Chişinăul în Uniunea Europeană

„Rolul unei noi generaţii de oameni politici la Chişinău – ei se formează în aceşti ani şi vor trebui să gestioneze economic un teritoriu ce are potenţial de creştere”

Când se analizează situaţia conducerii politice de la Chişinău şi a teritoriului administrat de către aceasta, majoritatea celor ce o fac pornesc de pe poziţii politice, amintesc cumva şi de cele economice, şi trag o concluzie pe care o anticipezi din primele trei fraze ale textului.

Aici, vom începe cu o replică simplă, desprinsă din dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană, în art. 8 şi 2: UE dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii – iar acestea sunt reprezentate de respectarea şi asigurarea la orice nivel al statului de drept, demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii şi a celorlalte drepturi ale omului.

De aceea, trebuie să înţelegem mai puţin provocările spaţiului geopolitic în care Chişinăul evoluează doar ca „politică”: este necesar să observăm că valorile pe care construcţia unionistă europeană le are trebuie să fie împărtăşite nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte. Iar faptele – problemă veche a omenirii, încă din timpul romanilor sesizată – fac diferenţa între oamenii de valoare, de caracter, sau de joasă speţă.

Este adevărat, Chişinăul are probleme, şi nu întotdeauna conducătorii săi se dovedesc a fi consecvenţi în demersurile lor politice interne sau externe, fiind uneori incapabili să înţeleagă că o conduită oscilatorie – mai ales în raport de adevărurile evidente şi cunoscute de toată lumea – le produce mai mult rău decât bine, iar un egoist ar judeca aşa: „îmi face mai mult rău mie, conducător, decât entităţii pe care o conduc”.

De aceea, sunt momente în care declaraţiile diferiţilor lideri – mai un prim-ministru, mai un preşedinte de partid etc. – în câteva probleme uşor de înţeles în orice capitală care contează în jocul geopolitic al zonei sunt stupide.

Respectul este obligatoriu de obţinut şi menţinut, chiar dacă anul 2013 se dovedeşte a fi pentru mai toţi politicienii lumii piatra supremă de încercare

Astfel, nu plecăciunea prim-ministerială este soluţia demnităţii şi menţinerii pe termen mediu şi lung într-o funcţie care să poată produce beneficii atât basarabenilor, cât şi omului politic ce şi-a asumat misiunea de a conduce destinele locuitorilor de acolo, indiferent că aceasta s-ar face pentru a îmbuna diferite persoane cu preocupari aflate la limita legii sau chiar ilegale de la Tiraspol, Comrat sau de aiurea.

Adevărul este destul de vizibil şi pentru un om cu judecata limpede, chiar dacă nu doreşte să citească zilnic mijloacele de informare în masă ale zonei. De aceea, se impune ca liderii politici să manifeste mai mare respect faţă de realitate, deoarece doar această atitudine le aduce respectul din partea tuturor, prieteni şi duşmani. Or, în politică, respectul este obligatoriu de obţinut şi menţinut, chiar dacă anul 2013 se dovedeşte a fi pentru mai toţi politicienii lumii piatra supremă de încercare.

Faptul că orice stat are ca fundament unitatea locuitorilor săi nu este un impediment pentru diferite forţe externe să încerce separarea unor părţi din teritoriu, iar istoria ne demonstrează din plin că procedeul este folosit cu succes pentru diferite perioade. Cu toate acestea, nimeni nu este înşelat, se ştie cine sunt agresorii şi se ştie de asemenea că nu au existat imperii veşnice – oricât  de bine înarmate au fost.

Inclusiv lui Genghis-Han – crudul conducător mongol – i s-a spus de către Ye Liu Ciu Ţai:

„Ai cucerit China călare, dar nu o poţi conduce tot aşa; foloseşte oamenii la muncă pentru plata birurilor, iar moartea şi sărăcia îndepărteaz-o, pentru că morţii şi săracii nu-ţi sunt de nici un folos”.

Poate că aceste vorbe înţelepte – ale unui chinez, crescut în educaţia de calitate a vechiului Regat de Mijloc – ar trebui gravate la uşa fiecărui ministru din lume: în nici o ţară, saracii nu sunt folositori; voturile lor de azi lesne ţi se pot întoarce împotrivă!   

Conducerea politică de la Chişinău are de rezolvat mai puţine probleme decât au – spre comparaţie – alte foste teritorii desprinse din Uniunea Sovietică, iar acest lucru nu face decât să creeze speranţe reale şi ferme.

În fond, vecinătatea cu Uniunea Europeană se dovedeşte a fi un bun medicament, deoarece dimensiunea economică a acestei contrucţii politice produce „sticliri în ochii oricărui comerciant”: orice om de afaceri din afara spaţiului UE ştie că o serie de contracte ferme cu agenţi comerciali din interiorul uniunii înseamnă garanţia progresului firmei sale.

Faptul că nivelul de trai în Uniunea Europeană este cel mai ridicat din lume, comparativ cu orice altă asociere de state, nu poate fi negat de nimeni. Tocmai de aceea şi migraţiile se fac în continuare tot spre aceste ţări – şi SUA – şi mai puţin spre alte ţări cu progrese economice. Din câte se pare, totuşi, milioane de oameni din cinci continente şi-ar dori să trăiască în Franţa, Germania, Olanda, Anglia etc, şi mai puţin în noii tigri ai economiei globale, ceea ce spune mult despre forţa de seducţie a acestei construcţii politice.

Uniunea Europeană reprezintă pentru cetăţenii unui stat membru numele unui club select, deoarece beneficiile pentru apartenenţa la ea sunt mai multe decât în orice altă construcţie politică în funcţie sau pe punctul de a fi imaginată. Acest lucru este ştiut foarte bine şi de cetăţenii statelor ce şi-ar dori să adere la UE, inclusiv de basarabeni.

Astfel, şi ei văd această situaţie. Dacă ne uităm cu atenţie, observăm că paşaportul emis la Chişinău permite titularului acestuia să călătorească fără prea multe restricţionări doar în 59 de state.

Dacă posesorul documentului de călătorie internaţională şi-ar dori să mai adauge o cetăţenie nu are foarte mult de ales: Ucraina oferă acces la 77 de ţări, Turcia la 94, iar Rusia la 95. Celelalte soluţii folosite de oamenii zonei sunt paşapoartele statelor devenite membre UE cel târziu în 2007 – oricare ar fi el, oferă acces în peste 140 de ţări, ceea ce este un rezultat mult superior.

În plus, cele peste 140 de ţări sunt în general ţări cu nivel de trai mai ridicat decât cele 77, 94 sau 95 oferite de celelalte ţări, iar ţările membre UE sunt recunoscute pentru un nivel de trai mai ridicat, pentru un nivel maxim de asigurare a drepturilor cetăţeneşti. Este adevărat – şi inclusiv în stânga Prutului se subliniază destul de insistent – că şi ţările membre UE au probleme economice şi sociale, dar este la fel de evident că sărăcia în statele UE înseamnă mai mult decât sărăcia din multe ţări foste comuniste sau sovietice, iar nivelul de trai mediu – existent încă pe scară largă în statele membre UE – este superior la tot ceea ce înseamnă nivel de trai mediu al celorlalte state.

„Economy speaks” – expresia se învaţă astăzi din clasele primare – iar pentru Chişinău acest lucru se învaţă mai greu, deoarece anumite fenomene de natură psihologică dispar puţin mai greu. Totuşi, de la o vreme, economia şi pragmatismul economic – evident, la scara posibilă – devine literă de lege şi în stânga Prutului.

Ar trebui de analizat mai întâi un text ceva mai larg, deşi pentru prezentul alineat ar fi necesare doar paginile 8 – 11.  Se observă o dinamică clară a exporturilor şi importurilor, pe care liderii de la Chişinău o văd foarte bine: mereu crescătoare spre statele membre UE, şi în general produse cu valoare adăugată mai mare, şi mereu în scădere spre fostele state componente ale URSS, iar produsele din această zonă sunt mai puţin aducătoare de profit.

Europenizarea este procesul de consolidare a statului de drept la nivelul fiecărui stat

Nu discutăm aici şi problemele pe care le întâmpină exporturile firmelor din stânga Prutului spre spaţiile statelor fost-membre ale Uniunii Sovietice, ceea ce crează mai multă neîncredere în calitatea partenerilor de acolo. Este suficient să reamintim că în statele membre UE contractele se respectă mult mai mult, iar justiţia este mult mai independentă, ceea ce oferă mai multe garanţii oricărui comerciant dornic să cîştige bani în acest mare spaţiu economico-politic.

În plus, şi donaţiile pe care Chişinăul le primeşte sunt majoritar din vestul Europei şi SUA, conform acestor date. Din nou, aceste date nu pot fi ignorate în niciun birou al liderilor politici, deoarece lipsa banilor în economie – contând de multe ori mai puţin de unde provin – este echivalent cu pierderea alegerilor sau mai grav, cu imposibilitatea realegerii „în fruntea bucatelor”.

Uniunea Europeană este un spaţiu al justiţiei şi al dreptului, acest aspect neputând fi negat de nimeni, chiar dacă sunt şi excese sau – în anumite speţe – adevărate gafe. De fapt, europenizarea este procesul de consolidare a statului de drept la nivelul fiecărui stat – ca valoare mentală a fiecărui actor public şi privat, iar în acest sens şi Chişinăul are de crescut nivelul acţiunii.

Este frumos că pentru orice cetăţean este disponibil pe site-ul Curţii Constituţionale un comentariu in extenso al legii fundamentale, dar el trebuie urmat de respectarea celor relevate atât de oamenii obişnuiţi, cât şi de liderii politici.

Respectarea normelor statului de drept – prevăzut în art. 1 alin. (3) al Constituţie adoptată în 1994 – se referă la oricine şi la orice; de la privatizări şi concesionări, la diferite fapte penale întâmplate în diferite momente şi locuri.

De fapt, aici este una din marile chei ale viitorului politicienilor de la Chişinău: respectul faţă de justiţie trebuie să nu fie doar o valoare proclamată, ci şi o conduită cotidiană, care să nu lase loc la interpretări. În lipsa acestui comportament corect, sancţiunea va fi nemiloasă, şi nu pentru că Bruxelles-ul va da ordine în acest sens – deşi este evident că va urmări atent situaţia respectării normelor legale – ci pentru că cetăţenii, din ce în ce mai avizaţi, nu vor accepta acest lucru pentru totdeauna.

De fapt, penetraţia internetului aduce cu sine nu doar posibilitatea de informare, ci şi creşterea activismului civic, cu toate consecinţele sale. Dintre acestea, una dintre primele se referă la creşterea procentului de satisfacţie socială în raport de aplicarea legii, iar acest lucru nu trebuie să sperie pe nimeni, deoarece doar statul de drept oferă protecţie în faţa arbitrariului.

Chişinăul are un drum spre vest mai greu, mai lent dar inevitabil, deoarece dinamica economică nu lasă dubii în acest sens. Cu toate acestea, creşterea economică poate avea viteze mai mari dacă se lucrează mai mult în sensul îmbunătăţirii şi îndeplinirii complexului de măsuri care dau consistenţă statului de drept.

Faptul că vecinătatea UE este o realitate de mai bine de 5 ani a constituit un factor pozitiv pentru toată lumea, nimeni nu ne împiedică să afirmăm că ceva mai multă muncă de calitate va aduce progrese şi mai mari. Iar cum progresul înseamnă bunăstare, să nu uităm că ea este un ţel legitim al tuturor locuitorilor, care nu vor sta cu mâinile în sân, văzând cum anumite şanse se pierd.

Aici va fi rolul unei noi generaţii de oameni politici la Chişinău – ei se formează în aceşti ani şi vor trebui să gestioneze economic un teritoriu ce are potenţial de creştere.

Până la urmă, ce poate fi mai frumos decât valorificarea sănătoasă, în spiritul şi litera legii a propriului potenţial de creştere? Fiecare are răspunsul său, dar deocamdată trebuie să ne uităm cu atenţie în jur, şi să începem să punem în mişcare toate atuurile: dintre ele va reieşi până la urmă şi cea mai corectă direcţie spre progres, iar nu din lene sau din plânsul de milă.