China şi Marea Britanie se luptă pentru supremaţia dronelor supersonice: proiectul chinez „Sabia Întunecată“ ar putea fi activ deja

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Sabia Întunecată“ se concentrează mai mult pe manevrabilitate, decât pe invizibilitate FOTO Daily Mail
„Sabia Întunecată“ se concentrează mai mult pe manevrabilitate, decât pe invizibilitate FOTO Daily Mail

Experţii susţin că drona Chinei, numită Sabia Întunecată, este dezvoltată în secret. Proiectul a fost prezentat la o expoziţie în 2006, dar de atunci a dispărut din vizorul publicului, notează „Daily Mail“.

De curând, drona chineză a apărut într-un raport prezentat pe website-ul televiziunii naţionale CCTV. „Sabia Întunecată“, sau „Anjian“ în chineză, şi-a făcut debutul la expoziţia aviatică Zhuhai, din provincia chineză Guangdong. Modelul a fost apoi expus la Paris, dar de atunci nu s-a mai auzit nimic de el. 

Unii susţin că s-ar fi renunţat la proiect din cauza fondurilor insuficiente sau din alte motive, dar alţii cred că dezvoltarea dronei este ţinută secretă tocmai pentru că este supusă unor cercetări aprofundate şi testărilor, potrivit CCTV.

Expertul în aviaţie Fu Qianshao a declarat pentru televiziune că, deşi el nu cunoaşte statusul proiectului „Sabia Întunecată“, drona ar putea deveni prima aeronavă fără pilot supersonică a lumii, dacă se dovedeşte un succes. Fu nu ar fi surprins dacă ar afla că proiectul încă este continuat în secret, pentru că lipsa transparenţei nu este nouă în industria aviatică şi este chiar o abordare obişnuită pentru americani.

Potrivit rapoartelor, aeronava pune mai puţin accentul pe invizibilitate, în comparaţie cu alte drone 601-S, şi se concentrează mai mult pe manevrabilitate. Totuşi, dezvoltatorii declaraseră că scopul principal al „Sabiei Întunecate“ este să devină o aeronavă hipersonică tocmai pentru a îndeplini cerinţele de invizibilitate pe radar şi de manevrabilitate. 

Taranis – drona hipersonică a Marii Britanii

Taranis

Taranis - drona supersonică britanică FOTO Daily Mail

Mai devreme în acest an, următoarea generaţie de drone militare britanice „a depăşit toate aşteptările“ în primul test de zbor. Taranis, numită aşa după zeul celtic al tunetului, este proiectată să zboare mai repede decât viteza sunetului şi să scape de radarul inamic cu ajutorul designului său de invizibilitate cu o singură aripă. 

Compania britanică de apărare a descris drona Taranis ca fiind „cea mai avansată aeronavă construită vreodată de inginerii britanicii“. Arma avansată, care şi-ar putea face debutul în războiul împotriva terorii din Africa, costă aproximativ 185 de milioane de lire sterline.

„Tehnologia sa avansată este o mărturie a capabilităţilor inginereşti a britanicilor care menţin ţara în prima linie de apărare a lumii“, a declarat Philip Dunne, ministrul pentru Echipamentul de Apărare, Suport şi Tehnologie.

Anul trecut, premierul britanic David Cameron a avertizat că războiul împotriva terorismului din Africa de Nord ar putea dura decenii, ceea ce înseamnă că dronele futuriste pot domina strategia contrateroristă din regiune. Forţele britanice operează drone armate în Afganistan, unde acestea au vizat insurgenţii talibani, conchide „Daily Mail“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite