Cum poate evita Europa capcanele Statului Islamic
0Cel mai grav atac terorist din istoria Franţei a generat panică în Europa, îndeosebi în ţările din vestul bătrânului continent. În primele zile după atentatele din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi şi 350 de răniţi, teama legată de comiterea unor noi atacuri sângeroase de către membri sau simpatizanţi ai reţelei extremiste sunnite Statul Islamic (SI) pusese stăpânire pe foarte mulţi oameni.
Nici autorităţile nu au reacţionat mai bine, acţionând parcă haotic în tratarea unor alerte cu bombă şi sugerând astfel că ar fi vulnerabile în faţa ameninţărilor adresate unor obiective sau unor mari oraşe.
Ar trebui oare ca după un eveniment tragic precum cel de la Paris oamenii să devină pradă panicii şi fricii? Nu, în niciun caz. „Când se produce un eveniment şocant precum atentatele de la Paris, nu trebuie să cedezi furiei şi indignării, nici să cauţi vinovaţi, ci să rămâi pe picioare, să-şi păstrezi capul rece şi să reflectezi atent“, recomandă un editorial apărut în Foreign Policy şi preluat de Courrier International. Autorul materialului propune cinci idei pentru evitarea capcanei întinse de Statul Islamic.
În primul rând, nu trebuie ca ameninţarea să fie pusă în perspectivă. Un eveniment tragic precum cel petrecut la Paris nu trebuie să zdruncine fundamentul unei societăţi. După două războaie devastatoare, între 1914 şi 1918 şi între 1939 şi 1945, Europa de astăzi este bogată, liberă, sigură, deschisă, egalitară şi stabilă, aşa cum nu a mai fost vreodată. Dacă Franţa şi vecinii săi s-ar întoarce împotriva vreuneia dintre aceste realizări obţinute în ultimii 60 de ani, atunci atacatorii de la Paris şi instigatorii lor ar învinge.
În al doilea rând, trebuie acceptat faptul că securitatea totală este imposibilă. Toate ţările, indiferent de capacităţi, au şi puncte vulnerabile. Chiar şi state autoritate precum China şi Rusia s-au confruntat cu atentate teroriste de mare amploare.
În al treilea rând, este necesară înţelegerea cauzelor terorismului pentru a-l învinge. Terorismul jihadist este favorizat de o interpretare îngustă şi fundamentalistă a islamului acceptată şi promovată de o minoritate. Apariţia unor reţelele teroriste precum Statul Islamic şi al-Qaida a avut loc, cu siguranţă, din cauza lipsei de legitimitate şi guvernare din lumea arabo-musulmană. În acelaşi timp, nu trebuie uitat rolul Occidentului în acest sens. Zeci de ani de politici proaste ale americanilor şi europenilor au provocat de-a lungul anilor în lumea arabo-musulmană o furie şi un resentiment profund faţă de Occident, iar unii, foarte puţini la număr, încearcă acum să se răzbune pentru acte pe care le consideră drept ilegitime, apreciază autorul.
În al patrulea rând, capcana întinsă de Statul Islamic trebuie ocolită. Statul Islamic şi alte organizaţii teroriste sunt animate de un amestec de frustrare, ideologie şi ambiţie, dar actele sale nu sunt decât accese de furie oarbă. Statul Islamic recurge la acte de violenţă pentru a-şi atinge obiectivele strategice: decurajarea acţiunilor împotriva sa şi consolidarea poziţiilor sale în Irak şi în Siria. Scopul reţelei este instaurarea unui „califat“ în lumea musulmană şi chiar dincolo de ea. Ideologii jihadişti încearcă să agraveze conflictul între musulmani şi ceilalţi, pentru a-i forţa pe cei căzuţi la mijloc să aleagă o tabără. Dacă Franţa şi alte ţări ar începe o ofensivă împotriva musulmanilor, atunci ar exista riscul izbucnirii unui conflict între civilizaţii, iar Statul Islamic, care îşi cultivă o imagine de apărător al islamului, va avea doar de câştigat. Unii oameni ar putea să-l considere „eroic şi vizonar“, iar acest lucru nu trebuie încurajat, atrage atenţia autorul.
În al cincilea rând, trebuie menţinut calmul şi viaţa continuată aşa cum este ea, fără excese. Prima tentaţie după ce te confrunţi cu violenţa atentatelor sângeroase este de a te răzbuna, de a distruge atacatorii. Într-adevăr, o campanie militară de amploare ar slăbi Statul Islamic, dar nu ar soluţiona problema. Ba chiar ar putea să o agraveze. Lansarea Franţei, Statelor Unite şi aliaţii lor în mod precipitat într-o nouă cruciadă în Orientul Mijlociu ar putea confirma mesajul Statului Islamic, iar mulţi oameni ar ajunge să-i considere pe terorişti drept eroi căzuţi martiri. Totodată, chiar dacă Statul Islamic va fi distrus, ideile sale vor rămâne, iar alte organizaţii vor apărea în mod sigur. Problema trebuie tratată la cauză, iar rolul actorilor locali este foarte important în acest sens, conchide autorul.
„Momeala“ Franţa
Pentru Statul Islamic, Franţa este o „momeală“, folosită într-o tactică de diversiune pentru a-şi atinge scopul, şi anume radicalizarea ţărilor musulmane, în special a celor mai slabe sau aflate în fază de descompunere, şi extinderea „califatului“. În prezent, adevărata luptă a reţelei extremiste se desfăşoară în Libia, unde a mobilizat o bună parte din trupele sale, relatează slate.fr.
Experţi israelieni din domeniul securităţii sunt convinşi că atentatele de la Paris au rolul de a deturna atenţia occidentalilor de la ceea ce se întâmplă de câteva luni în Libia. În plus, atacatorii de la Paris servesc ca vectori de publicitate pentru atragerea de noi candidaţi la jihad, de regulă persoane aflate în căutarea unui ideal sau unor aventuri sângeroase. Teroriştii eliminaţi în Franţa, foarte periculoşi de altfel, deoarece nu pot fi reperaţi uşor, sunt totuşi mici delincvenţi cu Kalashnikov în comparaţie cu şefii experimentaţi, provenind din armata şi serviciile secrete ale fostului dictator irakian Saddam Hussein.
Diversiunea Statului Islamic pare să funcţioneze. Jihadiştii au atacat iniţial centrele oraşelor libiene pentru a-i mobiliza pe liderii locali. Apoi s-au dedat la acte de cruzime greu de imaginat pentru a forţa populaţia să li se alăture, inoculând totodată ideea că sunt ei sunt singurii care pot restabili pacea în ţară. În cele din urmă, Statul Islamic are cale liberă către obţinerea puterii, mulţumită noilor judecători şi unei noi poliţii. Occidentul ia în calcul o demonstraţie de forţă împotriva poziţiilor Statului Islamic din Siria şi din Irak, dar neglijează impactul filialelor fidele jihadiştilor în Yemen, Peninsula Sinai şi în Algeria, unde factorii de decizie locali pot fi importanţi în lupta anti-SI.