Marea Britanie: Trollii de pe Facebook şi Twitter ar putea rămâne fără drept de vot
0Persoanele care provoacă agitaţie pe reţelele de socializare prin postările şi comentariile lor (trolli) ar putea rămâne fără drept de vot în Marea Britanie, potrivit unor noi măsuri propuse de Comisia Electorală în scopul de a reduce abuzurile la adresa politicienilor, relatează „The Telegraph“.
Potrivit cotidianului citat, Comisia Electorală a afirmat că Executivul ar trebui să ia în considerare introducerea de noi infracţiuni pentru a aduce la zi legile electorale, astfel încât să se reducă valul de abuzuri cu care se confruntă adesea candidaţii.
Recomandarea a venit în contextul în care un sondaj BBC a arătat că 90% din parlamentari au fost expuşi unor abuzuri în timpul alegerilor legislative din acest an.
Modificarea legilor electorale ar fi necesară şi pentru că multe din infracţiunile prevăzute datează din anul 1800 sau chiar mai devreme şi sunt incluse în mai multe acte normative, adaugă „The Telegraph“.
Comisia a explicat că unele infracţiuni de natură electorală vin deja cu ameninţarea impunerii unor sancţiuni speciale, cum ar fi ca persoana condamnată să-şi piardă funcţia sau să i se interzică votul.
Totodată, Comisia a sugerat că astfel de pedepse ar putea fi aplicate trollilor găsiţi vinovaţi de abuzuri la adresa candidaţilor la nivelul social media.