Macron şi greaua moştenire a războiului împotriva jihadiştilor Boko Haram şi Al Qaeda din Sahel

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în Mali Sursa Foto: France 24

Perspectiva instaurării unui califat jihadist în Mali, controlat de adepţii organizaţiei teroriste Al Qaeda l-a determinat pe preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande să înceapă în ianuarie 2013 o amplă campanie militară, pentru eliminarea pericolului terorist din regiune.

Operaţiunile Serval şi Barkhane au adus în Mali peste 4500 de militari francezi, dar acestea s-au dovedit a fi prea costisitoare pentru economia franceză şi totodată o „piatră de moară“ pentru actualul preşedinte Emmanuel Macron. În ciuda unor succese de etapă, ca urmare a eliminării unor importanţi lideri jihadişti din Sahel, războiul din Mali s-ar putea transforma într-un nou „Afghanistan“ pentru armata franceză, în contextul în care jihadiştii încă rezistă ofensivei militare franceze.

Statul malian se află în plin proces de descompunere, iar Al Qaeda manipulează din plin o parte a populaţiei care cere retragerea forţelor militare franceze. Sahelul  este situat în partea central-nordică a Africii, de la ţărmul Oceanului Atlantic şi până la Marea Roşie, cu o lăţime ce variază între 300 şi 500 km la Sud de Sahara. Ocupă mari porţiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia şi Sudan.

În momentul de faţă, autorităţile centrale de la Bamako sunt incapabile să gestioneze situaţia internă în contextul în care beneficiază din plin de sprijinul militar consistent francez din zonă, iar tulburările etnice şi provocările jihadiştilor riscă să arunce „în aer unitatea statului malinian“. În acest context, generalul Pierre de Villiers, care a demisionat în iulie 2017 din funcţia de şef de stat major al armatei franceze, afirma într-o postare pe Facebook că Franţa va fi obligată să rămînă în Sahel cel puţin 15 ani.

De asemenea, Operaţiunea Barkhane (începută pe 1 august 2014) înghite circa un milion de euro pe zi, fapt care contravine politicii economice a lui Macron. În acest context, acesta declara, la Bamako, că militarii francezi vor rămîne în Mali atît timp cât jihadismul va fi un pericol în Sahel. În schimb, în societatea franceză au apărut voci care se întreabă dacă Parisul procedează corect în Sahel, în contextul în care în Mali sunt peste 4500 de soldaţi, iar efortul financiar se cifrează anual la 700 de milioane de euro pentru operaţiunile militare.

Strategia Sahel a Franţei prevede consolidarea zonei şi intensificarea luptei împotriva grupărilor paramilitare care nu respectă Acordul de la Alger din 2015 şi un ajutor economic de circa 2 miliarde dolari statelor din regiune până în 2022. Operaţiunea Barkhane s-a concentrat în toamna anului 2017 şi-n 2018 prin acţiuni militare complexe, în regiunea Liptako, la graniţa dintre Mali şi Niger. De asemenea, au mai fost lichidate baze ale jihadiştilor din zona cuprinsă între oraşele Menaka şi Ansongo, unde s-ar fi ascuns liderul Al Qaida, Abu Al-Walid Sahraoui. Surse din serviciile secrete franceze au precizat în presa de la Paris că Sahraoui s-ar fi retras în Mauritania.

Un important succes al Operaţiunii Barkhane din 2018 a fost lichidarea liderului jihadist Himama Ould Lekhweir şi a treisprezece dintre adepţii săi, în jurul oraşului Gao. Acesta a fost membru al Mişcării pentru Unicitate şi Jihad din Africa de Vest (MUJAO) şi, în special, al katiba (brigada) „Oussama Ben Laden“.

Himama Ould Lekhweir („Hamza al-Tabankorti“) a fost descris drept un expert în explozivi şi potenţial succesor al emirului Al-Mourabitoun, şi al co-fondatorului JNIM, Mohamed Ould Nouini. De asemenea, după cinci ani de luptă împotriva jihadiştilor din Sahel, forţele militare franceze au reuşit să îi elimine pe trei dintre cei cinci lideri islamici importanţi din zonă, Abdelhamid Abou Zeid, Abdel Krim şi Omar Ould Hamaha, iar Mokhtar Belmokhtar şi Iyad Ghali au reuşit să fugă în Libia şi respectiv Algeria.

O altă problemă cu care se confruntă factorul militar în zona Sahelului îl reprezintă extremismul islamic care are rădăcini adânci încă de la începutul secolului al XX-lea în: Republica Niger, Mali şi Ciad. Aici, condiţiile sunt propice pentru jihadiştii Califatului islamic întrucât Nigerul şi Ciadul se confruntă cu un analfabetism ridicat şi cu un grad sporit de sărăcie.  Pe lângă condiţiile climatice nefavorabile practicării agriculturii, corupţia generalizată a făcut ca Ciadul să rămâne cel mai sărac stat din regiune, în ciuda rezervelor de petrol.

Citeşte analiza completă pe Jurnaliştii.ro