UE şi-a propus să-i identifice pe toţi europenii care luptă alături de jihadişti în Siria
0Uniunea Europeană a elaborat, în cursul unei reuniuni organizate la Milano, un plan de acţiune ce prevede identificarea tinerilor europeni care luptă în Siria şi monitorizarea acestora pentru a se evita comiterea de atentate, anunţă Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului
La reuniune au participat miniştrii de Interne din Belgia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Danemarca, Suedia şi Olanda, potrivit AFP.
"Măsurile luate sunt confidenţiale", a subliniat Gilles de Kerchove, precizând că o reuniune formală pentru adoptarea planului este programată cu toate statele UE, în octombrie.
"Recentele evoluţii din Irak necesită acţiuni urgente", a precizat Gilles de Kerchove.
"Proclamarea califatului de către Statul Islamic în Irak şi Levant poate avea efectul atragerii tinerilor europeni", a explicat oficialul UE.
Planul de acţiune vizează identificarea candidaţilor care merg să lupte în Siria şi monitorizarea tinerilor care încearcă să revină din această ţară pentru a comite atentate pe teritoriul Uniunii Europene.
Peste 2.000 de europeni au mers sau intenţionează să meargă să lupte în Siria. "Acest lucru nu înseamnă că toţi vor reveni în Europa pentru a comite atentate, dar unii au această intenţie", a spus Gilles de Kerchove.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.