Evgheni Şevciuk: Ucraina a mobilizat 7.000 de militari la frontiera cu Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina şi-a concentrat forţele armate la graniţa cu Transnistria
Ucraina şi-a concentrat forţele armate la graniţa cu Transnistria

Ucraina a mobilizat aproximativ 7.000 de militari la frontiera cu regiunea separatistă Transnistria şi a creat posturi de atac, acuză Evgheni Şevciuk, liderul regimului separatist de la Tiraspol, informează site-ul agenţiei TASS, citat de Mediafax.

Ucraina şi-a concentrat forţele armate la graniţa cu Transnistria şi a echipat şi posturi de atac. Potrivit liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, între 5 şi 7.000 de trupe ucrainene sunt la frontiera cu Transnistria.

După evenimentele din Ucraina, simţim presiunea unor factori negativi. Unul dintre ele este concentrarea de trupe ucrainene, ale Forţelor Armate, ale Gărzii Naţionale, întărirea şi expansiunea numărului de grăniceri ucraineni, aducerea de echipamente adiţionale şi săparea de tranşee. Unele posturi de atac sunt echipate şi un număr semnificativ de trupe sunt concentrate acolo. După estimările noastre este vorba de 5-7.000 de trupe în apropierea graniţei cu Transnistria“, a declarat pentru postul Rossiya 24, Evgheni Şevciuk.

Pe 21 mai 2015, Parlamentul ucrainean a denunţat acordul cu Rusia privind tranzitul personalului militar rus prin teritoriul ucrainean. Pe 29 mai, şeful grănicerilor Viktor Nazarenko a declarat pentru Canalul 5 din Ucraina că ameninţarea militară a Rusiei vine dinspre Transnistria, notează agenţia rusă Tass.

Miercuri, Evgheni Şevciuk a ordonat mobilizarea bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani în contextul temerilor privind izbucnirea unor confruntări armate în Transnistria. Decretul de mobilizare a rezerviştilor a intrat în vigoare imediat şi va fi valabil până la sfârşitul anului 2015, potrivit Mediafax.

„Sunt chemaţi la ordine toţi recruţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani“, se arată în ordinul semnat de Evgheni Şevciuk.

În regiunea separatistă Transnistria este staţionat un contingent rus de menţinere a păcii format din peste 1.000 de militari. De la izbucnirea conflictului separatist în estul Ucrainei, în martie 2014, tensiunile s-au amplificat în Transnistria, regimul Şevciuk acuzând armata ucraineană că mobilizează forţe militare în apropierea frontierelor sale, conchide Mediafax.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite