Moon Jae-in a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Coreea de Sud

Moon Jae-in a câştigat
detaşat alegerile prezidenţiale din Coreea de Sud

Moon Jae-in FOTO hani.co.kr

Moon Jae-in, un fost avocat specializat în apărarea drepturilor omului, a câştigat detaşat marţi alegerile prezidenţiale din Coreea de Sud, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Moon, care a candidat din partea Partidului Democratic (social-liberal) şi era considerat marele favorit, a primit 41,4% din voturi, potrivit acestui sondaj realizat de trei posturi de televiziune.

Conservatorul Hong Joon-pyo s-a situat pe locul doi, cu 23,3% din voturi, iar centristul Ahn Cheol-soo pe trei, cu 21,8%.

Moon Jae-in, în vârstă de 64 de ani, a candidat şi la precedentele alegeri din 2012, dar a fost învins atunci de Park Geun-gye.

Park Geun-hye, în vârstă de 65 de ani, a fost destituită şi inculpată într-un dosar de corupţie.

Fosta şefă a statului sud-corean, care a fost plasată în detenţie la sfârşitul lui martie, este anchetată pentru abuz de putere şi divulgare de secrete de stat.

Ea este acuzată că i-a permis prietenei sale apropiate Choi Soon-sil să extorcheze bani de la companii în schimbul unor favoruri politice. Ambele femei neagă acuzaţiile. 

Victoria lui Moon Jae-in permite alternanţa la putere în Coreea de Sud, după zece ani de domnie a conservatorilor.

Noul preşedinte sud-coreean ar putea aduce o schimbare considerabilă în poziţionarea Seulului faţă de regimul stalinist de la Phenian, precum şi faţă de protectorul american. Moon Jae-in pledează pentru găsirea unei forme de reconciliere între cele două Corei separate după al Doilea Război Mondial de-a lungul paralelei 38.

 

 

citeste totul despre: