

Trăim într-o eră a cunoaşterii, a interdepenenţelor, a evoluţiei rapide şi a tehnologiilor avansate, iar, în complexitatea dată de către aceste elemente realităţii actuale, percepţia se transformă într-o imagine validată de propriile valori şi credinţe prin care fiecare dintre noi înţelegem mediul încojurător. Cu cât avem mai multe percepţii - uneori chiar contradictorii despre securitatea naţională, despre interesul naţional, despre obiectivele de ţară - progresul, dezvoltarea şi modernizarea României sunt puse sub un mare semn de întrebare.

În acest sens, o politică naţională de securitate bine articulată, care să fie concepută şi implementată într-un stat care are preocuparea formării şi dezvoltării unei culturi de securitate, care, la rândul său, să aibă rolul de a uni şi de a obţine consensul şi punerea în comun a tuturor energiilor societăţii în realizarea interesului naţional, reprezintă dovada maturizării statului şi a afirmării sale ca o democraţie consolidată cu un nivel de ambiţie şi o viziune pe termen lung.

3. Trebuie să ne asumăm misiunea consolidării unei comunităţi de experţi în relaţii internaţionale şi studii de securitate. În România există experţi valoroşi, dar nu este dezvoltată conştiinţa unei comunităţi, nu este stimulată în mod explicit crearea unor legături şi a unei  ”legări de glie”. Poate că înfiinţarea unui Institut de cercetare sub cupolă academică şi foarte bine finanţat ar fi un început promiţător.

Salut iniţiativele realizate în acest domeniu şi mă bucur să remarc suportul instituţiilor statului pentru astfel de demersuri ale societăţii civile, dar trebuie să recunosc că aş fi convinsă de solidificarea acestui drum dacă ar exista şi o politică publică asumată politic. Şi poate şi de o Strategie de Politică Externă, care în mod firesc ar trebui să ”răsară” după publicarea Strategiei Naţionale de Apărare (de fapt, Strategia de Securitate Naţională, dar folosesc denumirea oficială, cu toate că din punct de vedere conceptual nu sunt de acord cu ea - o polemică pe care vă invit să o dezbatem cu altă ocazie.)

Mă gândeam să ne mai punem o întrebare:  De ce facem cercetare în domeniul relaţiilor internaţionale şi a studiilor de securitate?

Pentru că aceasta este profesia pe care ne-am ales-o şi ne place? Pentru bani? Pentru că reprezintă o etapă în realizarea unui alt obiectiv profesional mai îndepărtat? Pentru a găsi oportunităţi internaţionale şi astfel pentru a lucra în altă ţară sau pentru o organizaţie internaţională? Pentru a contribui la dezvoltarea şi potenţarea funcţiei internaţionale a ţării mele? ...las lista deschisă pentru că mi-ar plăcea să descopăr cât mai multe răspunsuri la această întrebare.

Poate că ar fi eficient să ne organizăm pe această dimensiune de maximă importanţă pentru România, cu atât mai mult cu cât potenţialul există şi este imens.

Nu trebuie decât să facem lucruri, care, da!, implică şi finanţare. Dar, cu siguranţă, investiţia în oameni şi în educaţie merită toţi banii! Şi mai trebuie făcută „cu cap”, cum se spune în popor, sau strategic, aşa cum o gândesc marile puteri. Strategic - un cuvânt care în România a intrat deja în derizoriu, dar care este atât de important. Şi, paradoxal, acest cuvânt şi acest mod de a face lucrurile lipsesc cu desăvârşire!