Evreii din Odessa se pregătesc pentru evacuare de urgenţă
0
Liderii comunităţii evreieşti din Odessa se tem de escaladarea violenţelor în regiune, pe fondul proclamării „Republicii Populare Ortodoxe Odessa”. Deja, ei au avertizat evreii să nu iasă din case, nu-şi lasă tinerii să meargă în centrul oraşului, deşi acolo au şcolile, şi se pregătesc pentru o evacuare de urgenţă, în contextul în care, de la apariţia mişcării separatiste, mai multe sinagogi au fost vandalizate de pro-ruşi.
Evreii din Odessa se pregătesc să părăsească de urgenţă oraşul în care, vineri, aproximativ 40 de protestatari pro-ruşi au murit baricadaţi în Casa Sindicatelor, după izbucnirea unui incendiu în condiţii încă neclare.
Străzile pe care se luptă pro-ruşii şi naţionaliştii ucraineni nu mai sunt sigure pentru cei aproximativ 30.000 de evrei din Odessa, scrie publicaţia „The Jerusalem Post” în ediţie electronică.
Liderii comunităţii iudaice din Odessa au subliniat în repetate rânduri că escaladarea violenţelor nu are legătură cu evreii şi că nu se simt vizaţi în mod special, însă ei au căzut de acord ca, în cazul în care situaţia se va deteriora, membrii comunităţii se vor afla în pericol, transmite cotidianul, citând mai mulţi rabini din Odessa.
În plus, mai mulţi dintre cei răniţi în timpul luptelor de vineri sunt evrei, a precizat rabinul Rafael Kruskal. Înainte de Holocaust, peste 40% din populaţia totală a oraşului Odessa era iudaică.
„În timpul weekendului am închis Marea Sinagogă. I-am luat pe toţi elevii din centrul oraşului, unde aveau loc confuntările violente, pentru că ne temeam că se vor extinde. Am trimis mesaje pe WhatsApp tuturor membrilor comunităţii şi i-am sfătuit să nu iasă din case”, adaugă acesta.
Marea Sinagogă din Odessa se află foarte aproape de locul în care pro-ruşii s-au bătut vineri cu militarii ucraineni şi a fost deschisă doar pentru câteva ore duminică, după care a fost închisă la loc.
„Când se trage pe străzi, primul lucru este să scoţi copiii din centrul oraşului. Dacă se agravează, atunci îi vom scoate din oraş. Avem planuri pentru a-i scoate din oraş şi chiar din ţară, dacă va fi nevoie, planuri gata, dar despre care prefer să nu vorbesc”, spune rabinul.
De la izbucnirea crizei din Ucraina, populaţia evreiască a fost invocată de Rusia drept argument pentru intervenţia militară. Asta după ce preşedintele Ianukovici informase temutele trupe Berkut că protestatarii din Euromaidan sunt evrei care încearcă o lovitură de stat. În continuare, Moscova susţine că vrea să apere evreii ucraineni de „neofascişti”, dar separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei sunt acuzaţi de antisemitism.
În urmă cu mai puţin de două săptămâni, în bastionul separatist Doneţk din estul Ucrainei a fost distribuit un flutuaş prin care membrii comunităţii evreişti erau avertizaţi să se „declare”, să-şi prezinte averile şi să plătească o taxă, altfel erau ameninţaţi cu deportarea pentru că deveneau „ostili republicii ortodoxe Doneţk”. De la izbucnirea crizei din Ucraina, comunitatea evreiască a fost folosită ca pretext de marii actori implicaţi, fiind, după nevoie, când răufăcători, când victime pe care Rusia are datoria de a le proteja.
Astfel s-a ajuns în situaţia absurdă în care ruşii invadau Crimeea pentru a apăra populaţia evreiască locală de „neo-fasciştii” de la Kiev - chiar preşedintele rus Vladimir Putin declara că a văzut cu propriii ochi o svastică în Piaţa Independenţei, deşi nu a fost acolo de la izbucnirea protestelor -, însă liderii comunităţii iudaice îşi declarau deschis sprijinul pentru noile autorităţi ucraine, ba chiar spuneau că se simt protejaţi de acestea şi ameninţaţi de separatiştii ruşi.
[<a href="//storify.com/elenadumitru22/evrei-ucraina" target="_blank">View the story "Evrei Ucraina" on Storify</a>]