Trei deputaţi ai partidului Zorii Aurii din Grecia au fost arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alţi trei deputaţi ai partidului grec de extremă-dreapta Zorii Aurii au fost arestaţi preventiv, doi sâmbătă şi unul duminică, după ce au fost acuzaţi de „conducerea unei organizaţii criminale", a anunţat tribunalul, relatează AFP.

În prezent, şase deputaţi din cei 18 ai partidului, printre care şi Nikos Michaloliakos, liderul formaţiunii, se află în închisoare, în timp ce alţi trei sunt achetaţi în libertate.

Cei doi deputaţi care au fost închişi sunt Giorgos Germenis şi Panyiotis Iliopoulos. Al treilea, Stathis Boukouras, a ajuns la închisoare după decizia de duminică a tribunalului.

Cei trei au afirmat în faţa judecătorilor că formaţiunea Zorii Aurii nu este o organizaţie criminală şi s-au declarat victime ale „persecutării politice".

Avocatul unuia dintre deputaţii arestaţi, Boukouras, a criticat vehement decizia şi a denunţat „amestecul politicului şi justiţiei" în acest dosar şi a atras atenţia că „Grecia se îndreaptă spre o criză democratică".

Tensiunea era puternică duminică, în faţa sediului Palatului de Justiţie. Jurnalişti au cerut purtătorului de cuvânt al partidului Zorii Aurii Ilias Kasidiaris să denunţe în mod public modul în care activişti din cadrul formaţiunii au aruncat în ei cu sticle de apă şi au proferat ameninţări, sâmbătă, la anunţarea măsurii de plasare în arest preventiv a lui Germenis şi Iliopoulos. Kasidiaris a refuzat, iar jurnaliştii nu au vrut să-i publice declaraţiile de duminică, potrivit agenţiei semioficiale ANA.

Partidul Zorii Aurii a anunţat deja vineri că intenţionează să conteste la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) inculparea deputaţilor. Liderul extremei drepte britanice Nick Griffin, preşedintele Partidului Naţional Britanic (BNP), declarat recent în faliment, era prezent la această conferinţă de presă.

Arestarea şi inculparea deputaţilor intervine după asassinarea în septembrie a lui Pavlos Fyssas, un muzician membru al mişcării de extremă-stânga, ucis prin înjunghiere cu un cuţit de către un activist din cadrul mişcării Zori Aurii.

În pofida acestor scandaluri, Zorii Aurii rămâne pe locul trei în intenţia de vot în Grecia, fiind devansat de partitul stângii radicale Syriza şi de partidul Noua Democraţie (dreapta) al premierului Antonis Samaras.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite