VIDEO Comemorarea unei orori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutele de la Auschwitz au fost supuse unor experimente traumatizante
Deţinutele de la Auschwitz au fost supuse unor experimente traumatizante

Comunitatea internaţională a marcat 65 de ani de când lagărul de la Auschwitz a fost desfiinţat. Numeroase personalităţi politice, foşti deţinuţi şi soldaţi ai Armatei Roşii au omagiat ieri, la Auschwitz-Birkenau, milioanele de victime ale regimului nazist.

Polonia a marcat împlinirea a 65 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare care, în 1947, a fost transformat în muzeu, iar 30 de ani mai târziu a fost declarat patrimoniu al umanităţii de către UNESCO.

Doar circa 100 de supravieţuitori au mai participat la ceremoniile aniversare, în contextul în care, acum cinci ani, peste 2.000 de supravieţuitori au fost prezenţi în zona lagărului construit de Germania nazistă în Polonia ocupată.

Au participat reprezentanţi oficiali din circa 20 de ţări, printre care premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. Liderul polonez Lech Kaczynski l-a invitat şi pe omologul său rus, Dmitri Medvedev, dar acesta a declinat invitaţia, invocând „alte obligaţii", conform preşedinţiei poloneze.

Ieri-dimineaţă, în faţa memorialului de la Birkenau, a fost ţinut un moment de reculegere, în timpul căruia s-au rostit rugăciunea evreiască pentru morţi (kaddish) şi rugăciuni ecumenice.

O evreică din România, prezentă la ceremonii

Eva Mozes, acum în vârstă de 75 de ani, una dintre gemenele originare din România care la Auschwitz au fost supuse, de către doctorul Josef Mengele, unor experimente traumatizante, a luat parte la comemorarea din Polonia.

Deportate la 10 ani

Eva şi Miriam, evreice maghiare dintr-un sat românesc, au fost deportate în mai 1944, pe când aveau 10 ani. Au fost tatuate cu numerele A7063 şi A7064.

În ciuda experienţelor terifiante prin care au trecut, au supravieţuit. Miriam a murit în 2003. „Am fost eliberată de militari în 1945 şi am fost eliberată din nou când i-am iertat pe nazişti, în 1995", povesteşte Eva Mozes, care trăieşte în prezent în SUA.

Sursa video: Indiana State University

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite