Neofasciştii cresc următoarea generaţie de tineri greci
0
Partidul extremist Zorii de Aur mizează pe recrutarea membriolor cât mai tineri, cei mai influenţabili, pentru a-şi consolida prezenţa în Grecia. Partidul considerat neonazist face parte din parlament şi s-a bucurat de o rată de sprijin ridicată la ultimele alegeri. Acum, gruparea politică se promovează pe lângă şcoli şi alte locuri frecventate de tineri precum săli de sport şi cluburi.
Săptămâna aceasta, joi, un grup de şapte adolescenţi din oraşul elen Larissa au atacat magazinul unui rezident pakistanez. Tinerii de 15 ani erau înarmaţi cu pietre şi bastoane de lemn, iar rezultatul „distracţiei” lor a fost rănirea fiului imigrantului pakistenez, care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru leziuni la nivelul capului.
Atacurile iniţiate de copii sunt rare, însă există temeri puternice că sunt în creştere din cauza unei opoziţii dure împotriva imigranţilor, atitudine marcată de violenţă şi care prinde rădăcini în mintea tinerilor încă maleabili şi uşor de impresionat, pe măsură ce aceştia privesc cum suveranitatea ţării lor este erodată de influenţa creditorilor străini.
Partidul Zorii de Aur a profitat în discursul său de potenţialul nemulţumirilor prezente în rândul societăţii civile pentru a câştiga noi alegători. Investigaţia reporterilor publicaţiei „The Independent” a descoperit că partidul neofascist câştigă teren într-un ritm alert în rândul tinerilor, râspândind în mod agresiv mesaje anti-imigranţi, de orientare extremă dreapta prin intermediul internetului şi prin infiltrarea în locurile frecventate de tineri, cum ar fi cluburile.
Recrutarea viitorilor susţinători
Zorii de Aur, partidul calificat drept unul justiţiar, sălbatic şi împotriva sistemului, oferă o alternativă seducătoare la mişcările radicale de stânga sau mişcările anarhiste care recrutau în mod tradiţional adolescenţii Greciei. Peste 50 de profesori, părinţi şi studenţi ai universităţilor din Atena sunt de părere, conform anchetei „The Indepenent,” că partidul devine din ce în ce mai mult la modă, pe când acum trei ani era prea puţin cunoscut.
„Au renunţat la eticheta de nazism, iar acum joacă rolul de naţionalişti. Folosesc istoria Greciei antice drept camuflaj pentru a-şi ascunde adevărata identitate: aceeade susţinători ai lui Hitler, ai anti-semitismului”, a declarat Vassili Georgiadou, profesor al Universităţii Panteion.
„Am făcut asta pentru a-i obliga să ne respecte ţara, deoarece iubesc Grecia atât de mult”, se lăuda Stavros în vârstă de 16 ani. „Copiii Zorilor Aurii nu sunt infractori, ci oameni îngrijoraţi că nu vor putea găsi locuri de muncă din cauza tuturor acelor imigranţi ilegali.”
Mişcarea de extremă dreaptă se foloseşte de reţelele sociale pentru a-şi lărgi aria de prezenţă. Acum câteva luni, Facebook a eliminat pagina Zorilor Aurii şi alte pagini care aveau legătură cu partidul, deoarece încălcau termenii site-ului privind rasismul şi promovarea violenţei.
Tehnica principală de recrutare este mobilizarea la nivel local. Membrii partidului sunt implicaţi în activităţile din cartiere, în special în zonele unde au fost constatate rate mari ale nivelului infracţionalităţii şi al afluxului puternic de imigranţi. Un adolescent a povestit cum membrii de partid, uneori, împart numere de mobil tinerilor, pretinzând că îi vor ajuta să se protejeze de infracţiuni atunci când se întorc târziu de la şcoală.
Noi suntem Grecia care va veni
Sălile de sport, cluburile de lupte sunt o sursă uşoară de recrutare a tinerilor şi există chiar şi un club al suporterilor patriotici, „Galazia Stratia” (Armata Albastră). De asemenea, şi muzica are un rol important în influenţarea tinerilor şi atragerea facilă printre rândurile susţinătorilor; doi dintre membrii Zorilor de Aur sunt muzicieni, iar trupele din care fac parte au în repertoriu piese cu mesaje rasiste.
„Noi suntem viitorul, iar voi sunteţi trecutul”
La întrebările jurnaliştilor „The Independent” referitoare la activităţile partidului, deputatul Ioannis Vouldis, membru al Zorilor Aurii care se află la conducerea filialei de tineret, a refuzat să comenteze, adăugând doar că „în momentul de faţă am hotărât să nu discutăm cu presa.”
Faţă de educaţia pe care o primesc de la profesori, aceste divergenţe culturale se răspândesc şi în locurile obişnuite de petrecere a timpului pentru tineri. În jurul şcolilor au început să apară tot mai multe însemne ale steagului grecesc, sloganuri naţionaliste, însemne care imită svastica.
Furia răspândită la nivel larg pe care au experimentat-o grecii de la începutul crizei economice a fost canalizată înspre copii şi a afectat psihicul lor în formare , sunt de părere experţii. Psihologul pentru copii Amalia Louizou explică faptul că într-un astfel de mediu, copiii sunt cei mai facili receptori ai unor mesaje extremiste.
„Ne-au numit huligani, fascişti, rasişti, dar noi am răspuns: noi suntem viitorul, iar voi sunteţi trecutul”, a declarat liderul partidului Zorii de Aur acum câteva luni în faţa a mii de susţinători. „Noi suntem Grecia care va veni.”
Exploatarea austerităţii
Până de curând, Zorii de Aur era un partid obscur – văzut de majoritatea grecilor drept unul prea extremist. Însă, pe măsură ce economia ţării s-a înrăutăţit, soarta partidului a luat o întorsătură favorabilă.
Fondat în 1993, revelaţia partidului a avut loc în cadrul alegerilor din 2012, marcate de o recesiune acută şi tăieri de buget aspre. Zorii de Aur au obţinut un rezultat de aproximativ 7% la alegerile parlamentare, făcând promisiuni de expulzare atât a imigranţilor ilegali, cât şi a celor care locuiau şi munceau legal. La alegerile anterioare, rezultatul final a fost doar 0,2%, însă statisticile arată că în cazul în care ar fi orgnizate alegeri în viitorul apropiat, Zorii de Aur are mari şanse să obţină locul trei în clasamentul preferinţelor grecilor.
Membrii partidului extremist neagă opinia conform căreia formaţiunea politică este una neonazistă, preferând să-şi asume identitatea de partid naţionalist. Cu toate acestea, susţinătorii şi membrii de partid sunt acuzaţi de acte violente îndreptate împotriva imigranţilor şi minorităţilor etnice. Steagul partidului ilustrează un vechi simbol al Greciei antice asemănător cu svastica. Nikolas Mihaloliakos, liderul Zorilor de Aur , a impus un salut nazist în cadrul unei reuniuni a consiliului Atenei în 2011.