Justin Trudeau, cuceritorul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fotografie cu premierul canadian, Justin Trudeau, şi şefa Executivului de la Berlin, Angela Merkel, luând cina în capitala Germaniei, la lumina lumânărilor, a devenit virală în mediul online, mulţi internauţi întrecându-se în parodii legate de întâlnirea dintre cei doi.

Asta cu atât mai mult cu cât cina celor doi vine la numai câteva zile după ce premierul Canadei s-a întâlnit cu Ivanka Trump, fiica preşedintelui SUA, iar aceasta a părut să-l soarbă din priviri.

image

Ca urmare, mulţi utilizatori de reţele sociale l-au prezentat pe Trudeau ca pe un adevărat cuceritor, postând colaje foto care ilustrează modul în care femei celebre l-au privit pe politicianul canadian, printre care şi Kate Middleton, ducesa de Cambridge.

image

Imaginea cu Angela Merkel şi Justin Trudeau stând la o masă pe care erau două lumânări aprinse a fost doar cea mai recentă din această serie şi nu a părut să conteze faptul că la cină mai participau două persoane, una dintre acestea fiind Christoph Heusgen, consilierul pe probleme de securitate al cancelarului german.

Angela Merkel i-a făcut şi un cadou premierului canadian. O fotografie din anul 1982 în care Justin Trudeau, atunci în vârstă de 11 ani, apare alături de tatăl său, Pierre Trudeau, la o întâlnire cu cancelarul german Helmuth Kohl. 

image

Foto: EPA

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite