Adică un raport pentru care cel care l-a subtilizat şi l-ar fi dat presei plătea cu capul, cariera militară sau diplomatică şi cu viitorul său.

Articolul apărut în presa germană se intitulează „Risc Substanţial: confruntarea NATO cu neajunsuri organizaţionale serioase“, publicat la 20 octombrie, şi revelează o uriaşă operaţiune de manipulare, dezinformare şi compromitere împotriva Alianţei pe care Stratcom NATO – instituţia responsabilă cu reacţiile la atacurile informaţionale la adresa Alianţei – a minimalizat-o şi nu a băgat-o suficient în seamă. Că a apărut un asemenea material e o primă problemă. Că el s-a multiplicat prin amplificarea conţinutului şi prin punerea sub semnul întrebării a capacităţii Alianţei de a apăra Flancul Estic de Rusia, asta deja e o problemă majoră, mai ales că ştirile extrase cu precădere de France Presse din material – amplificate ulterior în întreaga lume – denaturează din nou prin simplificare şi exagerare pe toată linia, mai ales că nimeni nu s-a obosit măcar să întrebe pe fond cum arată materialul, de fapt, care e scopul său, dacă ar exista, cum a ajuns la presă sau măcar cum arată articolul din Der Spiegel în întregimea lui.

Ca să putem deconstrui pe deplin această agresiune informaţională ar trebui să avem la îndemână, în acelaşi timp, materialul originar la care se face referinţă, dacă acesta există, să vedem cum a fost interpretat şi construit articolul din Der Spiegel relativ la acest material şi, respectiv, care sunt adaosurile sau simplificările exagerate ale Agence France Presse în acest caz. Cum nu avem eventualul posibil document originar, raportul, toată analiza se va rezuma la prezumţia existenţei eventuale a unui raport care ar scrie ceea ce Der Spiegel spune că scrie. După aceea, analiza poate să se facă, dar deja pe principiul telefonului fără fir, la pasul 2-3-4. Cu titluri cât mai senzaţionaliste în România, mult peste mult prea echilibratul titlu al celor de la cotidianul german.

Asta pentru că acţiunea informaţională e făcută cu multă sofisticare, subtilitate şi nuanţe, în aşa fel încât să nu se poată denunţa tema în prima iteraţie, apariţia şi prezentarea în ziarul german. Însă premeditarea vine după pasul doi, Agence France Presse, dar mai ales după pasul trei, când toate cotidianele lumii au preluat AFP şi au amplificat, decupat şi supradimensionat textul originar. Nu am avut la dispoziţie nici timpul necesar, nici textul originar, de aceea analiza noastră reţine doar elementele evidente şi se bazează mai mult pe intuiţie în prima sa parte.


FOTO EPA/VALDA KALNINA

Pasul unu: „RAPORTUL NATO SECRET“

Presupusul raport invocat de către Der Spiegel are câteva probleme majore. Principala se referă la faptul că nimeni nu-l poate consulta în întregime, ci trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei 4 (patru) coautori care ne vorbesc despre document. Nu ştim cine e autorul, ce tip de document este, care era scopul său. Putea fi o evaluare a unei ţări, a unui compartiment logistic-militar, putea fi o motivaţie pentru alocare de fonduri pe domeniul logistic sau pentru a susţine o iniţiativă particulară, deci artă cu intenţie. Sau poate să nu existe deloc! 

Poate să fi fost un draft abandonat sau respins pentru că era insuficient substanţiat, pentru că nu are argumente sau date, pentru că sunt simple presupuneri sau aserţiuni, pentru că sunt afirmaţii politice. Şi atunci a ajuns la presă. Oricum, din datele pe care Der Spiegel le publică din pretinsul raport rezultă doar generalităţi şi preocuparea pentru componenta de infrastructură, aprovizionare pe liniile lungi, inclusiv transatlantică, reglementările şi birocraţia la trecerea frontierelor NATO interne.

Din citatele date de Der Spiegel nu rezultă în niciun punct incapacitatea de a apăra Alianţa în faţa Rusiei (nici nu e pomenită Rusia ca inamic în niciun pretins citat din documentul invocat) şi singurele comparaţii sunt făcute cu situaţia anterioară a Alianţei, înainte de 1989, şi numărul de ofiţeri de planificare – nu se ştie dacă e o parafrazare de către ziarişti a celor văzute în pretinsul document sau este o observaţie realizată de ziarişti.

Singurele afirmaţii pe care ziarul le citează din pretinsul raport cu numele „Progress Report on the Alliance's Strengthened Deterrence and Defense Posture“ - Raport de progres asupra întăririi posturii de apărare şi descurajare a Alianţei - sunt concluziile, respectiv:

„Capacitatea NATO de a susţine la nivel logistic o întărire rapidă într-un teritoriu foarte întins s-a atrofiat de la sfârşitul Războiului Rece“ şi „nu există vreo garanţie suficientă că măcar Forţa de reacţie (a NATO, NRF) ar fi în măsură să reacţioneze rapid şi dacă este necesar de durată“.

Deci, ca să concluzionăm, pretinsul raport ar spune că astăzi capacitatea de a asigura logistica e mai mică decât la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, un lucru simplu de afirmat. Apoi se mai menţionează, citându-se din pretinsul raport, că actuala capacitate logistică, chiar dacă nu există o testare a sa, nu ar răspunde decât parţial dacă NATO va fi obligat să o facă la nivelul de ambiţie fixat, o apreciere care este ulterior corelată cu nivelul de ambiţie MJO Plus – Military Joint Operations Plus de către ziar.

Numai jurnaliştii semnatari au văzut raportul, ei au decupat părţile invocate, ei interpretează, o postură care ridică semne de întrebare asupra credibilităţii textului şi a conţinutului. Apoi materialul în sine, admiţând că există, nu ştim cât de corect este. În fine, substanţa şi conţinutul său nu spun decât că trebuie îmbunătăţit şi că nu ar face faţă, logistic, nivelului de ambiţie al Alianţei. Nimic spectaculos, un banal document de lucru, de avertizare, privind dezvoltarea unei anumite capabilităţi, cea logistică, în cadrul Alianţei.

La acest nivel, singurele reproşuri majore, în raportul cu textul citat, sunt că este neclar ce e din textul respectiv, ce e parafrazat şi ceea ce e contribuţia şi adaosul autorilor. Dar marea întrebare rămâne cum a fost obţinut acest material şi de ce a ajuns el la presă, eventual cu interpretarea dată ulterior de ziar. În lipsa documentului, cam atât putem spune despre substanţa citată, folosind cele publicate în ziar.


FOTO EPA/CARSTEN KOALL

Pasul doi: Der Spiegel. Decupaje şi valorificarea unui material care o are o singură sursă

Urmează pasul doi, atunci când ne referim la Der Spiegel şi produsul său jurnalistic. Aici lucrurile sunt împachetate subtil, cu multe nuanţe, evitându-se la limită în mai toate nivelurile punerea sub semnul întrebării a textului. Der Spiegel este o publicaţie serioasă şi nu-şi permite derapajele. Deci titlul e rezervat, deşi excede conţinutului materialului – risc esenţial, neajunsuri organizaţionale serioase nu sunt elemente probate de material.

În fapt, adaosurile ziarului sunt raportarea la sursă unică – un document fără indicarea compartimentului, nivelului autorilor, unde a fost depus, cât de credibil e pe fond – care dă substanţa întregii evaluări a AUTORILOR, care excede de departe ceea ce evocă pretinsul raport. Două elemente majore aş sublinia: mai întâi supralicitarea, invocarea nivelului de ambiţie din concluziile textului ca fiind MJO Plus, traduse de autori drept un război total între NATO şi Rusia (!!!). Mai mult, se face şi observaţia, în textul autorilor că NATO SE PREGĂTEŞTE DE RĂZBOI CU RUSIA! (iar completă exagerare). În niciun punct, în raportul citat, din cele aşezate între ghilimele, nu se face referire la aşa ceva, chiar în pretinsul raport, dacă el există.

Al doilea element se referă la invocarea slăbirii capacităţii logistice pe baza numărului. Astfel, materialul din Der Spiegel notează faptul că înaintea căderii Zidului Berlinului existau 23,000 soldaţi care se aflau în posturile de comandă logistice, între 1952-2003, NATO a menţinut comanda strict pentru componenta logistică, de aprovizionare a Europei, iar planificarea pentru bătălia unui război total cu URSS se făcea zilnic de către comandatul Suprem Aliat – SACEUR, la Norfolk. În 2011, posturile de comandă au ajuns la doar 13.000, iar azi sunt doar 6.800 la Cartierele Generale din Brunssum, Olanda şi Mons, Belgia.

Documentul clasificat nu putea fi, în niciun caz, confirmat, iar elementele interne nu ştim dacă au fost întrebări adresate vreodată NATO.

Numărul este, evident, nerelevant în armatele moderne, de profesionişti, în care tehnologia a preluat mare parte din acţiunile de comandă şi control. Mai mult, deplasarea trupelor se planifică pe calculator, pe scară largă. E adevărat, al doilea argument „tare“ al autorilor îl reprezintă situaţia deplasării trupelor în interiorul Alianţei, însă problema unui tip de Schengen al NATO s-a discutat la Varşovia şi e în curs de soluţionare. Textul mai are numeroase citate din politicieni, în special din Flancul Estic, pentru a sublinia lipsa capabilităţilor. Nici măcar nu e citat raportul Atlantic Coulcil care vorbeşte despre incapacitatea Alianţei de a apăra Ţările Baltice, raport construit pentru Varşovia şi pentru trecerea de la Reasigurarea stabilită la summitul de la Norfolk la Descurajare şi Apărarea stabilită ca şi concept la Varşovia.

Textul de la Der Spiegel nu e unilateral, dar e cu conţinut major de „artă cu intenţie“. Autorii îşi asumă să vorbească despre documentele adoptate pe această direcţie de miniştrii Apărării şi care vor fi revăzute în noiembrie, la ministeriala Apărării, dar citează şi o discuţie informală americano-germană pentru amplasarea în Germania a unui comandament logistic, discuţie care ar fi avut loc în luna octombrie. Materialul nu substanţiază cu nimic pretinsul document, care nu e confirmat de niciun oficial NATO. Singura care intervine e Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianţei, care susţine că NATO nu a fost niciodată mai bine pregătită decât astăzi pentru orice perspectivă, inclusiv din punct de vedere logistic. Atât. Documentul clasificat nu putea fi, în niciun caz, confirmat, iar elementele interne nu ştim dacă au fost întrebări adresate vreodată NATO.

În schimb, Der Spiegel mai recurge la un subterfugiu de acoperire, probabil impus de avocaţii săi. Publică o formulă grafică prin care subliniază nivelul forţelor şi compară situaţia din perioada Războiului Rece, respectiv din 1989, cu situaţia de azi.

Sursa: DER SPIEGEL

Dacă ne uităm pe grafic, vedem scăderea trupelor şi capabilităţilor Alianţei – tancuri, avioane de atac – dar faţă în faţă cu Uniunea Sovietică se vede preeminenţa Alianţei. Dar graficul – necomentat deloc în text – indică o situaţie similară şi astăzi, când statele membre NATO au 3.200.000 soldaţi împreună, faţă de 860.000 ai Rusiei, 9.800 de tancuri faţă de cele 3.000 ale Rusiei, 6.100 de avioane faţă de cele 1.900 ale Rusiei. Deci şi la zi valorile au scăzut dramatic, dar balanţa nu e în defavoarea NATO pe nici o dimensiune.

Analiza din textul Der Spiegel nu suflă niciun cuvânt însă despre acest lucru, respectiv faptul că în faţa NATO nu se mai află, ca-n 1989, Uniunea Sovietică, ci Rusia, că nivelul general de armamente este mult scăzut şi că nu există o perspectivă negativă a Alianţei, chiar dacă nu se află la nivelul din 1989. Mai mult, în text, probabil tot pentru echilibru, se menţionează că nu e credibil un atac al Rusiei la adresa Alianţei, chiar dacă întreg textul se referă la problemele logistice în a acorda sprijin direct, pe termen lung, pe un front larg, Armatelor combinate ale Alianţei ca principală temă de preocupare. Deci nu e vorba despre susţinerea într-un atac punctual, eventual un test hibrid, la adresa unui singur aliat (sau a grupului de state baltice), acolo unde prezentul pretins raport citat nu are nicio estimare sau, mai exact, nu afirmă că Alianţa nu ar face faţă unui asemenea atac, fie şi din partea Rusiei!

Pasul trei: Agence France Press

Trecerea de la textul elaborat din Der Spiegel, cu nuanţele şi sofisticarea sa în componenta de „artă cu tendinţă“, dacă nu de-a dreptul dezinformare şi război informaţional, la textele de pe agenţiile de presă este bazată pe simplificare şi supradimensionarea elementelor spectaculoase. În textul AFP nu mai apar diferenţele între raport şi autori, se citează doar articolul din Der Spiegel care ar cita un raport confidenţial, nu secret, al NATO.

Totul e băgat în aceeaşi oală - document, presupunerile sau comentariile autorilor, citatele din politicieni ai statelor membre - şi totul curge spre concluzia că NATO nu este în măsură să contracareze o agresiune rusă în Est, atât de „atrofiată“ este capacitatea sa militară de la sfârşitul Războiului Rece! Fără nuanţe, fără nicio referire la componenta logistică în discuţie în raport.

AFP leagă însă subiectul de un comentariu al momentului celor mai proaste relaţii între NATO şi Rusia şi de viitorul Consiliu NATO-Rusia (NRC), din 26 octombrie, la nivel de ambasadori, subliniind prin juxtapunere preocuparea balticilor şi a Poloniei, cu precădere, pentru acest subiect, precum şi lăsând să se înţeleagă că această întâlnire rarisimă a NRC ar avea ceva de a face, cumva, cu slăbiciunile Alianţei în faţa Rusiei, în modul în care e subliniată în sursa respectivă.


FOTO freeimages.com

Pasul patru: Multiplicatorii de serviciu. De ce să stricăm o ştire bună spunând adevărul

De aici înainte, agenţiile de ştiri şi ziarele în fugă după audienţă, mai ales componenta electronică, au forţat titlurile şi a ajuns la cele mai fantastice aberaţii. Pe baza ştirii AFP – nimeni nu s-a mai obosit să citească măcar textul din Der Spiegel – de jur împrejurul presei a izbucnit colecţie de aberaţii şi exagerări, decupaje şi ştiri apocaliptice cum NATO nu poate răspunde Rusiei şi cum suntem de presaţi. 

Am să folosesc doar câteva titluri din presa quality: Evenimentul Zilei a titrat „ALERTĂ LA GRANIŢELE ROMÂNIEI! Rusia poate SPARGE BARAJUL NATO în orice moment! DOCUMENT SECRET publicat în presa internaţională!“ Totul e bazat pe ştirea Agerpres care reia AFP. Adevărul a titrat: „Der Spiegel: NATO se teme că nu poate să facă faţă unui atac rus, arată un raport“, citând News.ro. La bază e aceeaşi ştire AFP, nimic în plus, nici măcar lecturarea materialului din Der Spiegel.

Despre impactul unor asemenea ştiri alarmiste şi nesubstanţiate, incorecte pe fond, nu are sens să mai vorbesc. Dar de ce să stricăm o ştire bună, care face audienţă, prin spunerea adevărului? De ce să ne muncim să investigăm şi să strângem material, să facem analiză, când putem lua ştiri de-a gata şi cu potenţial de impact major, deci cu asigurarea unei finanţări prin vizualizări în format electronic. Şi jurnalistul oricum e acoperit, chiar dacă nu mai face demult activitate jurnalistică. Nici de investigaţie. Nici banala documentare până la capăt, din sursa primară. Nici evaluarea credibilităţii şi legitimităţii sursei.

Realitatea: Poate NATO apăra Flancul Estic?

Realitatea este că, faţă de nivelul de agresiune care e posibil astăzi, din partea terţilor sau din partea Rusiei, NATO e capabil să facă faţă unei eventuale agresiuni. Cea mai probabilă în asemenea condiţii este una punctuală, ţintită, hibridă – fără asumarea paternităţii – cu aparenţa de legalitate şi nu cu asumarea directă a agresiunii militare asupra unui stat NATO. De altfel, probabilitatea redusă sau chiar nulă a unui atac pe scară largă al Rusiei o menţionează şi articolul originar din Der Spiegel.

Planurile de înarmare şi modernizare ale Rusiei, oricât de ambiţioase se anunţă ele, au nevoie de timp, de bani şi de transfer tehnologic.

Fireşte că Alianţa trebuie să fie pregătită şi să se perfecţioneze şi pentru viitor şi pentru orice posibilitate, indiferent câtă probabilitate s-ar afla în spatele ei. Deci rezolvarea problemei mobilităţii trupelor NATO pe întreg teritoriul său e o chestiune discutată la Summitul NATO de la Varşovia şi în curs de operaţionalizare, pentru ca documentele necesare la trecerea fiecărei frontiere să nu întârzie desfăşurarea de trupe în apărare. Apoi, planificarea lanţurilor logistice lungi şi prepoziţionarea resurselor logistice şi a armamentelor şi muniţiei este, de asemenea, necesară şi este planificată creşterea acestei capacităţi, ca şi elaborarea constantă şi revizuirea planurilor de continegenţă constant, în funcţie de evoluţia situaţiei de pe teren în Flancul Estic, de la Nord la Sud.

Trebuie însă ştiut că planurile de înarmare şi modernizare ale Rusiei, oricât de ambiţioase se anunţă ele, au nevoie de timp, de bani şi de transfer tehnologic. Şi oricum planificarea apărării şi descurajării de către Alianţă se face proporţional. Pentru că un alt subiect pentru menajarea nervozităţii excesive a Rusiei este proporţionalitatea răspunsului şi evitarea staţionării permanente de largi contingente ale forţelor Alianţei la frontierele Rusiei sau în apropierea lor. Iar asta se compensează cu planificare, mobilitate, exerciţii constante şi pregătirea forţelor naţionale, primii respondenţi la o eventuală agresiune.

Regulile jurnalistice încălcate: batjocura unei meserii nobile

Războiul informaţional îl facem în primul rând singuri, din cauza necunoaşterii, lipsei de profesionalism a jurnaliştilor, nerespectarea regulilor jurnalistice de bază şi exagerarea, fuga după senzaţional şi supralicitarea informaţiilor. Asta s-a întâmplat şi aici, cu încălcarea, pas cu pas, la fiecare etapă, a procesului, a regulilor breslei şi ale meseriei: jurnalistice, editoriale, de interpretare, de realizare a unui material.

Folosirea sursei unice, nesubstanţiate de nicio declaraţie, confirmare sau precizare despre document e inacceptabilă în jurnalismul clasic. De unde vine un Raport Secret? Cine ar da publicităţii unui asemenea raport din interior, încălcând regulile şi legea şi riscându-şi viitorul? Apoi care e motivaţia unei asemenea scurgeri de informaţii interne? Cât despre construcţia fantasmagorică, oricât de sofisticată, realizată ulterior de jurnaliştii de la Der Spiegel, unde o problemă de logistică pentru nivelul de ambiţie al Alianţei este transformată în discutarea problemelor în cadrul unui virtual război total cu Rusia, de unde s-a ajuns la certitudinea şi titlul (nici măcar presupunerea) că NATO nu face faţă Rusiei în cazul unui război şi totul bazat pe speculaţii şi pe nediscutarea capabilităţilor, planificării, resurselor celeilalte părţi, Rusia, în niciun punct. Doar graficul din Der Spiegel, necomentat şi fără referinţe în text, este element de echilibru, dar nereluat de AFP şi neconsultat, în niciun punct, ca sursă primară, de restul presei de mainstream şi quality. Superficialitatea şi vulnerabilităţile noastre autoimpuse de lipsa de profesionalism a mass-mediei ne pierd în faţa unui război informaţional sau a operaţiunilor informaţionale cu intenţie ale oricui.