Agenţia americană antifraudă din Irak, sub tirul investigaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SIGIR, agenţia americană care se ocupă cu investigarea acuzaţiilor de fraudă şi cheltuieli nejustificate aduse contractorilor implicaţi în reconstrucţia Irakului, este ea însăşi vizată

SIGIR, agenţia americană care se ocupă cu investigarea acuzaţiilor de fraudă şi cheltuieli nejustificate aduse contractorilor implicaţi în reconstrucţia Irakului, este ea însăşi vizată de patru investigaţii ale unor agenţii guvernamentale de peste Ocean.

Acuzaţiile angajaţilor Biroului Inspectoratului special general pentru reconstrucţia Irakului (SIGIR) cu privire la cheltuieli nejustificate şi gestionare deficitară de fonduri au condus la verificări ale practicilor agenţiei în domeniul financiar.

Potrivit "The Washigton Post", investigaţia este coordonată de FBI şi de procurorii federali. O comisie a Camerei Reprezentanţilor, un birou al armatei şi o altă agenţie federală au demarat investigaţii în paralel, pentru a face lumină în cazul acuzaţiilor aduse de personalul SIGIR. Inspectorul general al agenţiei, Stuart Bowen, a declarat pentru cotidianul american că "niciun oficial SIGIR nu a fost înştiinţat că este vizat sau că face obiectul unei asemenea anchete".

Bowen a spus că ancheta Congresului s-a terminat şi a refuzat să comenteze cu privire la investigaţiile desfăşurate de armată, relatează ziarul. Surse oficiale şi un purtător de cuvânt al Congresului au declarat că toate cele patru anchete sunt în desfăşurare. Una dintre cele mai grave acuzaţii supuse investigaţiilor se referă la faptul că un oficial de rang înalt al SIGIR ar fi accesat ilegal conturi de e-mail stocate în calculatoare menţinute de armată, afirmă "The Washington Post".

Procurorii au prezentat dovezi în faţa unui tribunal din statul Virginia, care a trimis o citaţie Biroului, cerând să i se pună la dispoziţie mii de pagini de documente financiare şi alte acte. Printre plângerile la care a avut acces publicaţia americană se numără acuzaţii legate de concedieri abuzive şi de "comportament neadecvat".

Foşti şi actuali angajaţi ai SIGIR le-au spus anchetatorilor că adjuncta lui Bowen, Ginger Cruz, adeptă a religiei wicca, a ameninţat că îi va blestema şi a făcut remarci cu tentă sexuală. Ziarul a prezentat şi poziţia lui Ginger Cruz, care a negat acu-zaţiile "de natură sexuală" şi a spus că a fost declarată nevinovată în urma unei anchete interne a SIGIR. (Alina Anghel)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite