CM 2010: Interpol a arestat peste 5.000 de persoane pentru jocuri ilegale de noroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia internaţională Interpol a anunţat că a efectuat peste 5.000 de arestări în Asia, în urma mai multor operaţiuni de demascare a jocurilor ilegale de noroc din timpul Campionatului Mondial de Fotbal.

Potrivit BBC News, reprezentanţii Interpol au declarat, vineri, că au identificat aproape 800 de centre ilegale de pariuri prin care treceau mize în valoare totală de 155 de milioane de dolari. Totodată, oficialii Interpol au confiscat 10 milioane de dolari, în numerar, obţinuţi din pariuri ilegale şi activităţi legate de crima organizată de la nivel internaţional.

Citeşte şi:
Un român din Valencia, înjunghiat în noaptea în care Spania a cucerit titlul mondial

China, Malaezia, Singapore şi Thailanda sunt ţările în care au avut loc acţiunile organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie, coodonate de filiala agenţiei din oraşul francez Lyon.

Operaţiunea "Soga III" s-a desfăşurat în perioada Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, între 11 iunie şi 11 iulie.

În acest interval, peste 5.000 de persoane au fost arestate pe continentul asiatic, în cadrul celei mai mari acţiuni împotriva jocurilor ilegale de noroc de la nivel internaţional. Totodată, forţele de ordine au confiscat un număr semnificativ de autoturisme, carduri bancare, calculatoare şi telefoane mobile utilizate în activităţile ilegale.

Potrivit directorului executiv al Serviciilor de Poliţie din cadrul Interpol, Jean-Michel Louboutin, descinderile au un impact puternic asupra bandelor specializate în crima organizată.

"Rezultatele pe care le-am văzut sunt impresionante, nu numai în ceea ce priveşte numărul mare de arestări şi obiecte confiscate care au avut loc într-o singură lună, dar şi în ceea ce priveşte cooperarea dintre forţele de poliţie naţionale care a făcut posibilă operaţiunea Soga III", a declarat Jean-Michel Louboutin.

Oficialul Interpol a adăugat că acţiunile de demascare a jocurilor ilegale de noroc sunt o lovitură puternică asupra corupţiei, a spălării de bani şi a prostituţiei de la nivel mondial, în condiţiile în care pariurile sportive de această natură au legături directe cu celelalte forme de criminalitate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite