Letonia declară starea de urgenţă, sute de migranţi se adună la frontiera cu Belarusul. UE aprobă construcţia unui gard la graniţa dintre cele două ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lituania gard

Letonia a declarat marţi starea de urgenţă în timp ce sute de migranţi s-au adunat de-a lungul frontierei ţării cu Belarus, în ceea ce se crede că este o acţiune deliberată a Minskului, relatează DPA.

Starea de urgenţă se aplică în mai multe regiuni din sud-estul şi sudul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. Ea este în vigoare până pe 10 noiembrie, a anunţat guvernul de la Riga.

Măsura permite poliţiei de frontieră să trimită înapoi migranţii care au intrat ilegal în ţară din Belarusul vecin, folosind forţa dacă este nevoie, potrivit agenţiei de presă BNS.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ameninţat deschis că va trimite migranţi din ţările devastate de război precum Siria, Afganistan şi Irak, ca represalii pentru sancţiunile impuse de Uniunea Europeană pentru încălcările grave ale drepturilor omului în Belarus, în urma rezultatelor disputate ale alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Trecerile ilegale de frontieră în Lituania, parte a blocului comunitar, au crescut recent semnificativ şi guvernul lituanian a declarat starea de urgenţă pentru a i se permite să răspundă mai repede.

Până în prezent, 283 de persoane au fost arestate pentru trecere ilegală a frontierei în Letonia numai în ultimele patru zile.

Peste 340 de persoane în total au fost arestate în ultimele luni.

UE are în vedere impunerea unor sancţiuni suplimentare împotriva lui Lukaşenko pentru instrumentalizarea migranţilor în scopuri politice.

Protestele în masă din Belarus în vara trecută au fost declanşate de alegerile prezidenţiale din 9 august 2020, considerate pe larg ca trucate.

Lukaşenko a fost declarat învingător cu 80,1% din voturi potrivit comisiei electorale a ţării şi a fost învestit pentru un al şasea mandat prezidenţial succesiv.

Bruxelles-ul este favorabil construirii unui gard la frontiera dintre Lituania şi Belarus

Ridicarea unui gard la frontiera dintre Lituania şi Belarus pentru a împiedica intrarea ilegală a migranţilor este o ''idee bună'', dar pentru această lucrare de construcţii nu va fi acordată nicio finanţare comunitară, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit AFP.

Comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Ylva Johansson, a apreciat în mod ''favorabil'' construirea acestei bariere, după discuţii cu autorităţile lituaniene privind evoluţia situaţiei provocate de sosirile de migranţi dinspre Belarus, a declarat Adalbert Jahnz, purtător de cuvânt al executivului UE.

Numărul migranţilor sosiţi de la începutul anului în Lituania, stat membru al UE, a ajuns la 4.110, în ''creştere considerabilă'' faţă de perioada similară din 2020.

''Însă acest lucru nu înseamnă că fonduri europene vor servi la finanţarea acestei bariere. Comisia nu finanţează nicio barieră, niciun zid. Nu există nicio contradicţie între a spune că ridicarea unei bariere este o idee bună şi a refuza să o finanţezi'', a precizat Jahnz.

Lituania a solicitat un ajutor european pentru a face faţă valului de migranţi. ''Procedurile pentru alocarea de fonduri sunt în desfăşurare. Fondurile UE vor fi alocate acolo unde ele aduc o valoare adăugată pentru gestionarea frontierelor externe ale UE'', a adăugat purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Instrumentalizarea migraţiei de regimul din Belarus împotriva Lituaniei a determinat preşedinţia slovenă a Consiliului UE să convoace pentru 18 august o reuniune de criză a miniştrilor de interne europeni, pentru a reacţiona la ''ameninţarea la adresa securităţii''.

Parlamentul lituanian s-a reuneşte marţi în sesiune plenară pentru a dezbate un proiect de construire a unui gard metalic acoperit cu sârmă ghimpată pentru a opri migranţii care traversează în număr mare frontiera Belarusului cu Lituania.

Un număr extrem de mare de migranţi au ajuns în Lituania, Letonia şi Polonia în ultimele săptămâni, iar preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a fost acuzat că a deschis graniţele ţării sale în scopul exercitării de presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca aceasta să ridice sancţiunile instituite împotriva regimului său, după contestata sa realegere în funcţie în urmă cu un an.

Dacă proiectul va fi adoptat de parlament, Lituania va construi, pentru 152 milioane de euro, un gard metalic de patru metri înălţime, ce va fi acoperit cu sârmă ghimpată, pe o distanţă de 508 de kilometri, a relatat agenţia de presă Baltic News Service, citând serviciul naţional de frontieră al Lituaniei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite