Papa vine în ajutorul Constituţiei europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contextul acestui pas important a fost creat de Congresul Partidului Popular European (PPE) la Roma în care s-a votat "Manifestul de la Roma Priorităţile pentru un viitor mai bun şi o Europă a

Contextul acestui pas important a fost creat de Congresul Partidului Popular European (PPE) la Roma în care s-a votat "Manifestul de la Roma Priorităţile pentru un viitor mai bun şi o Europă a cetăţenilor" - şi s-a organizat o audienţă colectivă la Papa Benedict al XVI-lea. Manifestul de la Roma anunţa foarte clar, în mod public, că cel mai puternic partid din UE "susţine proiectul Tratatului Constituţional în integralitatea sa şi respinge ferm ideea ca el să fie adoptat
à la carte
". Imediat după adoptarea manifestului de la Roma, Suveranul Pontif a ţinut un discurs cu un grad de politizare comparabil cu cel din discursurile liderilor europeni. În spiritul manifestului adoptat de populari, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre "creşterea şi dezvoltarea integrării europene, definirea din ce în ce mai precisă a politicii de vecinătate a Uniunii şi dezbaterea asupra modelului său social".
El a subliniat contribuţia moştenirii creştine pentru a răspunde "economiei globalizate şi schimbărilor demografice, asigurând creştere economică şi locuri de muncă, protecţia familiei, oportunităţi egale pentru educarea tineretului şi solicitudine pentru săraci". "În acest context, fiecare trebuie să recunoască că o anumită intransigenţă seculară se arată a fi inamicul toleranţei şi al unei viziuni seculare puternice a statului şi societăţii", a adăugat el exprimându-şi mulţumirea că Tratatul Constituţional al UE preconizeză o relaţie neîntreruptă şi structurată cu comunităţile religioase, recunoscând identitatea lor şi contribuţia lor specifică.

Constituţia europeană ar putea fi sprijinită de o personalitate apolitică de prestigiu, care însă poate aduce mai multe voturi în favoarea ei decât orice şef de stat european. Este vorba de Papa Benedict al XVI-lea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite