Recep Tayyip Erdogan revine în fruntea Partidului Justiţie şi Dezvoltare
0Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost reales duminică în fruntea Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP). Revenirea a fost posibilă după intrarea în vigoare a primei măsuri din reforma constituţională aprobată la referendumul din 16 aprilie, transmite AFP.
Cu 1.414 voturi pentru, liderul nostru fondator a fost ales preşedinte, a anunţat vicepreşedintele formaţiunii AKP, Hayati Yazici, după ce delegaţii partidului au votat în cadrul congresului desfăşurat la Ankara.
Fostu lider al partidului şi actual premier, Binali Yildirim va continua să joace un rol proeminent după congresul de duminică de la Ankara, din poziţia de adjunct al lui Erdogan.
Erdogan a redevenit membru al AKP, printre ai cărui fondatori s-a aflat, dar din care a fost obligat să demisioneze în 2014 după ce a fost ales preşedinte al ţării. Erdogan şi-a păstrat însă influenţa asupra partidului în ultimii doi ani şi jumătate.
Reforma constituţională aprobată luna trecută prin referendum a extins considerabil puterile preşedintelui şi a eliminat obligativitatea ca acesta să nu facă parte dintr-un partid politic.
Observatori europeni au exprimat îngrijorări cu privire la standardele democratice ale referendumului, iar opoziţia a acuzat fraudarea acestuia, încheiat cu un rezultat la limită în favoarea extinderii prerogativelor lui Erdogan.
Recep Tayyip Erdogan se află la conducerea Turciei din 2003, anul în care a devenit prim-ministru.
După următoarele alegeri legislative vor intra în vigoare majoritatea prevederilor constituţionale suplimentare, inclusiv cele care extind prerogativele prezidenţiale şi desfiinţează funcţia de prim-ministru. Grupuri de opoziţie avertizează însă asupra erodării mecanismelor de control reciproc între instituţiile statului.