Oficiali americani: Rusia a poziţionat tancuri într-un aerodrom sirian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia ar fi poziţionat şapte tancuri într-un aerodrom sirian controlat de forţele preşedintelui Bashar al-Assad, conform unui reportaj Reuters, ce susţine că informaţia a provenit de la doi oficiali americani.

Unul dintre cei doi oficiali americani, vorbind sub condiţia anonimităţii, a declarat agenţiei de presă că şapte tancuri T-90 au fost reperate în interiorul bazei aeriene, situată la sud de oraşul Latakia, port la Marea Mediterană şi unul dintre cele mai importante obiective aflate încă sub controlul trupelor loiale lui al-Assad.

Informaţia nu a fost confirmată de către Pentagon, însă purtătorul de cuvânt Jeff Davis a precizat faptul că, din informaţiile deţinute de Statele Unite, Moscova plănuieşte crearea unui avanpost militar aerian în Siria.

Am observat mişcări de personal şi alte lucruri ce ar putea indica faptul că ei (Rusia) plănuiesc să folosească respectivul aerodrom, situat la sud de oraşul Latakia, drept o bază operativă de avangardă” a declarat Davis într-o conferinţă de presă.

Informaţia a survenit în contextul creşterii tensiunilor internaţionale privind conflictul din Siria, din cauza apariţiei mai multor semne ce indică o implicare a Rusiei în conflict. Săptămâna trecută, ministrul rus de Externe Sergei Lavrov a confirmat faptul că Moscova susţine forţele lui al-Assad cu echipament militar şi ajutoare umanitare, însă a negat o implicare directă a armatei ruse în conflict.

Alţi oficiali de rang înalt de la Kremlin au precizat că există soldaţi ruşi în Siria în acest moment, însă au argumentat că rolul lor este restricţionat la coordonarea transporturilor militare/umanitare şi la instruirea armatei siriene în utilizarea tehnicii militare oferite.

De asemenea, informaţia a fost dezvăluită la doar două zile după ce agenţia de presă oficială a Siriei, Sana, a transmis că două aeronave de transport ruseşti, ce aveau la bord ajutoare umanitare, au aterizat pe acelaşi aerodrom la sud de Lataka.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite