VIDEO Marea Britanie, devastată de furtuni şi inundaţii
0Vremea rea îşi face de cap în continuare în Marea Britanie. Peste 13.000 de case mai rămân încă fără energie electrică, iar în ţară au fost emise 130 de avertismente de inundaţii.
În doar o săptămână, cea de-a doua furtună s-a abătut asupra Marii Britanii. Vântul a bătut în rafale de peste 160 de kilometri pe oră, iar peste 1.200 de gospodării au fost acoperite de ape.
Premierul David Cameron a vizitat localitatea Yalding din sudul Angliei, cea mai grav afectată de intemperii.Cetăţenii spun, însă, că autorităţile nu îi ajută suficient.
"Avem foarte multe de făcut. Trebuie să reparăm reţeaua de alimentare cu energie electrică şi trebuie să ne învăţăm lecţia. Intemperiile au loc tot mai des. Acum, principala prioritate este să îi ajutăm pe oameni să-şi revină în urma acestui şoc teribil prin care au trecut în ajunul Crăcinului", a declarat David Cameron.
Furtuna devastatoare a lovit sudul Angliei pe 23 decembrie. Vântul a bătut în rafale de până la 160 de kilometri pe oră şi a doborât zeci de copaci, fapt ce le-a determinat pe autorităţi să închidă mai multe drumuri. Astfel, traficul rutier şi cel feroviar au fost suspendate. Totodată, peste 1.200 de gospodării au fost acoperite de ape. Meteorologii spun că ploile se vor abate iarăşi asupra Angliei, Scoţiei şi Ţării Galilor.