INFOGRAFII De unde vine „laşitatea” Europei faţă de Rusia

INFOGRAFII De unde vine „laşitatea” Europei faţă de Rusia

Caricatură: Vali Ivan

Dincolo de dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti, Europa şi Rusia sunt legate de comerţul bilateral în valoare de sute de miliarde de euro, iar aplicarea unor sancţiuni economice pentru ruşi ar afecta fără îndoială şi economia UE.

Dependenţa europenilor de petrolul şi gazele Rusiei împiedică, din start, orice plan ferm de a izola economia rusă. Niciunul dintre cele două blocuri nu s-ar putea descurca pe termen scurt în cazul în care europenii refuză să mai cumpere energie de la ruşi sau, dimpotrivă, ruşii ar sista exporturile către Europa. Pe scurt, 30% din gazele pe care le consumă europenii vin din Rusia, la fel şi 33% din ţiţei.
 
De cealaltă parte, ruşii câştigă peste 80 de miliarde de dolari doar din vânzarea de gaze către Europa – adică jumătate din veniturile totale ale Gazprom. Totodată, 80% din ţiţeiul exportat de ruşi a mers în Europa. În timp ce europenii se concentrează tot mai tare pe elaborarea unor planuri care, pe termen mediu şi lung, să reducă şi mai mult cota de piaţă a ruşilor în sectorul energetic european, în privinţa comerţului bilateral lucrurile sunt mult mai complicate, iar asta în primul rând pentru că europenii scot bani frumoşi din exporturile în Rusia. 
 
Rusia este al treilea partener comercial al UE, după China şi Statele Unite ale Americii. De cealaltă parte, pentru ruşi, UE ocupă primul loc în rândul partenerilor comerciali. Valoarea schimburilor totale între cele două blocuri a atins în 2013 valoare de 306,8 miliarde de euro, dintre care 108,4 miliarde reprezintă exporturile UE şi Rusia, în timp ce ruşii vând în valoare de 198,3 miliarde de euro în UE. 
 
 
 
Ruşii vor maşini germane şi costume italiene
 
Iar dinamica relaţiilor comerciale UE-Rusia este dictată de afacerile dintre Moscova şi „motoarele” economiei europene. Pe primul loc în acest clasament se află Germania, cea mai mare şi cea mai performantă economie europeană. Valoarea schimburilor bilaterale cu Rusia se ridică la 75 de miliarde de euro, dintre care 36,2 miliarde reprezintă exporturi ale nemţilor în Rusia.

Ruşii sunt mari amatori dee maşini germane, exact aşa cum sunt clienţi importanţi ai marilor case italiene de modă. Însă nu doar produsele „made in Italy” sunt pe placul bogaţilor ruşi. La mare căutare sunt şi mărcile britanice. Deja, magazinele de lux din Londra anunţă că încasările lor suferă, în contextul în care numărul turiştilor ruşi a scăzut, precum şi sumele cheltuite de cetăţenii ruşi stabiliţi în Marea Britanie. 
 
75% din investiţiile în Rusia vin din Europa
 
La un singur capitol relaţia ruso-europeană se înclină cu adevărat în favoarea Uniunii Europene. Aceasta este principalul investitor străin în Rusia. Aproximativ 75% din investiţiile străine directe realizate aici vin din state comunitare, în timp ce investiţiile ruşilor în Europa abia în ultimii ani au început să prindă avânt. Deşi iniţial privite cu scepticism, ruşii s-au bucurat de o reală deschidere de la izbucnirea crizei, când guvernele europene au început să facă eforturi disperate pentru a aduce bani în vistierii. 
 
De cealaltă parte, ruşii pot contracara cu un domeniu sensibil pentru economia europeană: turismul. În 2013, destinaţiile preferate ale ruşilor au fost Egiptul, Thailanda şi Emiratele Arabe Unite. Pe al patrulea loc se situează însă Germania, care a primit peste 200.000 de turişti ruşi, cunoscuţi pentru faptul că obişnuiesc să cheltuiască mai mult decât alţi străini atunci când merg în vacanţe. Moscova avertizează deja că numărul turiştilor ruşi în Europa va scădea cu 30%, iar asta doar din cauza sancţiunilor impuse de UE asupra Rusiei. 
 
Cât de reale sunt ameninţările UE privind noi sancţiuni
 

UE şi Rusia, dragoste, ură şi gaze

 


30% din consumul de gaze naturale al Europei este asigurat de importurile din Rusia. 

55% din gazele trimise de ruşi în Europa tranzitează Ucraina, adică 89 de miliarde de metri cubi.

88 de miliarde de metri cubi este capacitatea anuală a gazoductelor Nord Stream şi Yamal, principalele alternative ale ruşilor pentru gazoductele ucrainene.

59 de miliarde de metri cubi de gaze n-ar mai putea ajunge în Europa dacă Rusia nu poate folosi gazoductele ucrainene. 

17,7 miliarde de metri cubi este capacitatea totală a rezervoarelor subterane de gaze pe care Gazprom le deţine în Europa. 

164,6 miliarde de dolari este valoarea veniturilor Gazprom pe 2013.

56% din veniturile Gazprom provin din exporturile de gaze în Europa. 

 
Aplicarea unui al patrulea set de sancţiuni economice pentru Rusia din partea Uniunii Europene devine, astfel, o retorică greu de crezut. În timp ce Marea Britanie a încercat să-şi schimbe radical poziţia şi să ceară acum sancţiunile dure pe care le-a blocat constant în ultimele luni, Londra continuă să vândă arme ruşilor. Este doar un exemplu emblematic pentru ceea ce înseamnă, de fapt, sancţiunile economice în relaţia UE-Rusia. Un altul ar fi că, în aprilie, după ce SUA şi UE au prezentat cel de-al doilea set de sancţiuni asupra Rusiei, bursa de Moscova a crescut cu 1,5% faţă de şedinţa precedentă – asta pentru că pieţele se aşteptau la sancţiuni mult mai drastice şi au răsuflat uşurate. Chiar şi acum, când capitalele europene cer o reanalizare a relaţiilor cu Rusia, vârful de lance în măsurile coercitive aplicate Kremlinului este tot Washingtonul. 
 
„Rusia va suporta costuri suplimentare dacă va continua să-i sprijine pe separatiştii violenţi şi nu va pune capăt acţiunii de destabilizare în Ucraina”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat. „Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să rămână unite în faţa evenimentelor din Ucraina", adaugă textul, care precizează că Obama a salutat decizia UE de a pregăti noi sancţiuni ţintite împotriva Rusiei. Washingtonul a anunţat în urmă cu o săptămână noi sancţiuni economice împotriva Moscovei, vizând, în special, Rosneft şi Gazprombank. Abia din acest punct sancţiunile ar începe cu adevărat să aibă efecte asupra Rusiei. 
 
Prin exporturile de petrol şi gaze dar şi prin importarea de bunuri din Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi multe alte ţări din UE, Moscova reuşeşte să se pună la adăpost de orice sancţiuni economice reale. Iar asta în primul rând pentru că europennii se tem să nu-şi afecteze propriile economii.
 
„În ceea ce priveşte Europa, am văzut în lumina evenimentelor din Ucraina că nu ne putem aştepta ca Euroa să se impună pe pan internaţiional (sau măcar să ni se alăture în mod eficient) atunci când se confruntă, pentru prima dată din 1939, cu un efort unilateral pentru expansiunea teritorială a unui stat în regiune”, spunea recednt renumitul geopoliticianul Zbigniew Brzezinski. 
 
Într-adevăr, dacă sancţiunile economice aplicate de SUA şi UE asupra Rusiei – deja trei seturi, se pune problema implementării celui de-al patrulea după tragedia MH17 -, atunci ele au arătat că Bruxellesul şi Washingtonul nu pot forma un front comun împotriva Rusiei, iar asta în primul rând din cauza diferenţei de poziţii din interiorul Uniunii Europene.
 
Ce vor nemţii, francezii şi britanicii
 
Germania, Franţa şi Marea Britanie au fost, până recent, cele mai puternice voci care s-au opus aplicării unor sancţiuni mai dure asupra Rusiei, spun surse care au participat la negocieri, în timp ce statele estice, în frunte cu Polonia şi ţările baltice, au fost vârful de lance în efortul pentru măsuri mai dure. Într-o schimbare la 180 de grade, premierul britanic pare că au uitat de toţi oligarhii ruşi şi afacerile cu capital rus care au adus Londrei porecla de „Londongrad”. 
 
El a cerut duminică măsuri dure, ca răspuns direct pentru implicarea Rusiei în tragedia aviatică din Ucraina. În ton similar, Germania  avertizează Rusia şi pare dispusă acum la sancţiuni mai dure, cu toate că relaţia energetică şi comercială dintre cele două ţări este vitală pentru ambele economii. 
 
Franţa însă nu doar că nu dă semne că-şi reevaluează legăturile cu Moscova, ci pare a sfida întreaga Europă. În ciuda solicitărilor repetate din partea capitalelor europene şi a SUA, francezii merg înainte în afacerea Mistral, cu o valoare de 750 de milioane de euro, prin care le vând ruşilor nave şi alte vehicule de război. 
 
South Stream, calul troian al Rusiei
 
La fel de reticente în a sancţiona Rusia se dovedeşte şi grupul ţărilor tranzitate de gazoductul rus South Stream – Serbia, Ungaria, Ausstria şi Italia. O opoziţie surprinzătoare a venit din partea Bulgariei, care a sistat lucrările la gazoductul care ar urma să aducă gaz rusesc în Europa traversând fundul Mării Negre. 

 
Bulgarii au simţit însă la scurt timp consecinţele: o criză bancară acută, iscată de un om de afaceri apropiat Rusiei, care urma să construiască tronsonul bulgăresc al gazoductului. Mai presus de orice, Rusia îşi menţine influenţa asupra Europei prin livrările de gaz natural. Anul trecut, Gazprom, compania naţională de gaze din Rusia, a livrat 180 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa, adică 30% din consumul total al acesteia. 
 
Însă dependenţa este la amândouă capetele. Peste jumătate din veniturile totale ale Gazprom (164,6 miliarde de dolari) sunt obţinute de la clienţii din Europa. Jumătate dintre aceste gaze ajung însă din Rusia în Europa prin Ucraina. De aceea, ruşii insistă acum să finalizeze cât mai repede gazoductul South Stream, care ar scoate practic din joc reţeaua de infrastructură ucraineană.
 
Concret, Rusia a trimis anul trecut 89 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa prin Ucraina -  adică 55% din totalul de gaze exportate în Europa. Dacă această cantitate ar rămâne neschimbată în 2014, iar Rusia ar folosi la actuala capacitate Nord Stream şi Yamal, ar putea transporta doar 30% din această cantitate Europei. 59 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti n-ar mai putea ajunge în Europa până la finalizarea gazoductului South Stream, iar asta nu se va întâmpla în mai puţin de cinci ani. 
 
 
Reticenţa americanilor şi a europenilor de a lovi cu adevărat economia rusă este uşor de înţeles. Singurele sancţiuni adevărate ar însemna vizarea sectorului energetic, iar asta ar avea consecinţe asupra întregii lumi. În frunte cu giganţi precum Gazprom, Lukoil şi Rosneft, sectorul aduce peste 60% din veniturile din exporturi ale Rusiei. Mai bine de jumătate din veniturile Federaţiei Ruse sunt obţinute din această industrie. 
 
Însă „energia rusă” înseamnă lucruri cât se poate de diferite pentru SUA şi pentru UE. În timp ce americanii îşi asigură singuri necesarul de gaze prin exploatarea resurselor din şisturi, europenii depind de conducta rusească de gaze naturale. Însă interesul americanilor este la fel de ridicat. 
 
Afacerea numită „a secolului” s-a încheiat acum trei ani în casa de vacanţă din Soci a lui Vladimir Putin. Atunci, ExxonMobil şi Rosneft – cele mai mari companii petroliere din lume - puneau la bătaie 500 de miliarde de dolari, iar americanii şi ruşii îşi promiteau unii altora că vor explora, exploata şi împărţi perimetrele şi rezervele de gaze şi petrol - naturale şi din şisturi - din zona arctică. Practic, americanii au câştigat astfel regiunea considerată una dintre cele mai bogate în rezerve tradiţionale şi neconvenţionale din lume – iar asta în contextul în care discuţiile despre epuizarea resurselor dovedite sunt tot mai aprinse. 
 

 
De cealaltă parte, ruşii profită de pe urma experienţei americanilor în exploatarea gazelor de şist, domeniu în care Rusia nu a înregistrat avansuri până acum. În momentul de faţă, producţia realizată de Exxon în Siberia reprezintă doar 1,5% din totalul companiei, dar asigurarea resurselor din zona arctică este esenţială pentru viitorul ei – şi pentru cel al sectorului energetic american. 
 
ExxonMobil nu este singurul gigant mondial care riscă multe în cazul unor sancţiuni aplicate asupra Rusiei. BP – fostă British Petroleum – deţine 19,6% din Rosneft. Participaţia îi aduce, în medie, profituri de patru miliarde de dolari anual. Italienii de la Eni şi norvegienii de la Statoil colaborează cu Rosneft pentru a-şi asigura câteva perimetre în zona arctică. Compania anglo-daneză Royal Dutch Shell şi cea franceză Total au încheiat acorduri pentru exporturile de gaze naturale lichefiate din Rusia. 
 
Aceste legături ar însemna că Vestul poate aplica sancţiuni companiilor energetice ruse doar printr-o strânsă coordonare SUA-UE, care până acum a lipsit, şi chiar o înţelegere tacită cu China, care a devenit în ultimii ani cel mai mare consumator de energie din lume şi unul dintre principalii clienţi ai Rusiei. 
 
„Un astfel de embargo a fost mai uşor de aplicat Iranului pentru că nu existau prea multe companii americane care desfăşurat afaceri în Iran înainte de 1979”, explică Helima Croft, expert în politică externe în cadrul grupului bancar Barclays, citată de „The New York Times”. 
 
Situaţia este cu totul alta acum, iar americanii încă sunt sensibili când aud cuvintele „petrol” şi „război” în aceeşi frază. Acuzaţiile privind planificarea războiului din Irak în birourile din Texas ale gigantului energetic Haliburton continuă să fie muniţie electorală. 
 
Mai mult, investiţiile vesticilor în Rusia sunt văzute de unii drept o garanţie că sancţiuni adevărate nu vor fi aplicate nicicând. La trei zile după ce NATO a anunţat că suspendă toate operaţiunile cu Rusia din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina, Exxon a prezentat noi planuri pentru exploatarea în parteneriat cu Rosneft. 
 
 

 

citeste totul despre: