Ce ar trebui să învăţăm de la Grecia?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul Greciei ne oferă o bună lecţie de economie globală. Indiferent de nivelul de pregătire economică pe care îl avem, cu toţii putem învăţa câte ceva sau măcar reaminti câteva reguli (elementare) de economie. Poate aşa se va înţelege mai limpede ce se întâmplă şi nu ne vom mai uita la declaraţiile politicienilor ca la filmele străine fără subtitrare.

Nu am nicio calificare academică în domeniul economic. Prin urmare, de două săptămâni, de când situaţia Greciei a generat nenumărate declaraţii şi luări de poziţie, am încercat să înţeleg ce se întâmplă, cu puţinele (şi foarte comunele) mele cunoştinţe de economie. Mărturisesc sincer că multe dintre declaraţii mă făceau să mă simt ca la un film fără subtitrare – când nici nu ştii prea multe cuvinte din limba auzită din ecran.

Gândindu-mă că asemeni mie sunt foarte mulţi cititori, încerc să expun aici câteva învăţăminte pe care eu le-am tras din cazul Greciei. Dacă sunt de folos sau nu... o vor decide tot cititorii.

1. Orice datorie trebuie plătită. Într-un fel sau altul. Chiar şi când datoria externă a unei ţări este ştearsă, avem de-a face doar cu o aparenţă. În capitalism nimic nu este, de fapt, gratis. Globalizarea ştie foarte bine să-şi convertească aparentele datorii „uitate” în investiţii „recuperate” ulterior. Se şterge acum o datorie doar cu gândul unei viitoare oportunităţi de profit. Altfel, simpla ştergere a datoriilor ar fi doar aruncarea unor bani pe fereastră de către creditori. Asta nu-i economie, e faliment. Şi să nu uităm că şi un faliment, până la urmă, este doar al unora, spre câştigul altora. Ca şi o criză (vă mai amintiţi cum a început criza mondială din pricina băncilor americane?)

2. M-am amuzat destul de tare de agitaţia mediatică numită „Grexit”. Tone de cuvinte (scrise sau rostite) au năvălit în presă, încercând să stoarcă cât mai multă audienţă din...nimic. „Vai, iese Grecia din UE?” Cam asta e sinteza care punea lumea pe jar. Aşa, şi dacă iese...ce? Îi dispare datoria? Uită creditorii de Grecia? Nu, dimpotrivă, lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare, atât pentru Grecia cât şi pentru restul lumii. Iar America d-abia aşteaptă. FMI a devenit brusc foarte interesat. Mai ales că recenta şi concurenţiala Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură îi cam ia clienţii.

Păi cum să iasă Grecia din UE? Credeţi că o lăsau creditorii să plece? Noooo, niciodată. Nu este UE (implicit moneda Euro) replica Europei la hegemonia economiei americane? Cu fiecare zdruncinătură economică, Europa pierde teren în faţa Americii. Nu uitaţi că, dincolo de declaraţiile pompoase, politicienii slujesc capitalismul, un sistem în care contează doar cifrele pe plus, nu vorbele din presă. Aşa că Europa va renunţa la Grecia doar când va dori să-şi taie singură craca de sub picioare, în faţa SUA.

3. Când te împrumuţi, întreabă-te dacă ai cu ce să plăteşti înapoi creditul plus dobânda. Asta înseamnă că fiecare euro/leu/dolar/franc trebuie să producă un altul, nu consumat, mai ales pe bunuri de import, care scot banii din economia naţională, inclisiv pe cei împrumutaţi. Altfel, păţeşti ca Grecia. Când vine scadenţa, dai din colţ în colţ, că n-ai de unde plăti. Aşa că trebuie să strângi cureaua.

A face nazuri, spunând că nu plăteşti pentru că creditorii te subjugă, e dovadă vie fie de prostie, fie de viclenie maximă. Dar când Grecia a luat banii, nu mai era subjugată? Aaa, arunci banii erau buni, ba chiar esenţiali (ca şi cei care vor veni din noul împrumut). Discursul de tip conspiraţionist, antieuropean şi antiglobalizant (chiar cu tente religioase pe alocuri) a unor greci (discurs ce mai zbârnâie şi prin mintea unor români cunoscuţi numai pe Facebook sau propriile bloguri) ţine fix până la întrebarea “de ce Grecia a luat bani de globaliştii ăştia masoni, sionişti sau cum le mai ziceţi voi?”

Grecia - summit - foto ap

4. Politicienii au mai dat un spectacol de fariseism şi demagogie de mare calibru. Mai întâi europenii. Care, deşi vedeau că Grecia se scufundă în incapacitate de plată, au tăcut ca dorada în farfuria cu tzatziki. Oare de ce? După care, ca la un semnal, s-au pus pe bocit la foc automat, ca la înmormântările penibile, unde se plânge penibil, de formă (am auzit că ar fi şi bocitoare plătite. N-am întâlnit încă, doar din celelalte am văzut, cele care urlă texte josnice pentru un creştin).

Apoi, unii greci, în frunte cu Tsapris. Dacă cineva găseşte vreo coerenţă în discursul acestuia din ultimule două săptămâni, înseamnă că a stat cu el la băut ouzo. Altfel...greu de explicat care ar fi logica. Ca să nu mai spun de austeritatea blamată dar...asumată.

Aici e ceva ce ne priveşte şi pe noi, românii. Tipul ăsta de discurs adresat naţiei “să strângem cu toţii cureaua, tăind pensii/salarii etc.” mă cam miră. Păi am beneficiat cu toţii din credite în mod egal, ca să împărţim şi plăţile la fel? Unii au făcut bani frumoşi din creditele astea, deşi sunt ale ţării întregi. Alţii doar le plătesc. E corect? Dacă beneficiile sunt “private” în  contractele cu un Stat împrumutat, de ce plăţile sunt mereu „publice”?

5. Capitalismul global a ajuns la un punct interesant. Se pare că cei mai frumoşi bani nu se fac doar din exploatarea directă a unor resurse ci şi din... împrumutul săracilor. Asta pentru că mulţi săraci fac greşeala de a nu-şi trata împrumutul ca o investiţie (reluaţi pct. 3), ci ca pe un fond de consum.

Ori creditorul se bucură şi mai tare când tu, în loc să pui propriile resurse la produs, cu ajutorul creditului, cheltui banii pe importuri care vor scoate banii din ţară şi-i vor băga tot în buzunarul lui, după care, neavând cu ce să plăteşti, vei fi nevoit să îţi cesionezi/concesionezi resursele proprii, care ar trebui să producă pentru tine. Dar şi aici e o discuţie, căci Statul a cam lăsat resursele pe mâna privaţilor, declanşând sindromul “săraca ţară bogată”. Vom relua la pct. 6.

Şi uite aşa, creditorii intrernaţionali câştigă pe două căi, iar cei creditaţi sărăcesc tot pe două căi. Şi ne mai întrebăm cum de 2% dintte bogaţi deţin 98% din resurse? Totul e cum pui mâna pe resurse...aici „share”-ul nu prea mai funcţionează.

6. Am şi o teamă: că politicienii au ajuns la mâna capitaliştilor. Asta ar însemna, pe scurt, că guvernele nu mai reprezintă interesele popoarelor, ci ale anumitor oameni (afacerişti/capitalişti multinaţionali) care stabilesc trendurile deciziilor politice. Astfel resursele unor naţiuni devin resursele unor indivizi, iar Statalitatea se aglutinează în chip transnaţional şi multicorporatist.

Paranteză: să nu credeţi că sunt comunist. Nu, creştineşte vorbind, prefer sistemul economic comunitarist, descris în Biblie. E altceva, dar nu prea mai există în lume, fiind înghiţit de individualism.

Sentimentul acesta de teamă îl am de când, citind despre soft şi smart power, am aflat că democraţia vine la pachet cu globalizarea economică. Adică „freedom of speech” şi „open mind” vin la braţ cu „open market” şi „free competition”.

Dar, dincolo de riscul de a vorbi liber şi a nu fi luat în seamă, să-mi explice şi mie cineva: cum poţi concura tu, o firmă din România celor 25 de ani de tranziţie ai buzunarului golit de alţii, cu o firmă străină, care are în spate sute de ani de experienţă, lobby şi contacte internaţionale, plus un buzunar doldora? Aţi spus cumva....credit?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite