Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea focului în Fâşia Gaza: Pledăm pentru un acord de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Securitate al ONU pledează pentru un armistiţiu între Israel şi Palestina FOTO Reuters
Consiliul de Securitate al ONU pledează pentru un armistiţiu între Israel şi Palestina FOTO Reuters

Toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate din Organizaţia Naţiunilor Unite au adoptat, sâmbătă, o declaraţie privind încetarea focului şi restabilirea calmului între isralieni şi palestinieni. Este prima reacţie de acest fel a Consiliului, de la debutul ofensivei israeliene.

Cel puţin 133 de palestinieni au fost ucişi de când Israelul a început operaţiunile în Palestina, au declarat surse palestiniene pentru BBC. La rândul lor, israelienii susţin că aproximativ 90 de rachete au lovit statul sâmbătă şi au provocat daune.

Este pentru prima dată de la începutul ofensivei israeliene când Consiliul de Securitate al ONU  a aprobat o astfel de declaraţie, întrucât până acum membrii Consiliului nu au reuşit să ajungă la un acord.  

Potrivit textului aprobat de Consiliu, membrii acestuia “îşi exprimă îngrijorările referitoare la criza din Gaza, la protecţia şi bunăstarea civililor de ambele părţi”. De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU cere respectarea legilor internaţionale, protejarea civililor şi reinstituirea armistiţiului din noiembrie 2012. 

În acelaşi timp, forul se angajează să sprijine negocierile dintre Israel şi Palestina şi pledează pentru un acord de pace bazat pe soluţia celor două state. 

Pe de altă parte, israelienii au arătat că vor continua ofensiva până la încetarea atacurilor cu rachetă. Potrivit estimărilor ONU, peste 70% dintre cei ucişi în Gaza sunt civili. 
Citeşte şi: 

Israelul, pe muchie de cuţit. Atacurile cu rachetă se intensifică, Libanul se implică

Punctele de conflict ale Orientului Mijlociu care ar putea declanşa un Război Mondial

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite