Francois Hollande anunţă că nu va candida la prezidenţialele din 2017, dacă rata şomajului nu va scădea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Franţei, Francois Holland, a declarat, joi, că nu va mai candida pentru un nou mandat prezidenţial, în 2017, dacă nu va reuşi să diminueze rata şomajului în Hexagon, relatează BBC.

„Credeţi că voi veni în faţa francezilor, dacă nu voi reuşi să diminuez şomajul până la sfârşitul mandatului meu? Francezii vor fi implacabili şi vor avea dreptate. Îmi doresc ca în timpul rămas, până în 2017, să reformez ţara”, a declarat liderul de la Palatul Elysee.

„Am făcut greşeli. Cine nu a făcut?”, a fost una dintre reacţiile preşedintelui francez în timpul emisiunii.

Întrebat de promisiunea făcută la începutul mandatului, conform căreia va crea noi locuri de muncă, Francois Holland a spus: „Credeţi că pot să le spun francezilor «nu am reuşit să reduc şomajul în cei cinci ani, dar promit că voi reuşi în următorul mandat.» Nu, lucrurile pur şi simplu nu funcţionează aşa”, a comentat preşedintele Franţei.

De asemenea, Francois Holland a promis că anul viitor nu va exista nicio nouă taxă suplimentară, pentru nicio categorie de persoane.

Joi seara, preşedintele Franţei a participat la o emisiune televizată răspunzând întrebărilor adresate de jurnalişti şi de simpli cetăţeni. La un moment dat, o femeie de afaceri l-a rugat pe Holland să nu mai folosească un limbaj prea oficial când se exprimă. „Vorbiţi franceza, domnule preşedinte”, i s-a adresat femeia lui Francois Holland, potrivit BBC.

Rata şomajului se ridică în Franţa la un nivel record, existând peste 3,4 milioane de oameni fără loc de muncă.

Cota de popularitate a lui Francois Holland se află la un minim istoric, ajungând la 12 la sută, potrivit unui sondaj realizat de YouGov, în octombrie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite