Corespondenţă din Bruxelles. Arme versus sancţiuni

Nimic din ce se întâmplă acum nu are o singură explicaţie. Tot aşa cum nimic, absolut nimic nu se întâmplă fără o raportare directă, indirectă sau prin domenii conexe de interes, la enorma reaşezare geopolitică demarată în acest moment.

Dacă acceptaţi acest lucru, atunci să vedem în ce măsură acest moment în care ne aflăm, al tuturor tensiunilor reale şi anunţate, al ameninţărilor directe şi demonstraţiilor de forţă, poate fi explicat şi prin prisma calendarului sancţiunilor pe care UE le-a decis din 2014, reluate şi amplificate în 2015, împotriva Federaţiei Ruse. Sancţiuni dure, la care se adaugă cele luate de SUA şi Canada. La care, ulterior, s-au raliat şi alte state ale lumii. Cu efecte duble: pe de o parte asupra economiei Federaţiei Ruse, dar şi asupra ţărilor care au decis măsurile respective.

Calendarul acestora esenţial. 

Începând cu luna martie 2014, UE a demarat impunerea progresivă a sancţiunilor, ansamblu de măsuri restrictive ca reacţie la anexarea ilegală a Crimeii şi la destabilizarea deliberată a Ucrainei. S-a început prin anularea unui Summit UE-Rusia, iar statele membre au decis să nu mai organizeze Summituri bilaterale periodice. Au fost suspendate discuţiile bilaterale cu Rusia privind regimul vizelor precum şi asupra unui nou acord între Rusia şi UE. A fost suspendat şi formatul G8, reuniunea de la Soci fiind anulată şi, în locul acesteia, pe 4-5 iunie 2014, fiind organizată la Bruxelles o alta, în format G7 (deci fără Rusia). În acelaşi timp, a fost aprobată şi suspendarea negocierilor privind aderarea Rusiei la OECD şi la Agenţia Internaţională pentru Energie.

În plus, s-a adoptat şi lista „măsurilor restrictive individuale”: unui număr de 149 de persoane şi 37 de entităţi reprezentative le-au fost blocate conturile şi proprietăţile, totul însoţit de interzicerea intrării pe teritoriul UE, fiind acuzată „responsabilitatea acestora în acţiuni care compromit integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei” (Liste des personnes et entités visées par des mesures restrictives de l'UE pour des actions allant à l'encontre de l'intégrité territoriale de l'Ukraine) . Pe 14 septembrie 2015, Consiliul a prelungit aceste măsuri până pe 15 martie 2016.

Mai există o altă listă (aceasta valabilă până pe 23 iunie 2016), privind importante restricţii în materie de relaţii economice cu Crimeea şi Sevastopol (interdicţie completă a investiţiilor europene, interdicţie de acţiuni în domeniul turismului în Crimeea precum şi de import de mărfuri şi de export înspre Crimeea de materiale de prospecţiuni, exploatare şi producţie de petrol, gaz şi resurse minerale).

Dar mai există şi o a treia listă, cel puţin la fel de importantă, cea a sancţiunilor economice privind schimburile cu Rusia în anumite domenii specifice. Este vorba despre limitarea accesului la pieţele primare şi secundare de capital din UE pentru 5 mari instituţii financiare ruseşti de’inute în principal de stat, ca şi pentru filialele acestora din afara UE, precum şi pentru 3 mari companii din sectorul energetic şi 3 companii din sectorul apărării. S-a decis impunerea unui embargo asupra exporturilor şi importurilor de arme şi înterdicţia exportului de bunuri cu folosire dublă destintate sectorului militar din Rusia. În fine, s-a decis interzicerea accesului Rusiei la anumite servicii şi tehnologii sensibile care pot fi folosite în producţia şi exploatarea petrolului.

Acest ultim pachet de sancţiuni este prevăzut să ia sfârşit pe 31 ianuarie 2016. Aceasta înseamnă că, la Summitul din luna decembrie, şefii de state şi guverne din UE vor trebui să ia o decizie extrem de dificilă: fie să constate că, după data de 31 ianuarie 2016, pachetul de sancţiuni respectiv se anulează, fie că el se prelugeşte pe o perioadă de minimum 6 luni.

Extrem de dificilă decizie. Politic, militar şi economic, condiţiile din teren sunt profund schimbate din momentul luării deciziei precedente, la mijlocul acestui an. Nu în Ucraina unde lucrurile par să fie extrem de departe de o rezolvare durabilă, ci pe plan geo-politic, odată cu apariţia noului focar de presiune provocat de succesul incontestabil al acţiunii militare ruse din Siria.

Întrebarea se pune dacă, în acest conext, decizia europeană va putea urma noul curs anunţat de Jean Claude Juncker, adică o resetare de profunzime a relaţiilor cu Rusia (aceasta implicând, logic, rediscutarea şi eventuala renunţare la pachetele succesive de sancţiuni) sau, dimpotrivă, se va urma linia de până acum, de coordonare cu partenerii internaţionali, în primul rând SUA şi Canada?

Să nu uităm că, în martie 2014, Canada, SUA şi UE au decis împreună interdicţia intrării pe teritoriile respective a oficialilor ruşi şi omologilor lor din Crimeea, măsuri similare fiind adoptate de Japonia, Australia, apoi din aprilie în acelaşi an, de Albania, Islanda, Muntenegru şi Ucraina. Să nu uităm de decizia SUA de limitare a accesului la finanţări superioare a trei luni pentru ROSNEFT şi NOVATEK precum şi pentru Gazprombank, Vneshcombank, Bank of Moscow şi Rosselkhozbank.  Apoi (din septembrie 2014) pentru Lukoil, Rostech, Gazprom, Gazprom Neft, Transneft, Surgutnefgas şi Sperbank. Decizii la care se raliază Japonia, Norvegia şi Elveţia.

Se va continua pe acest drum? Dificil de spus, mai ales că există problemele, deloc simple pe plan economic şi social generate de criza migranţilor, cea care a determinat alocarea unor sume foarte importante din bugetul UE (aproape 10 miliarde de euro) dar a şi provocat costuri extrem de importante la nivelul foarte multora dintre statele membre afectat de acest fenomen.

Acestea s-ar adăuga unor alte costuri, cele directe, ale pachetelor de sancţiuni contra Rusiei, aşa cum arăta, în luna iunie a acestui an, un studiu realizat de ÎInstitutul austriac de cercetări economice Wifo la comanda LENA – Alianţa cotidienelor cu cea mai mare audienţă în Europa.

Astfel, efectul măsurilor de retorsiune luate de Kremlin – interzicerea importurilor din UE a numeroase categorii de aproduse agro-alimentare precum laptele, fructele, legumele, brânzeturile şi carnea – ar putea produce efecte importante. Costurile pentru Germania, conform autorilor raportului, ar fi de aproximativ 1% din PIB, pentru Franţa aproximativ 0,5% din PIB “pe termen lung, fiind ameninţate 150.000 de locuri de muncă”. La nivel European, studiul estimează o ameninţare directă pentru 1,9 milioane de locuri de muncă şi ar putea costa bugetul european cu suma de 80 de miliarde de euro. Pentru corectă informare, iată şi un studiu similar (23 octombrie 2015) publicat de CEPS sub semnătura lui Daniel Gros şi Federica Mustilli.

Lucrurile nu stau aşa, se afirmă într-un raport confidenţial care circulă doar la cel mai înalt nivel în Comisia Europeană, deoarece consecinţele sunt „gerabile” şi “impactul nu este deloc sever” dat fiind că pieţele au operat deja ajustările necesare, exporturile luând alte direcţii, inclusiv în sectorul agricol, existân chiar încrederea că electele negative se vor diminua treptat, EUROSTAT afirmând că efectul la nivelul anului 2015 va fi o contracţie doar de 0,25% din PIB-ul UE. Iată estimarea Wifo, inclusiv proiecţia privind România.

Foarte interesant să vedem care va fi poziţionarea viitoare a UE. Va fi o „declaraţie de independenţă” faţă de ceea ce Jean Claude Juncker denumea „diktatul american” asupra politicii externe a UE? Sau suma crizelor actuale va cere un demers mult mai prudent, odată cu reamintirea de către americani a vulnerabilităţilor importante şi, din nefericire, persistente ale sistemelor europene de apărare şi securitate în faţa unei eventuale mişcări ostile ruseşti, eventual începută în Balcani?

Care este poziţia României în acest domeniu? Care ne sunt interesele strategice (pe termen scurt, mediu şi lung) şi care ne sunt argumentele, asta deoarece ar trebui ca opinia publică de la noi să fie informată din timp asupra argumentelor votului românesc?

Să sperăm că va exista timp şi pentru o asemenea discuţie. Dacă nu, oricum vom vota. Pe un text care deja începe să se negocieze acum.

Însă poate îmi fac iluzii crezând că mai interesează pe cineva o asemenea temă în România preocupată acum (şi pe un termen rezonabil de lung în perspectivă) doar de goana dementă după scaunele atât de iluzorii puteri dâmboviţene clădită pe nisip şi cu idoli de mucava.

Dar urgenţa există, dezbaterea există şi ea. Se fac acum diverse „contingency plans“. Posibil cu noi sau fără noi ca voce auzibilă şi priorităţi recunoscute. Alegerea este a noastră.