VIDEO Arhipelagul Vanatu, devastat de ciclonul tropical Pam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciclonul Pam a făcut a lăsat în urmă victime omeneşti şi pagube materiale FOTO AP
Ciclonul Pam a făcut a lăsat în urmă victime omeneşti şi pagube materiale FOTO AP

Cel puţin cinci persoane au murit sâmbătă în Pacificul de Sud, o regiune afectată dur de ciclonul tropical Pam, iar bilanţul acestei furtuni, considerate una dintre cele mai puternice înregistrate în ultima perioadă, ar putea creşte, relatează DPA.

Ciclonul a măturat numeroase insule, însoţit de rafale puternice de vânt, ploi torenţiale şi o mare agitată.

Arhipelagul Vanatu pare să fie cel mai puternic afectat, în timp ce ciclonul se îndreaptă spre sud-sud-est către Noua Zeelandă.

Patru persoane au murit în capitala Vanatu, Port Vila, a declarat Isso Nihmei, liderul unui grup de acţiune în domeniul climatic, citat de postul australian de radio ABC.

O persoană a murit în Papua Noua Guinee, după ce un copac doborât de rafalele puternice ale ciclonului tropical s-a prăbuşit peste o casă, potrivit aceleiaşi surse.

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare a citat informaţii neconfirmate potrivit cărora 44 de persoane au murit în provincia Penama, în nord-vestul Vanatu.

Furtuna s-a intensificat şi a fost catalogată ca furtună de categoria a cincea vineri, în timp ce atingea coastele Vanatu, cu rafale de vânt de până la 230 de kilometri pe oră, a anunţat serviciul de meteorologie al ţării.

Comunicaţiile de pe insulă au fost întrerupte, potrivit unor lucrători umanitari au fost citaţi de ABC, la fel ca şi alimentarea cu energie electrică şi apă, îngreunând evaluarea amplorii pagubelor.

"Adăposturile improvizate în care trăieşte majoritatea oamenilor din Vanatu - locuinţe din tablă ondulată - au fost distruse. Nu a mai rămas nimic în care se poate locui", a declarat Nichola Krey de la organizaţia Salvaţi Copii, pentru ABC.

Australia a oferit asistenţă Vanatu, în calitate de cel mai important donator al arhipelagului cu aproximativ 250.000 de locuitori, situat la aproximativ 2.600 de kilometri de coastele statului australian Queensland (nord-est).

"Suntem pregătiţi să susţinem cu orice acţiune necesară şi să cooperăm cu partenerii noştri, Noua Zeelandă şi celelalte ţări din Pacific", a declarat ministrul australian de Externe Julie Bishop.

Insulele Solomon şi Fiji sunt afectate, de asemenea, de rafale de vânt şi ploi puternice, în condiţii de mare agitată.

Zborurile din regiune au fost anulate, navele au fost ancorate în porturi, iar şcolile şi magazinele au fost închise.

Locuitorii de pe insulele Tikopia, Santa Cruz şi Reef din arhipelagul Solomon au raportat vineri că au fost avariate mai multe case, dar nu şi victime.

Sezonul cicloanelor în regiunea Pacificului de Sud începe de obicei în noiembrie şi se încheie în aprilie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite