UE şi ligheanul de interese

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeţi vreo diferenţă între felul în care deputaţii europeni au desemnat preşedintele Comisiei Europene, prin intermediul unei proceduri democratice, transparente, şi felul în care membrii Consiliului European s-au ascuns după diverse formule, explicaţii, nuanţe şi declaraţii acordate presei, pentru a masca nu o neputinţă ci un procedeu opac?

Este doar diferenţa dintre o sumă de politicieni aleşi în urma unui scrutin european, cel din 25 mai, şi o adunare de şefi de state plini de orgolii şi de resentimente, care au amânat până în 30 august desemnarea Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă a UE, a preşedintelui Consiliului European, înlocuitorul lui Herman Van Rompuy. În acest moment, aş fi incapabilă să vă spun dacă la mijloc se află neînţelegerile privind cine este mai neutru faţă de Rusia, dorinţa de a mai sta în post o lună şi jumătate, necesitatea de a amâna scandalurile şi frustrările diplomatice până la toamnă, plăcerea de a mai organiza vreun summit în plus, de ce nu...

Ce este sigur este că în 16 iulie am asistat la destul de mult zgomot pentru nu foarte mult lucru. Şefii de stat au emis dubii asupra posibilei numiri a italiencei Federica Mogherini în locul lui lady Catherine Ashton (pentru că ar avea opinii foarte favorabile lui Vladimir Putin, nu ar fi suficient de agresivă faţă de Rusia), dubii asupra înverşunării polonezului Radoslaw Sikorski asupra politicii expansioniste a Rusiei, în fine, dacă nu vă este clar, înainte de a vă amuza de poziţia preşedintelui François Hollande, care, el, cere cu orice preţ o femeie pentru acest post (care reprezintă imaginea UE în lume!), atunci remarcaţi faptul că fişa postului conţine menţiunea obligatorie "agresivitate sau nu faţă de Rusia!".

Cât despre viitorul sau viitoarea preşedintă a Consiliului European, singura avansare în negocierile îndelungate şi aprinse este că "ar fi necesară o personalitate". Dar tot pentru sfârşitul lunii august a fost amânată găsirea acestei personalităţi.

Au existat două idei ciudate, care au circulat, au aprins spiritele şi s-au stins asemeni unei torţe într-un lighean de interese care primează (ale statelor fondatoare) faţă de cele care sunt de gradul doi (state care s-au alăturat pe parcurs): e vorba de posibilitatea creării unui post de comisar european pentru imigraţie, şi posibilitatea de a crea şi în rândul comisarilor a unui fel de zonă euro.

Da, da, o comisie cu două sau trei viteze nu v-ar tenta? Daca UE e aşa, de ce nu şi Comisia? Sau Parlamentul? Imaginaţi-vă doar frumuseţea unui parlament, a unui subparlament, a unui parlament din umbra, a unui parlament bastard, a unui parlament format doar din deputaţi veniţi din state care nu fac parte din spaţiul Schengen, sau care nu fac parte din zona euro, a unui parlament format doar din femei, sau doar din romi...

Ei bine, dincolo de glumă, în 16 iulie şefii de stat s-au jucat şi de-a supercomisarii (editorialul din Le Monde o explică foarte bine): pentru afaceri economice, afaceri externe, interne, sociale şi ultimul pentru mediul înconjurător. Nu s-a ajuns, din fericire, la discuţii de genul "în plus de cei 28 actuali", "acordaţi ca privilegiu statelor mari" etc.

Balonul de săpun s-a spart brusc, spre oftica sigură a europeanului turmentat, care nu pricepe nimic din negocierile acestea bizare, atât de dezamăgitoare. Dar mergem înainte, nu-i aşa, cu speranţa că cei care cred că de fapt nici Vestul şi nici Estul nu prea cred în viabilitatea proiectului european, încercând să facă din el doar un loc călduţ doar bun de parcat prieteni şi politicieni şterşi, se înşeală amarnic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite