Un general australian în rezervă analizează modul în care Ucraina ar putea lansa o contraofensivă în sudul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Generalul australian în rezervă Mick Ryan, care are o experienţă de peste două decenii în tactică militară, a studiat tacticile ruseşti şi ucrainene în acest război şi prezice  perspectivele unei contraofensive ucrainene în sudul ţării.

Specialist în tactică militară, Mick Ryan a făcut câteva precizări despre raţiunea şi problemele pe care ucrainenii le-ar putea lua în considerare în contraatacurile care ar putea urma sau chiar într-o posibilă contraofensivă în sudul Ucrainei. 

„Rusia a făcut multe erori în acest război. A început cu o strategie proastă, susţinută de presupuneri greşite. De aici au rezultat multiple deficienţe militare. Tactica şi logistica proastă a Rusiei au însemnat că a irosit cantităţi mari de forţă de luptă şi arme în progrese nereuşite asupra Kievului şi Harkovului. 

Acesta şi sistemul său de întărire (a forţelor de luptă) care are probleme i-au restrâns capacitatea de ofensivă. Prin urmare, pentru a face unele progrese, ruşii au trebuit să-şi concentreze o mare parte din capacitatea lor de ofensivă (nu toate forţele lor) în est pentru a îndeplini rezultatele declarate de Putin pentru Donbas. Acest lucru i-a lăsat pe ruşi vulnerabili în altă parte.

Şi de la începutul invaziei, Ucraina şi-a jucat bine cartea inferioară. Comparativ cu Rusia, este o ţară mai mică din punct de vedere al dimensiunii, populaţiei, economiei şi al forţei militare. În acest război Rusia are cantitate, dar Ucraina are creierul şi inima. 

Deşi pentru o vreme ucrainenii au fost atraşi într-o luptă de uzură în Donbas, introducerea HIMARS le-a permis să „rupă contactul” (cu forţele ruse) în anumite privinţe şi să revină la ţintirea vulnerabilităţilor operaţionale ale Rusiei în est şi sud”, a spus Ryan.

Astfel, potrivit lui, în timp ce ucrainenii se confruntă încă cu o campanie defensivă dificilă în est, au reuşit să desfăşoare operaţiuni de reluare a teritoriului din sud, „care este probabil cel mai important şi decisiv teatru din război”. 

Puncte de rezistenţă: de ce contează frontul din sudul Ucrainei

„Războiul de gherilă este purtat acum în sudul Ucrainei, deoarece apărătorii încearcă să perturbe, să distragă atenţia şi să distrugă invazia Rusiei din spatele liniilor. Aşadar, suntem într-un punct în care mulţi aşteaptă o contraofensivă ucraineană din sud. În ultimele două luni, ucrainenii au creat condiţiile pentru aceasta, inclusiv prin atacuri”, potrivit generalului de armată australian.

Expertul Mick Ryan a spus de asemenea că un considerent important într-o astfel de ofensivă este factorul politic. Potrivit lui, guvernul ucrainean simte probabil presiune pentru a întreprinde o ofensivă înainte de venirea iernii, ca urmare a sprijinului oferit de Occident. „Preşedintele ucrainean va căuta un echilibru între revendicarea teritoriului ucrainean şi păstrarea sprijinului occidental”, afirmă el.

El spune de asemenea că acest obiectiv este deopotrivă „normal într-un război”, deoarece „războiul înseamnă atingerea obiectivelor politice”, şi Ucraina nu îşi poate permite ca trupele sale din prima linie să rămână statice.

Mick Ryan: Noua strategie a Moscovei în Ucraina este la fel de proastă ca cealaltă

„Proiectarea operaţiunilor este o componentă importantă a profesionalismului militar. Printr-o bună proiectare operaţională, comandanţii şi ofiţerii din subordinea lor orchestrează obiective şi acţiuni tactice pentru a îndeplini obiectivele strategice şi politice. Pentru Ucraina, proiectul lor va fi să obţină un rezultat operaţional în sud. Ar putea fi un obiectiv centrat pe inamic, cum ar fi „distrugerea tuturor forţelor ruse la vest de Nipro”. Alternativ, ar putea fi izolarea lor pentru a-i forţa să se retragă. Sau ar putea fi un obiectiv geografic, centrat pe recuperea pământurilor sau oraşelor. Dar ambele obiective vor include şi degradarea moralului  forţelor ruse. Şi va avea ca scop - impactul asupra încrederii ruşilor (inclusiv a poporului lor) în a continua acest război”, a precizat Ryan.

Potrivit lui „un aspect vital al designului unei campanii ucrainene va fi prioritizarea pentru alocarea resurselor uname, logistice, de informaţii, de transport şi colaborarea între servicii”. Iar forţele ucrainene vor trebui să ia în considerare câte lupte ofensive pot duce simultan, dar şi modul în care avansează.

   

„În război, ceasul bate mereu”

„Capacitatea de a exploata timpul este una dintre cele mai importante consideraţii în planificarea şi execuţia campaniilor militare. Colin Gray scrie că „fiecare plan militar la fiecare nivel de război este guvernat de ceas”. Ucrainenii vor căuta cel mai bun moment pentru a începe o ofensivă. Aceasta este un lucru mai semnificativ decât apreciază majoritatea. Vor avea nevoie de informaţii exacte privind rezervele ruseşti, potenţialul lor de luptă şi logistica, în contextul primiiri întăririlor recente.

Timpul va avea o dimensiune politică. Chiar dacă armata nu este pe deplin pregătită pentru o ofensivă (ar putea exista mai multe motive pentru aceasta), motivele politice ar putea forţa momentul. Foarte important, sincronizarea va fi influenţată de capacitatea Ucrainei de a concentra şi coordona forţele necesare pentru lupta de aproape, sprijin ingineresc, artilerie, sprijin aerian, comunicaţii, logistică, psihologice, război electronic etc.etc. Este foarte greu”, a apreciat generalul australian în rezervă.

De asemenea, potrivit lui, operaţiunile ofensive sunt costisitoare în ce priveşte recunoaşterea, găsirea şi distrugerea inamicului şi vor avea nevoi de sprijin strategic inclusiv din partea aliaţilor occidentali.

„Au existat multe articole speculative despre când ar putea avea loc o ofensivă ucraineană în sud. Scopul meu nu este acela de a discuta momentele exacte sau rezultatele, ci de a discuta despre modul în care planificatorii de campanie din Ucraina ar putea gândi despre lupta care urmează”, a conchis Mick Ryan.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite