Rusia şi Turcia iau în calcul reluarea proiectului TurkStream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Turcia au analizat reluarea proiectului gazoductului TurkStream, dar nu s-a luat încă nicio decizie, a afirmat Iuri Sentiurin, adjunctul ministrului rus al Energiei, transmite Reuters. În decembrie 2015, Rusia a suspendat lucrările la proiectul gazoductului TurkStream, din cauza tensiunilor apărute în noiembrie între cele două ţări.

Conducta TurkStream ar urma să traverseze Marea Neagră până la graniţa dintre Turcia şi Grecia, de unde ar putea ajunge la consumatorii din sudul Europei, notează Agerpres.

Conform acordului preliminar convenit în luna decembrie 2014 între Gazprom şi compania turcă Botas, capacitatea totală a întregului proiect TurkStream este estimată la 63 de miliarde de metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde de metri cubi ar fi pentru Turcia.

Totodată, Moscova şi Ankara iau în calcul ridicarea interdicţiei privind importurile de produse alimentare impusă de Rusia după ce un bombardier rusesc Su-24 a fost doborât la 24 noiembrie de către aviaţia turcă, a afirmat marţi vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici la întâlnirea cu omologul său turc, Mehmet Simsek.

În ceea ce priveşte reluarea zborurilor charter dintre cele două ţări, aceasta va mai dura o perioadă, a adăugat oficialul rus.

Întâlnire Putin-Erdogan pe 9 august, la Sankt Petersburg

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită la Sankt Petersburg pe 9 august, a anunţat marţi vicepremierul turc Mehmet Simsek, la câteva zile după ce Kremlinul anunţa la rândul său o întâlnire la începutul lui august între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Dragul nostru preşedinte a confirmat că pe 9 (august) se va afla la Sankt Petersburg“, a declarat Simsek, citat de agenţia oficială rusă TASS, la întâlnirea cu Arkadi Dvorkovici.

Ankara face acest anunţ după ce Kremlinul a confirmat săptămâna trecută că Putin şi Erdogan au convenit „să se întâlnească în primele zece zile ale lunii august“ în Rusia.

Această întâlnire va fi prima între cei doi lideri după criza declanşată între cele două ţări de doborârea bombardierului rusesc. Moscova a impus atunci sancţiuni economice Ankarei.

După luni de invective între cei doi lideri, relaţiile ruso-turce s-au liniştit la începutul lui iulie, când Erdogan i-a trimis lui Putin o scrisoare, primită de Moscova drept o scrisoare de scuze.

După tentativa de lovitură de stat din Turcia, Putin a discutat la telefon cu Erdogan, căruia i-a transmis că doreşte o revenire rapidă la stabilitate în ţară şi căruia i-a cerut totodată să asigure securitatea turiştilor ruşi din Turcia.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite