S-a dat drumul câinilor războiului!

O simplă frază dintr-un interviu al ministrului de finanţe olandez Joroen Dijssebloem, preşedintele în exerciţiu al Eurogrupului, a provocat o reacţie instantanee a burselor şi scăderea euro. El a părut să acrediteze ideea că, pe viitor, modelul cipriot ar putea fi repetat în alte ţări fragile din zona euro.

La câteva ore după apariţia interviului, revine cu precizări, încercând să îndulcească pilula amară, recitând textul clasic, cum că soluţia pentru Cipru este unică şi că, în caz de crize ulterioare în zona euro, vor fi elaborate planuri adaptate fiecărei situaţii în parte.

Dar asta nu a mai păcălit pe nimeni. Chiar înainte de reuniunea decisivă, participanţii erau pe deplin conştienţi că deciziile ce urmau a fi luate aveau să marcheze istoria ulterioară a UE…  

Este vorba să ajutăm Ciprul şi pe noi înşine, căci soluţia găsită va avea implicaţii pentru toate ţările din zona euro Luc Frieden, ministru de finanţe, Luxemburg

Cât de mult trebuie să acordăm credit scenariului-catastrofă? Pe de o parte, afirmă analiştii, este limpede că instituţiile europene şi cele ale finanţei internaţionale au ajuns la limita jocului practicat până acum şi că, din acest moment, nu vor mai finanţa crize prin injecţii de capital fără a cere ceva la schimb.

Primul scenariu ar fi că, de acum înainte, precedentul cipriot va putea fi folosit ca formula de obţinere instantanee de capital prin penalizarea marilor depunători şi, în paralel, replicarea soluţiei de a forma “bad banks” unde să se acumuleze cantitatea deja uriaşă de active toxice existentă pe piaţă.

Al doilea scenariu ar presupune o cedare reală în regim de urgenţă a suveranităţilor naţionale în domeniul supravegherii bancare, într-o proporţie cu mult mai mare decât ceea ce prevăd actualele reglementări europene, pentru a putea coordona eficient o activitate esenţială pentru supravieţuirea zonei euro şi pentru a reda încrederea partenerilor externi.

În ambele cazuri, problema reală este că, după cum s-a văzut (şi nu numai în cazul Ciprului), nu au existat analize de risc la nivelul sistemului european de decizie privind apariţia şi gestionarea unor asemenea situaţii-limită. Aşa cum, din nefericire, nu au existat studii de risc asupra consecinţelor sociale directe şi indirecte ale unor măsuri extreme care, cu siguranţă, vor produce multă suferinţă şi vor mări gradul de volatilitate al întregii societăţi.

Trebuie să înţelegem ce va da până la urmă toată povestea asta şi care vor fi consecinţele pentru sistemul financiar şi monetar internaţional...Continuă să se fure banii furaţi... Dimitri Medvedev, Prim Ministru, Federaţia Rusă

În fine, au fost sub-evaluate sau greşit prognozate consecinţele internaţionale ale soluţiei cipriote. Într-o primă fază, tocmai fiindcă era vorba despre cea mai mică economie a zonei euro şi, pe de altă parte, deoarece miza era o sumă absolut derizorie faţă de ce s-a vărsat până acum pentru Grecia, spre exemplu, s-a crezut că impactul va fi redus sau aproape de zero. Fals, tocmai pentru că, foarte repede, analiştii politici au subliniat că se crease un precedent extrem de periculos valabil, cel puţin teoretic, pentru toate ţările din zona euro şi, prin extensie, pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

Din cauza aceasta şi reacţia foarte nervoasă a pieţelor, dublată de starea de nelinişte creată de datele care semnalează creşterea şomajului în principalele economii ale UE, rezultatul direct al politicii de austeritate propusă ca unică formulă pentru ieşirea din criză.

Vom vedea oare, pe acest fundal, o întărire a disensiunilor deja sensibile între diversele state membre UE, fiind martorii unei eventuale replieri de siguranţă a economiilor încă funcţionale spre propriile pieţe şi o reducere semnificativă a contribuţiei financiare la fondurile de salvare ce ar putea deveni necesare pentru a face faţă următoarelor crize? Vor duce aceste disensiuni la o atitudine eurosceptică sau, chiar mai mult, la apariţia unor animozităţi reale?  Germania pare să fie ţinta tuturor criticilor, la contra-atac ieşind ieri ministrul geman de finanţe, Wolfgan Schauble care încerca o explicaţie cel puţin nereuşită: “Aşa s-a întâmplat mereu, e ca într-o clasă la şcoală când unii care au rezultate mai proaste la învăţătură sun geloşi pe elevii cu rezultate bune”.

Şi atunci ce ne facem? Acceptăm ideea unei Europe ca pe o clasă de şcoală, cu premianţi şi repetenţi, sau mai credem în Europa solidarităţii sociale, clubul în care există state egale în datorii şi drepturi? Cred că nu va trece mult timp şi ne vom lămuri dacă, într-adevăr, criza de acum a deschis sau nu calea spre o Europă cu mai multe viteze şi spaţii de interes şi comandă. Atunci vom şti şi dacă s-au dat drumul câinilor războiului…