Marijuana în loc de tămâie în biserică. Preotul şi credincioşii au ajuns la spital
0Preotul şi câţiva enoriaşi ai unei mici biserici din Chieti, un oraş din centrul Italiei, au ajuns la spital după slujba de duminică, după o glumă proastă făcută de câţiva tineri care au înlocuit tămâia cu marijuana.
Câţiva tineri ar fi înlocuit, în glumă, tămâia cu marijuana înainte de slujbă, scrie Il Giornale. Când preotul a aprins substanţa, biserica s-a umplut de fum şi toţi cei prezenţi au fost intoxicaţi, au intrat într-o stare de confuzie şi au fost transportaţi la spital.
Rezultatul examenelor medicale i-a lăsat mască pe medici, dar şi pe pacienţi: credincioşii fuseseră intoxicaţi cu marijuana. Acum, starea de sănătate a credincioşilor este bună, însă tinerii sunt căutaţi acum în tot oraşul şi vor da explicaţii în faţa Carabinierilor atunci când vor fi găsiţi.