Filarmonica din Berlin, "servitoare umilă a lui Hitler"

Filarmonica din Berlin a acceptat să fie folosită de aparatul propagandistic al regimului nazist, contribuind la creşterea reputaţiei celui de-al Treilea Reich. Dezvăluirea, pentru mulţi deloc

Filarmonica din Berlin a acceptat să fie folosită de aparatul propagandistic al regimului nazist, contribuind la creşterea reputaţiei celui de-al Treilea Reich. Dezvăluirea, pentru mulţi deloc surprinzătoare, aparţine unui istoric din Canada. Misha Aster a dedicat un volum întreg activităţii Filarmonicii din Berlin.

Orchestra berlineză a fost, iniţial, o companie independentă deţinută de muzicieni. Spre sfârşitul anilor 1920, Filarmonica a acumulat datorii mari şi s-a văzut nevoită să apeleze la subvenţii acordate de stat pentru a supravieţui.

După ce naziştii au venit la putere în 1933, responsabilul cu propaganda Joseph Goebbels, cunoscut meloman, s-a gândit să folosească orchestra în interesul partidului. Astfel, muzicienii au devenit simpli angajaţi ai regimului, fiind plătiţi pentru sarcinile îndeplinite.

Înţelegerea a permis Filarmonicii să angajeze în continuare cei mai buni artişti, printre care dirijorul Wilhelm Furtwängler, păstrându-şi în acest fel reputaţia. Printre "compromisurile" pe care le făcea Filarmonica, se numărau anumite concerte, cu ocazia zilei de naştere a lui Adolf Hitler sau a serbărilor organizate de tinerii nazişti.

Membrii orchestrei beneficiau de cele mai bune instrumente, unele de peste 200 de ani, şi erau scutiţi de serviciul militar. Regimul le-a asigurat un statut privilegiat şi o protecţie care le-a permis să cânte pe toată perioada războiului mondial.

Ei au părăsit Berlinul cu doar o lună înainte de intrarea Armatei Roşii în capitala germană. Pe de altă parte, Wilhelm Furtwängler s-a folosit de poziţia privilegiată pentru a menţine în orchestră câţiva muzicieni evrei renumiţi, printre care violonistul Szymon Goldberg.

Misha Aster a declarat că volumul "The Reich's Orchestra" apare atât de târziu deoarece Filarmonica a fost condusă, între 1955 şi 1989, de către Herbert von Karajan. Acesta a fost, timp de 12 ani, membru al Partidului Nazist. Istoricul canadian a precizat că era greu de publicat o astfel de carte în timpul vieţii lui Karajan, iertat pentru trecutul său ca urmare a talentului muzical. (Cătălina Mihai)