Preşedinţia României la UE s-a angajat să adopte la timp măsurile pentru atenuarea consecinţelor unui posibil Brexit fără acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Claude Juncker primit la Cotroceni de Klaus Iohannis. FOTO Inquam Photos/George Calin

Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat miercuri în faţa eurodeputaţilor la Strasbourg că „riscul unui „no deal“ nu a părut niciodată atât de mare“,după ce parlamentarii britanici au respins acordul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP. Preşedinţia română a UE s-a angajat să facă să fie adoptate aceste măsuri „în timp util“.

„Rezoluţia noastră este de a evita un astfel de scenariu, dar avem responsabilitatea de a fi lucizi. Acesta este motivul pentru care, din partea noastră, ne vom intensifica eforturile pentru a fi pregătiţi pentru orice eventualitate“, a declarat Barnier.

Comisia Europeană a prezentat de la sfârşitul anului trecut o serie de măsuri în scopul de a încerca să atenueze consecinţele unei ieşiri a regatului din UE fără un acord pentru sectoarele susceptibile de a fi cele mai afectate (transporturi, finanţe, vămi, cetăţeni, mediu etc.).

Miercuri dimineaţa, în deschiderea dezbaterii privind Brexit-ul în Parlamentul European, preşedinţia română a UE s-a angajat să facă să fie adoptate aceste măsuri „în timp util“.

 Iohannis:  UE e pregătită şi pentru alte variante

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referindu-se la respingerea acordului privind Brexitul de către Parlamentul  britanic, că Guvernul Marii Britianii trebuie să-şi clarifice poziţia, pentru că nu s-au epuizat procedurile care pot duce într-un final la aprobarea acestui acord, iar UE e pregătită şi pentru alte variante. "Nu e cazul de a intra în fibrilaţii", a spus şeful statului, apreciind rezultatul votului ca fiind regretabil.

Iohannis a afirmat că mulţi români l-au întrebat ce urmează după respingerea acordului privind Brexit şi a spus că ”Guvernul Marii Britanii trebuie să-şi clarifice poziţia”.

”Uniunea Europeană formată din cei 27 este pregătită şi pentru alte variante. Multă lume s-a întebat dacă este posibilă o renegociere a acestui acord sau dacă sunt poziţii diferite în UE 27. Aici pot să vă spun cu foarte mare claritate: UE 27, noi care rămânem în Uniune, suntem uniţi, nu există abordări divergente. Pe de altă parte, acest acord care a fost îndelung negociat şi aprobat de UE 27 nu va fi renegociat. Având în vedere aceste chestiuni, aşteptăm poziţia Guvernului Marii Britanii, însă nu este cazul de a intra în fibrilaţii, nu trebuie nimeni să intre în panică şi nu este cazul să ne aruncăm în comentarii pe diferite scenarii posbile", a spus Iohannis.

Şeful statului a precizat că România este pregătită să joace rolul la preşedinţia Consiliului UE, în acest context. 

Iohannis a făcut referire şi la soarta românilor care se află în Marea Britanie spunînd că, în cazul în care se va aproba acordul de ieşire "Românii din Marea Britanie vor avea aisgurate toate drepturile şi garanţiile pentru şederea lor acolo”.

"Noi suntem pregătiţi pentru negocieri care vor fi duse cu succes şi în alte scenarii. Aşadar, la acest moment, nimeni nu trebuie să-şi facă probleme pentru românii din Marea Britanie. Sunem pregătiţi, vom avea soluţii", a mai spus Iohannis.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, miercuri, că regretă votul privind brexitul şi că aşteaptă propuneri concrete din partea Guvernului britanic cu privire la paşii de urmat. MAE consideră că un acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană limitează consecinţele negative generate de Brexit, oferind certitudine cetăţenilor europeni din Regatul Unit, dar şi mediului de afaceri.

”Ministerul Afacerilor Externe regretă rezultatul votului desfăşurat marţi seară, 15 ianuarie 2019, în Camera Comunelor din Parlamentul britanic cu privire la Acordul de retragere a Regatului Unit din UE şi Declaraţia politică privind cadrul relaţiilor viitoare. Respectăm procedurile interne ale Marii Britanii şi sperăm că dezbaterea politică din Marea Britanie pe tema Brexit va permite identificarea unei soluţii politice care să întrunească susţinerea majorităţii deputaţilor britanici. În acest sens, aşteptăm propuneri concrete din partea Guvernului britanic cu privire la paşii de urmat şi acţiunile pe care le are în vedere în perioada următoare”, a transmis, miercuri, MAE.

Potrivit oficialilor MAE, procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană ”reprezintă o prioritate majoră pe agenda Guvernului României, în special din perspectiva finalizării acestuia pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.

”Considerăm că Acordul de retragere oferă un fundament juridic solid pentru ieşirea Marii Britanii din UE şi limitează consecinţele negative generate de Brexit, oferind certitudine cetăţenilor europeni din Regatul Unit, dar şi mediului de afaceri. Pe tot parcursul procesului de negociere, UE27 a dovedit constant deschidere pentru identificarea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi. În calitate de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România menţine un dialog constant cu celelalte instituţii şi state membre, în vederea conturării unei abordări unitare, în conformitate cu orientările Consiliului European şi cu principiile agreate la nivelul UE27”, a mai transmis MAE.

Preşedintele Parlamentului European,Antonio Tajani, a declarat în deschiderea dezbaterii de miercuri despre situaţia la zi de după votul de marţi seară din Camera Comunelor de respingere a acordului de Brexit negociat de Theresa May cu UE: „va trebui să ne continuăm pregătirile pentru posibilitatea unui Brexit fără acord, gândindu-ne în special la cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie şi la britanicii de pe continent care, mai mult decât oricine, suferă din cauza nesiguranţei şi ar fi primele victime ale unei ieşiri dezordonate", a declarat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, în deschiderea dezbaterii de miercuri despre situaţia la zi de după votul de marţi seară din Camera Comunelor de respingere a acordului de Brexit negociat de Theresa May cu UE.

"Am luat notă de acest vot, deşi nu fără regret, şi îl respectăm, pentru că exprimă voinţa majorităţii forţelor politice din Camera Comunelor", a declarat Tajani în plenul PE de la Strasbourg.

"Totuşi, acest vot trebuie interpretat corect. Nu putem trece cu vederea faptul că diferite forţe au votat împotriva acordului din motive diametral opuse, unii preocupaţi de „backstop“ (aşa-numită „plasă de siguranţă“), alţii sperând într-o relaţie mai strânsă cu Uniunea Europeană în viitor prin, de exemplu, rămânerea în uniunea vamală", a mai spus preşedintele PE.

El a precizat că este prea devreme să fie evaluate consecinţele votului de marţi seară, dar a subliniat că "nu suntem, cu siguranţă, într-o situaţie de „no deal“.

"Mai mult decât atât, nu există o majoritate la Westminster nici pentru acel scenariu. Înţelegem că există două majorităţi negative în parlamentul britanic, una împotriva acordului şi cealaltă împotriva posibilităţii unei ieşiri din UE fără un acord, dar nu există o majoritate pozitivă", a spus Tajani.

El şi-a exprimat speranţa că se va începe lucrul la construirea unei majorităţi în favoarea unei soluţii împărtăşite cât de curând posibil şi a spus că abia aşteaptă să afle cum intenţionează să procedeze guvernul britanic. "Noi, în ceea ce ne priveşte, suntem gata să fim ambiţioşi referitor la viitoarea noastră relaţie cu Marea Britanie, în cadrul căreia guvernul britanic să împărtăşească această ambiţie şi să decidă să schimbe liniile roşii pe care şi le-a impus singur", a mai afirmat el.

Tajani a reiterat că Parlamentul European are încredere completă în negociatorul UE, Michel Barnier, care a condus negocierile cu Marea Britanie cu "moderaţie, inteligenţă şi înţelepciune".

"Dacă nu este posibil să fim mai ambiţioşi, ne vom confrunta cu un Brexit fără acord. Acesta ar avea, însă, efecte negative în toate privinţele pentru toată lumea", a afirmat Antonio Tajani, caracterizând o ieşire fără acord drept "o catastrofă".

"Cu siguranţă va trebui să ne continuăm pregătirile pentru posibilitatea unui Brexit fără acord, gândindu-ne în special la cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie şi la britanicii de la continent care, mai mult decât oricine, suferă din cauza nesiguranţei şi ar fi primele victime ale unei ieşiri dezordonate", a adăugat el.

Preşedintele PE a subliniat că situaţia din Irlanda trebuie să fie în continuare urmărită îndeaproape şi statele UE să fie alături de acest stat. "Trebuie să ne asigurăm că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda este una flexibilă dar, în acelaşi timp, că interesele sistemului de sănătate, agriculturii şi industriei alimentare europene sunt protejate", a precizat preşedintele PE.

"În final, chiar şi în acest context, trebuie să păstrăm unitatea statelor membre şi a instituţiilor pe care am reuşit să o construim în timpul acestor negocieri lungi şi dificile, arătând că Uniunea, în situaţii dificile, funcţionează bine", a conchis Antonio Tajani. 

Cum au reacţionat bursele 

Bursele globale şi lira sterlină au depăşit furtuna politică din Marea Britanie, investitorii anticipând că Lundra nu va avea încotro şi va amâna termenul de intrare în vigoare a Brexitului, pentru a evita o ieşire dezordonată din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Liderul Partidului Laburist aflat în opoziţie, Jeremy Corbyn, a convocat pentru astăzi un vot de neîncredere pentru guvernul condus de May, care va avea loc la ora 19:00 GMT.

Mulţi investitori se aşteaptă ca May să câştige votul din Parlament şi să amâne termenul de 29 martie la care Marea Britanie ar trebui să iasă din UE, chiar dacă nimeni nu ştie ce se va întâmpla pe termen lung.

Peste 45 de instituţii financiare intenţionează să se stabilească sau să îşi crească prezenţa în Germania, ca urmare a planului Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, a declarat marţi un oficial german, citat de Reuters.

Numărul a fost menţionat de Felix Hufeld, preşedintele autorităţii germane de supraveghere a pieţelor financiare, BaFin, şi reprezintă cel mai important indiciu al impactului Brexitului asupra sectorului financiar din Germania.

Între băncile germane care au anunţat planuri de transferare a unora dintre operaţiunile lor din Uniunea Europeană la Frankfurt se află Citigroup, JPMorgan Chase, Morgan Stanley şi Standard Chartered.

În luna august, Hufeld a spus că Germania procesează peste 25 de solicitări de obţinere a unei licenţe bancare.

Hufeld a mai cerut marţi o coordonare mai mare în Europa pentru combaterea spălării banilor.

”Pentru mine, prevenirea spălării banilor este o sarcină absolut ugentă”, a spus Hufeld, adăugând că în Europa este necesată o coordonare mai bună.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite