Încă două cutremure puternice au lovit Croaţia. Primar: „Este ca Hiroshima, jumătate din oraş nu mai există“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremur în Petrinja Croaţia FOTO Profimedia
Cutremur în Petrinja Croaţia FOTO Profimedia

Alte două seisme puternice s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia, cu epicentrul în regiunea Petrinja, informează agenţia de ştiri croată HINA.

Primul cutremur a avut loc la ora 6:15 a.m, iar cel de-al doilea ceva mai târziu. Directoarea Agenţiei de Seismologie, Ines Ivancic, a declarat pentru postul de radio din Croaţia că pământul ''se va zdruncina mult timp de acum încolo. Cutremurul de marţi a fost devastator şi va fi cu siguranţă urmat de o lungă serie de seisme, incluzând, cu siguranţă, şi unele puternice''.

GALERIE FOTO

Ivancic a mai precizat că seisme cu intensităţi mai mici vor afecta cu siguranţă clădirile din Petrinja şi Sisak, avariate în seismul de 6,2 grade produs marţi, care a dus la moartea a şapte persoane şi a provocat pagube materiale semnificative.

Ivancic a mai spus că Petrinja a fost lovită de un număr enorm de cutremure mai mici începând de luni. Pământul tremură aproape la fiecare minut, a spus aceasta, incluzând cel puţin 25 până la 30 de seisme cu magnitudinea peste 3 pe scara Richter. 

După cutremurul de marţi, primarul din Petrina, localitatea în care s-au prăbuşit cele mai multe clădiri, a confirmat moartea unui copil şi rănirea a cel puţin 20 de persoane. "Oraşul meu a fost distrus complet", a spus şi primarul din Petrinja, Darinko Dumbovic într-o declaraţie difuzată de HRT TV: "Este ca Hiroshima, jumătate din oraş nu mai există".

Pe aceeaşi temă:

Croaţia, zguduită de un nou cutremur, cu magnitudinea de 6,4. Imobile surpate, centrala nucleară Krsko din Slovenia, oprită VIDEO

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite