Kiev: nu s-a ajuns la niciun acord privind deschiderea unui culoar umanitar pentru civilii de la Azovstal. Ucraina cere garanţii scrise din partea Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Niciun acord nu a fost încheiat luni, în a doua zi de Paşte, în vederea deschiderii unui culoar umanitar de evacuare a civililor baricadaţi împreună cu militari ucraineni în complexul siderurgic asediat Azovstal, la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, anunţă Kievul, relatează AFP.

„Anunţ în mod oficial şi public că, din nefericire, nu există niciun acord privind un culoar umanitar de la Azovstal azi (luni)”, anunţă într-o postare pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.

Vereşciuk face acest anunţ la puţin timp după ce Rusia a anunţat că urmează să înceteze ostilităţile pentru a permite evacuarea civililor din Mariupol.

Vereşciuk a declarat pentru BBC că Ucraina a auzit de multe ori că Ministerul Apărării al Rusiei va cere încetarea focului şi va deschide un coridor umanitar.

Dar, a adăugat ea, Rusia „nu şi-a respectat niciodată angajamentele şi nu a deschis coridorul”.

Ea a cerut garanţii pentru securitatea civililor.

Vereşciuk a spus că Ucraina doreşte ca Moscova să ofere garanţii scrise de securitate secretarului general al ONU, António Guterres.

Ministerul rus al Apărării a anunţat luni o încetare a focului în jurul fabricii de oţel Azovstal din Mariupol pentru a permite evacuarea civillilor din zona industrială care adăposteşte ultima rezistenţă ucraineană din oraşul-port. „De la ora 14:00, ora Moscovei pe 25 aprilie 2022” trupele ruse „vor opri unilateral orice ostilităţi, vor retrage unităţile la o distanţă sigură şi vor asigura retragerea” civililor, a anunţat ministerul apărării într-un comunicat.

Ministerul rus al Apărării a mai precizat că orice civili blocaţi în combinatul siderurgic pot pleca în orice direcţie aleg.

”Rusia atacă în mod continuu (oţelăria) Azovstal la Mariupol. Locul în care se află civilii şi militarii noştri este bombardat cu bombe aerene grele şi de artilerie”, a afirmat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, duminică, pe Twitter.

El a îndemnat Rusia ”să se gândească la vestigiile reputaţiei sale” şi la un ”armistiţiu veritabil de Paşte la Mariupol”, la un ”culoar umanitar imediat pentru civili şi la o rundă specială de negocieri în vederea facilitării unui schimb de (prizonieri) militari şi civili”.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite