Al doilea fost disident polonez sfidează legea lustraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tadeusz Mazowiecki, şeful primului guvern democratic din Polonia, a refuzat să completeze noua declaraţie Decizia lui Mazowiecki survine după cea a unui alt conducător al opoziţiei

Tadeusz Mazowiecki, şeful primului guvern democratic din Polonia, a refuzat să completeze noua declaraţie

Decizia lui Mazowiecki survine după cea a unui alt conducător al opoziţiei democratice din anii '80, fostul ministru polonez de externe, Bronislaw Geremek.

Potrivit AFP, Mazowiecki, în vârstă de 80 de ani, trebuia să completeze o declaraţie referitoare la trecutul său, dat fiind statutul lui de membru al unei comisii mandatate cu acordarea celei mai înalte distincţii poloneze, Ordinul Vulturului Alb. Acum, conform noii legi a lustraţiei, aflată în vigoare, el va fi nevoit să părăsească această comisie, scrie presa poloneză. Mazowiecki a fost premier în perioada 1989-1991. Punându-şi în joc mandatul de eurodeputat, Bronislaw Geremek a refuzat şi el să completeze această declaraţie, pentru a protesta faţă de noua lege a lustraţiei, pe care a calificat-o drept "un scandal juridic". Europarlamentarii au aplaudat la scenă deschisă gestul lui Geremek.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), al fraţilor Lech şi Jaroslaw Kaczynski, preşedintele şi, respectiv, premierul Poloniei, a lansat, la 17 ani de la prăbuşirea regimului comunist, o controversată operaţiune de amploare, care vizează înlăturarea din viaţa publică a foştilor colaboratori ai serviciilor secrete comuniste.

Această operaţiune vizează, în afară de oficiali politici şi magistraţi, mai multe categorii profesionale, printre care profesorii universitari, directorii de şcoli, administratorii societăţilor de stat şi jurnaliştii, obligaţi să declare eventualele colaborări, în caz contrar riscând demiterea din funcţie.

Declaraţiile vor fi verificate de Institutul pentru Memorie Naţională, care gestionează dosarele fostei poliţii politice. Falsul în declaraţii se pedepseşte cu excluderea timp de zece ani din viaţa publică sau profesională.

Sesizată atât de opoziţia social-democrată, cât şi de Avocatul Poporului din Polonia, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe înainte de 15 mai cu privire la constituţionalitatea noii legi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite